Timisul e sub cod rosu de canicula. Ce sa faceti ca sa nu suferiti prea tare de caldura

În Timiș este cod roșu de caniculă, iar temperaturile vor ajunge, vineri și sâmbătă, până la 42 de grade. Prefectul Mircea Băcală a convocat Comitetul pentru Situații de Urgență și a cerut primăriilor să identifice persoane singure, în vârstă, pentru a vedea dacă are nevoie de apă, de mâncare ori de îngrijire medicală.

Urmează două zile de foc pentru locuitorii din vestul României. Temperaturile vor ajunge la 42 de grade Celsius, iar minimele nu vor coborî sub 25 de grade. În plus, disconfortul termic depășește pragul critic. Prefectul Mircea Băcală a cerut Inspectoratului pentru Situații de Urgență să transmită fiecărei primării solicitări ca, prin angajații și voluntari, să identifice persoane singure, în vârstă, pentru a vedea dacă are nevoie de ajutor. DSP a înființat puncte de prim ajutor la Opera din Timișoara, Piața Iosefin, 700 și la Poștă, și la Casa Sindicatelor din Lugoj și a transmis că un lanț de farmacii va pune la dispoziție spații răcoroase și apă rece și va oferi asistență medicală celor care le vor călca pragul vineri și sâmbătă. Băcală a cerut, de asemenea, atenție sporită efectivelor de la ISU, pentru a avea resurse de apă, în așa fel încât să nu existe situații limită. Acumulările de apă din Timiș sunt pline. „Sursa de apă potabilă acumulată la Surduc este în proporție de 100% acoperită, iar la Poieni Strâmbu, la capacitate de 85%”, a mai spus prefectul.

Recomandări anti-canicula

  • Evitați, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 și 18
  • Dacă aveți aer condiționat, reglați aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală
  • Purtați pălării de soare, haine lejere și ample, din fibre naturale, de culori deschise
  • Pe parcursul zilei faceți dușuri călduțe, fără a vă șterge de apă
  • Beți zilnic între 1,5 și 2 litri de lichide, fără a aștepta să apară senzaația de sete. Se recomandă consumul unui pahar de apă la fiecare 15 – 20 de minute.
  • Nu consumați alcool (inclusiv bere sau vin), deoarece acesta favorizează deshidratarea
  • Evitați băuturile cu conținut ridicat de cofeină sau de zahăr
  • Consumati fructe și legume proaspete
  • O doză de iaurt produce aceeași hidratare ca un pahar de apă
Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Vessmary

Administratie vezi arhiva Administratie

L'architect du beaute

Politica vezi arhiva Politica

Alegeri prezidenţiale. S-au deschis urnele în diaspora. Aproape 5.000 de români au votat

Cetăţenii românii care în ziua votului pentru alegerile prezidențiale nu se află pe teritoriul României pot vota și în străinătate. În diaspora sunt organizate 950 de secții de votare pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, secţiile fiind deschise tim de trei zile, de vineri pănă duminică Secţiile de vot din diaspora au fost deschise la ora locală...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alegeri prezidenţiale. S-au deschis urnele în diaspora. Aproape 5.000 de români au votat
MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița are nevoie de puncte în meciul cu Șelimbăr

Divizionara secundă CSC Dumbrăvița intră în „ultima turnantă” a sezonului de toamnă din Liga 2. După ultima pauză internațională a anului, mai sunt patru jocuri de campionat până în pauza de iarnă: acasă cu CSC Șelimbăr, în deplasare la Unirea Ungheni, acasă cu CS Afumați și din nou în deplasare, la FC Voluntari. Jocul cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița are nevoie de puncte în meciul cu Șelimbăr
dermaskin-orizontal

Social vezi arhiva Social

isho.ro
Muzeul National al Banatului

Economic vezi arhiva Economic

ANAF avertizează asupra unor noi mesaje false în numele instituției

Contribuabilii români sunt avertizați de Agenția Națională de Administrare Fiscală cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re. Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să inducă în eroare destinatarii, avertizează reprezentanții Finanțelor. Mesajele false pot conține informații înșelătoare, solicitări nejustificate sau linkuri periculoase care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ANAF avertizează asupra unor noi mesaje false în numele instituției

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Conform datelor companiei Rețele Electrice Banat, la primele ore ale dimineții de vineri, ca urmare a vântului puternic un număr de 23 de localități din județul Timiș erau fără alimentare cu energie electrică. Președintele Consiliului Județean Timiș a solicitat intervenția cât mai rapidă a echipelor companiei de electricitate pentru remedierea deficiențelor. Vântul puternic a lăsat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aproape 12.000 de timișeni fără curent electric. CJT cere intervenția rapidă a echipelor distribuitorului de electricitate
Contribuabilii români sunt avertizați de Agenția Națională de Administrare Fiscală cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re. Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să inducă în eroare destinatarii, avertizează reprezentanții Finanțelor. Mesajele false pot conține informații înșelătoare, solicitări nejustificate sau linkuri periculoase care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ANAF avertizează asupra unor noi mesaje false în numele instituției
Clădirea cinematografului Studio, din centrul Timișoarei, a fost finalizată. După o investiție de cinci milioane de euro, cea mai mare parte bani de la Ministerul Culturii, îl locul vechiului cinema a apărut un hub cultural-cinematografic, cu două săli de vizionare, zone creative, dar și cu o grădină de vară, tot pentru proiecții, un roof –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul Cinema Studio e gata! Din 6 decembrie publicul e așteptat la proiecții de filme de cea mai bună calitate/FOTO
Cetăţenii românii care în ziua votului pentru alegerile prezidențiale nu se află pe teritoriul României pot vota și în străinătate. În diaspora sunt organizate 950 de secții de votare pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, secţiile fiind deschise tim de trei zile, de vineri pănă duminică Secţiile de vot din diaspora au fost deschise la ora locală...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alegeri prezidenţiale. S-au deschis urnele în diaspora. Aproape 5.000 de români au votat
Vineri dimineața, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că, pe Calea Buziașului, din municipiul Timișoara, un tânăr ar fi fost rănit, în timp ce încerca să ajute la mutarea unui panou ce s-ar fi desprins de deasupra unei clădiri, din cauza vântului. Polițiștii s-au deplasat, de urgență, la fața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vântul face victime în Timișoara! Tânăr rănit în timp ce încerca să dea o mână de ajutor
Top