Deputatul Matei Suciu nu s-a cacat pe el

Se mai întâmplă să te scapi pe tine. Și nu mă refer la primul an de viață, la scutec și bubițe pe fund. Nu e nicio nenorocire, „asta e, mergem înainte”, ar zice regele Hagi, după un meci egal cu „AC Recaș nu e Poli”. Nu, nu la acel gen de scăpare m-am referit și nici la vreo stare precară specifică unei vârste înaintate. Îmi imaginez însă că dacă te scapi pe tine din vreo pântecăraie agresivă nu te duci așa la dentist, relaxat, să se mire doctorul de ce-ți pute în asemenea hal gura. Când ești într-o astfel de dificultate, cauți sfios drumul spre casă, spre duș, săpun, prosop și alte chestiuni intime. Matei Suciu, deputatul PSD, nu face la fel. Poate că nici nu s-a căcat pe el, habar n-am, dar omul umblă cu chilotul plin prin cele mai aglomerate locuri, fără să-l deranjeze în vreun fel starea în care se află.

Dar în ce stare se află deputatul Matei Suciu? Păi se află în starea de incompatibilitate invocată de ANI încă de pe vremea când demnitarul PSD era membru al Senatului României. O fi zis că e persecutat politic și, în loc să meargă să facă un duș, Matei Suciu a atacat la tribunal. Cu norocul ăluia care a făcut pe el, omul a ajuns între timp deputat, ca supleant pe lista PSD Timiș. Numai că Înalta Curtea de Casație și Justiție a dat la început de 2017 o sentință prin care confirmă bănuielile dovedite ale ANI: incompatibilitate între poziția de senator și cea de administrator în două firme. Întrebat atunci cu ce regrete se va despărți de Parlamentul României, Matei Suciu s-a comportat ca și cum nu dumnealui răspândește un miros neplăcut, cum că ar fi curat, conștiința la fel, afirmând cu gura plină că în Legislativul României a ajuns votat de popor: „Eu nu am ajuns pe persoană fizică în Parlament, am fost votat de oameni pe care îi reprezint așa că nu pot lua de capul meu decizia de a demisiona”.

Au trecut atâtea luni și omul nici acum nu s-a dus să facă duș. Ba mai mult, ai impresia că se freacă cu dosul pantalonului de toate microfoanele ziariștilor. Bun, dacă Matei Suciu nu respectă o sentință definitivă a justiției din România, măcar angajatorul său, Camera Deputaților, ar fi trebuit, conform Legii 176 din 2010, să-l destituie din funcție. Cum Camera este condusă de un condamnat penal, acea destituire nu a mai avut loc nici astăzi, cum n-a mai avut loc nici vreo luare de poziție a lui Călin Dobra, președintele executiv al PSD Timiș, care, la vremea aceea, spunea să așteaptă motivarea sentinței Înaltei Curți pentru ca apoi să ia „o decizie în acest sens”. Că doar nu-l durea gura.

N-ai cum să ajungi în situația lui Matei Suciu, se înțelege, dar dacă, la absurd, am ajunge vreunul dintre noi în asemenea hal, ce am face? Da, am face referendum, să zică poporul ce să facă el cu mandatul de deputat, ha-ha-ha-ha, cum să nu? Categoric nu, ci ne-am ascunde în cea mai îndepărtată grotă, să nu mai audă o vreme nimeni de tine ca personaj, poate-poate se va uita de acea sentință și de punerea ei în aplicare. În loc de asta, ce face Matei Suciu? Apare în presă să se certe fudul cu alt deputat de Timiș, useristul Drulă. Nici n-are importanță pe ce se ceartă, pe o pistă de biciclete desființată în Giroc de viitoarea centură de sud. Vedeți, poate și din cauza lui Matei Suciu zic unii că România e o țară de căcat.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

20 comentarii pentru acest articol

SR a spus: (august 15th, 2017 at 12:56 )

:))))) omu mai are rate de platit la autobuze, ce aveti cu el?

Adi a spus: (august 15th, 2017 at 13:32 )

Da care i firma lui de transport ?

Braun a spus: (august 15th, 2017 at 14:05 )

Da

Braun a spus: (august 15th, 2017 at 14:25 )

Sigur ca da

Braun a spus: (august 15th, 2017 at 14:25 )

Certo !

Deki a spus: (august 15th, 2017 at 14:34 )

Un penal, sclav al penalului dragnea, unul care a făcut ceva pe munca politica a primarilor PSD din Timiș și care a muscat vârtos mana care l-a hrănit. Penibilule, du-te acasa!

Marin a spus: (august 15th, 2017 at 17:39 )

Sta si incaseaza lunar 38.000 lei (9000 euro)….si sta 4 ore in Bucuresti martea ca sa nu cheltuie nimic.Nu are cabinet parlamentar nu are nimic, toti banii ii raman in buzunar! Plus ca a facut ceva pe munca psdistilor!

Cristi a spus: (august 15th, 2017 at 17:46 )

La piscarie cu el !

Anca S. a spus: (august 16th, 2017 at 00:17 )

De acord cu concluzia finala dar fara „poate”. Jenant, penibil, degradant dar…cine se aseamana se aduna. Si, sa nu uitam, cei manipulabil sunt utili pentru jocurile mizerabile din politica.

Anca S. a spus: (august 16th, 2017 at 00:18 )

Si, da, nu s-a…pe el ci pe alegatori !

Spaima Girocului-Zona de case a spus: (august 16th, 2017 at 06:41 )

SuperImpostor…Suciu e dupa coco si atat. Ce mai conteaza legea, cand autobuzul vieții politice produce cu viteza bani la greu ?

anteconbega a spus: (august 16th, 2017 at 08:25 )

O ţară locuită şi cu o presă aşişderea, nu-i aşa? Oricum, articolul a fost citit cu glas tare de Freddy, spre plăcuta surprindere a dlui Grindeanu. Sorin nu e singur în latrină. Afirmativ, poziţia crăcănată a dlui Dobra e preacunoscută: preş. al PSd Timiş, preş. al C.J. Timiş, mai un pic şi face şpagatul.

Ion a spus: (august 16th, 2017 at 09:49 )

Buna ziua.De ce nu scrieti de firma de autobuze „superimp…”care are spatiile inchiriate in gara de nord?

Halasz Milionaru a spus: (august 16th, 2017 at 12:32 )

S-a cacat !!!!!!

Cristi Basarabu a spus: (august 16th, 2017 at 13:11 )

Lui Eugen Sasu ii pute nasu! Cum sa-ti puta nasu boule?! Nasu miroase, nu pute!!!

Valentin Muierescu a spus: (august 16th, 2017 at 13:13 )

Pe cand stirea cu Daniel Prodan?

Goran Mrakic a spus: (august 16th, 2017 at 20:50 )

Nu-mi vine sa cred ce postari gasesc pe acest site. Oameni buni, unde vi s-a dus rusinea? Cum sa scrieti asemenea prostii ?!

Parizeru fiert a spus: (august 16th, 2017 at 20:57 )

Bah prosti sunteti ma…unde sunt cetatenii destepti de altadata?! gen Anteconmures, Druckerul din Kunz, Birlic fara mic…

Labaru inocent a spus: (august 16th, 2017 at 21:12 )

Ce spuneti de pasajul Jiul? E in grafic?!

anteconbega a spus: (august 18th, 2017 at 10:22 )

Aşa titlu, aşa reacţii. O mai fleoşcăie şi Sasu câteodată…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Se închide accesul la pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor

Locul unde va fi șantierul Pasarelei Îndrăgostiților va fi îngrădit de către constructor în zilele următoare, a anunțat Primăria Timișoara. Pe durata lucrărilor accesul dinspre promenadă către Parcul Copiilor va fi închis. Urmează relocarea utilităților de pe pasarelă, pentru ca până la finalul acestei luni să înceapă demolarea efectivă. “Le recomandăm bicicliștilor să folosească pistele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se închide accesul la pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sorin Şipoş numără “inaugurările” lui Alexandru Rogobete de la Spitalul pentru mari arși Timișoara: Nu a construit un spital, ci un calendar de promisiuni

Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, afirmă că, la Spitalul pentru mari arși Timișoara, fostul ministru al Sănătăţii, Alexandru Rogobete, nu a construit un spital, ci un calendar de promisiuni. Şipoş face şi o cronologie a promisiunilor lui Rogobete privind inaugurarea acestui spital.  Sorin Şipoş afirmă că Spitalul pentru mari arși Timișoara trebuia să fie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş numără “inaugurările” lui Alexandru Rogobete de la Spitalul pentru mari arși Timișoara: Nu a construit un spital, ci un calendar de promisiuni
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dueluri interesante în turul 3 al Cupei României. Vezi cu cine joacă vesticele

Programul turului 3 din Cupa României Betano s-a stabilit astăzi. Politehnica Timișoara va juca acasă cu CSC Dumbrăvița. Cele două s-au întâlnit și amical de puțin timp, alb-violeții impunându-se cu 1-0. Meciul se joacă miercuri, 12 august, de la ora 17.30, pe stadionul „Electrica”. Tot atunci, dar la Șag, Timișul din localitate va întâlni CSM...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dueluri interesante în turul 3 al Cupei României. Vezi cu cine joacă vesticele
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În acest weekend, Iulius Town îi invită pe vizitatori la o serie de experiențe dedicate întregii familii, de la evenimente care celebrează diversitatea culturală și activități creative pentru copii, până la seri de film în aer liber, în atmosfera relaxantă a verii. Diversitatea culturală va fi sărbătorită la Timișoara prin deja tradiţionalul festival ISWinT (International...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei zile de distracție la Iulius Town: Parada ISWinT şi concert Dragoş Moldovan, cinema în aer liber și activități pentru cei mici
Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, afirmă că, la Spitalul pentru mari arși Timișoara, fostul ministru al Sănătăţii, Alexandru Rogobete, nu a construit un spital, ci un calendar de promisiuni. Şipoş face şi o cronologie a promisiunilor lui Rogobete privind inaugurarea acestui spital.  Sorin Şipoş afirmă că Spitalul pentru mari arși Timișoara trebuia să fie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş numără “inaugurările” lui Alexandru Rogobete de la Spitalul pentru mari arși Timișoara: Nu a construit un spital, ci un calendar de promisiuni
Programul turului 3 din Cupa României Betano s-a stabilit astăzi. Politehnica Timișoara va juca acasă cu CSC Dumbrăvița. Cele două s-au întâlnit și amical de puțin timp, alb-violeții impunându-se cu 1-0. Meciul se joacă miercuri, 12 august, de la ora 17.30, pe stadionul „Electrica”. Tot atunci, dar la Șag, Timișul din localitate va întâlni CSM...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dueluri interesante în turul 3 al Cupei României. Vezi cu cine joacă vesticele
Temperaturile extrem de ridicate și lipsa precipitațiilor din ultima perioadă au dus la scăderea debitelor cursurilor de apă din Spațiul Hidrografic Banat la sub 30% din normalul perioadei, confruntându-ne cu o secetă hidrologică serioasă, arată datele ABA Banat. Lipsa precipitațiilor a diminuat și rezervele de apă din freatic, motiv pentru care pot apărea frecvent cazuri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Debitele râurilor din vestul României au scăzut sub 30% din normalul perioadei
Locul unde va fi șantierul Pasarelei Îndrăgostiților va fi îngrădit de către constructor în zilele următoare, a anunțat Primăria Timișoara. Pe durata lucrărilor accesul dinspre promenadă către Parcul Copiilor va fi închis. Urmează relocarea utilităților de pe pasarelă, pentru ca până la finalul acestei luni să înceapă demolarea efectivă. “Le recomandăm bicicliștilor să folosească pistele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se închide accesul la pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor
Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, în perioada 10 august – 13 august, circulația mijloacelor de transport de pe liniile de firobuz 15 și 16, precum și de pe linia de autobuz Expres 3, va fi modificată. În această perioadă va avea loc închiderea traficului rutier pe Calea Martirilor, pe tronsonul cuprins între bulevardul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT anunță modificări în circulația liniilor 15, 16 și Expres 3, în perioada 10 – 13 august
Printre cei care au cerut vehement demisia lui Dominic Fritz din funcţia de primar, în urma problemelor cu ANI, a fost, inevitabil, fostul edil-şef al Timişoarei, Nicolae Robu. În aceste rânduri reîmprospătăm memoria unora, posibil şi a lui Robu, obişnuit să “uite” de îngheaţă apele. Fiindcă acesta nu s-a uitat la bârna din ochii lui,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recurs la memorie. Şi Nicolae Robu a avut mari probleme cu ANI, dar a fost salvat de PSD şi Ecaterina Andronescu
Apele Române Banat au anunțat că au demarat, la sfârșitul lunii iulie, lucrări de reparații în aval de barajul Topolovăț, la canalul golirii de fund al acumulării, unde trebuie refăcut pereul acestuia, deteriorat de eroziunea apei. Scopul acumulării Topolovăț este atenuarea undelor de viitură de pe cursul de apă Valea Mociur, protejând astfel zona împotriva...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Apele Române efectuează reparații la Acumularea Topolovățu Mare
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.