Ca sa se stie in lung si-n lat: Poli suntem noi! / FOTO

4 decembrie 2011. Clubul Poli împlinește 90 de ani, motiv de sărbătoare pentru întreaga suflare viola. Dincolo de neîmpliniri, supărări, frustrări și parcă rare bucurii, suporterii alb-violeți spun, mai puternic ca niciodată, “Poli suntem noi!”. E semnul că, la Timișoara, iubirea e necondiționată. E semnul că istoria merge mai departe, în ciuda vitregiilor.

Cea mai iubită echipă a Banatului e în liga secundă, acolo unde, la începutul anului c, nimeni nu și-ar fi imaginat că va ajunge. Poli a fost vicecampioana ediției trecute a Ligii I, pierzând, la mare luptă, un titlu care ar fi făcut uitate toate umilințele. Apoi, a căzut ca un trăsnet vestea retrogradării, vestea neacordării licenței, vestea că Poli n-are drept de joc în prima ligă. În ultimele șase luni, asupra clubului s-au abătut, în repetate rânduri, nori negri. Fanii au primit doar vești precum echipa n-are bani, echipa nu mai poate continua, patronul e condamnat la ani grei de închisoare, autoritățile locale nu se implică, nu le interesează, nu le pasă. Aceasta e atmosfera în care Poli trece de pragul celor 90 de ani și, se pare, își va lega destinul de cei care dețin pâinea și cuțitul pe plan local. Asta, dacă CJ și CL se vor înțelege cu Marian Iancu, după ce se vor convinge, în urma unui audit, că, din punct de vedere financiar, totul e în regulă. Clubul a inaugurat, duminică, la ceas aniversar, un nou fan shop. În prezența lui Gheorghe Chivorchian și a viceprimarului Adrian Orza, magazinul oficial “Viola Joma” s-a deschis pe strada Augustin Pacha nr.1.
Marian Iancu, tot mai supărat în ultimele luni pe orașul căruia i-a redat unul dintre simboluri, a lăsat jos securea războiului și, din spatele unui scut de declarații belicoase, salută aniversarea, salută suporterii. “Mă bucur împreună cu voi, comunitatea alb-violetă, pentru cei 90 de ani de la înființarea Politehnicii Timișoara. Ar fi fost trist ca această sărbătoare s-o purtăm clandestin în sufletele noastre și chiar nedrept din motivele pe care le știm cu toții. Fiți mândri de ceea ce ați realizat, voi și cei dinaintea voastră, pentru că viitorul acestui club, așa cum cred eu, vă aparține. Noi, cei de la BkP, suntem onorati că reprezentăm o parte din această minunată stare de spirit”, a notat Iancu, într-un comunicat publicat pe site-ul oficial.
Poate cel mai bine vorbește despre starea de spirit a suporterilor care și-au iubit necondiționat echipa o scrisoare publicată tot pe site-ul clubului.
“E ziua noastră. Cu toții ne-am născut pe 4 decembrie 1921, începutul unei povești mai atrăgătoare ca oricare alta. O poveste a Politehnicii, a Banatului. E ziua noastră, a celor care, de-a lungul celor 90 de ani, ne-am bucurat, am plâns, am cântat, am criticat, am așteptat, am visat, am huiduit, am fredonat, am luptat, ne-am revoltat, am alergat, am sperat.
E ziua lui Traian Lalescu.
E ziua lui Andrei Rădulescu.
E ziua lui Costica Rădulescu, a lui Ciosescu, a lui Lereter, a lui Rusalin Marcu, a lui Jackie Ionescu, a lui Dembo, a lui Anghel, a lui Dan Păltinișanu, a lui Varga, a lui Timofte, a lui Vlaicu, a lui Bătrânu, a lui Roti, a lui Alexa, a lui Pantilimon, a lui Gigel Bucur, a lui Scutaru…
E ziua celor două cupe, e ziua victoriilor cu Celtic, Atletico, West Ham, MTK, Honved, Sporting, Dinamo Zagreb, Lokomotiv Leipzig, MYPA. E ziua în care am îngenuncheat Șahtiorul. E ziua în care am blocat Ajaxul. E ziua în care Real Madrid nu a câștigat la Timișoara.
E ziua lui Nicolae Secoșan.
E ziua celor care au strigat «Tempo Poli», imediat după al doilea război. E ziua celor care au infruntat arsita si furtunile pe vechea «Știința». E ziua celor care au venit cu alb-violetul în inimă pe «1 Mai» și, mai târziu, pe modernul «Dan Păltinișanu». E ziua Suporter Club Poli, e ziua CVUCS, e ziua Peluzei Sud, e ziua Druckeriei.
E ziua studenților care au rămas iremediabil vrăjiți de alb-violet, ca de o femeie frumoasă…
Caiete, ziare, cărți, megabytes virtuali nu pot acoperi toate numele și toată iubirea noastră.
La mulți ani, Poli! Mulți te-au dorit pierită, însă tot noi, mai mulți ca niciodată, te ținem dreaptă și mândră. Iar peste 90 de ani, din Aradului până în Șagului, de la Dom la Catedrală, de la Politehnică la Stadion, de la Mecanică până pe Buziașului, din Freidorf până la Pădurea Verde se vor auzi cele mai frumoase trei cuvinte rostite vreodată de un suflet curat. POLI SUNTEM NOI!”

[nggallery id=908]

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

gimi a spus: (decembrie 4th, 2011 at 15:39 )

hai poli!!!!!!!!!!!!!!

Ghorghe a spus: (decembrie 6th, 2011 at 19:54 )

Avem cei mai frumosi suporteri! La multi ani POli! Totusi ma asteptam la ceva mai grandios. Am vazut ca la Hunedoara , unde situatia clubului e mult mai naspa si sa nu mai compar orasele :)) s-a reusit mult mai mult decat atat. Oare de ce nu s-a putut si la noi. Totusi is 90 de ani. Forza Poli!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”

Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli nu strălucește, nu joacă spectaculos, dar face ce trebuie! Câștigă și urcă pe primul loc

Poli Știința – FC Bacău a fost derbiul de clasament al etapei a 11-a, jocul între ocupantele locurilor 2 și 6, a două echipe ce au jucat bine în ultimele partide. Întâlnirea de astăzi nu a impresionat, dar s-a terminat cum au vrut gazdele, cu victorie. Prima repriză a fost deschisă, cu două echipe ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli nu strălucește, nu joacă spectaculos, dar face ce trebuie! Câștigă și urcă pe primul loc
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Echipa de la Pădurea Verde nu a făcut un meci rău la Bistrița, în fața altei formații cu multe probleme, dar chiar și așa nu a fost loc de nici măcar un punct pentru trupa „invincibilului” antrenor Florin Fabian. Dumbrăvița a condus pe stadionul „Jean Pădureanu”, dar a sfârșit ca și în precedentele șase partide,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița își „consolidează” ultimul loc, după o nouă înfrângere. Nicio problemă, domnul profesor Fabian tot nu pleacă
Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO
Consiliul Județean Timiș pregătește reorganizarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș (DGASPC Timiș), iar pentru aceasta a pus la punct o nouă structură organizatorică. Instituția a lansat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, procedura de consultare publică pentru proiectul de hotărâre privind aprobarea noii structurii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitoarea structură organizatorică a DGASPC Timiș e în dezbatere publică
Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) își sărbătorește o nouă filă de istorie într-un mod unic și dinamic, devenit deja tradiție pentru oraș. Marți, 27 octombrie 2026, Stadionul „Știința” va deveni inima comunității academice și locale, găzduind evenimentul sportiv-simbolic „106 pentru Poli”. Anul acesta, conceptul central reflectă împlinirea a 106 ani de excelență în educație și cercetare:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Istoria se măsoară și în pași: Universitatea Politehnica Timișoara celebrează 106 ani prin evenimentul „106 pentru Poli”
Un eveniment devenit deja tradiţional şi foarte bine primit de copii, părinţi şi bunici a avut loc, joi, 22 octombrie, la Grădiniţa PP nr. 23 din Timişoara: „Târgul de toamnă”. Într-un cadru relaxat şi prietenos, alături de părinţi, bunici şi cadre didactice, micuţii s-au distrat, dar au fost deprinşi şi cu activităţi antreprenoriale. Denumit „Târgul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un eveniment devenit tradiţional şi foarte bine primit de copii, părinţi şi bunici: „Târgul de toamnă” de la Grădiniţa PP nr. 23/Foto
Un recital de pian, o expoziție dedicată colecționarilor de jocuri, figurine și board games, dar și o nouă ediție de teatru interactiv pentru copii îi așteaptă pe timișoreni în acest final de săptămână, la Iulius Town. Sâmbătă, 24 octombrie, dacă vii la o plimbare prin Iulius Gardens, vei avea parte de o surpriză muzicală. Filip...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recital de pian, expoziție pentru colecționari și teatru interactiv pentru copii, în acest weekend, la Iulius Town
Ce-ar fi ca trecerea dintre ani să vă găsească într-un oraș în care Europa întâlnește Asia, printre luminile Bosforului, moschei spectaculoase și atmosfera fascinantă a Orientului? As Tour Timişoara vă oferă aces prilej şi vă invită să întâmpinați anul 2027 la Istambul. Plecare se face pe 29 decembrie. PROGRAMUL PE ZILE: ZIUA I, 29.12.26: Ora...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Magia dintre două continente la cumpăna dintre ani. Revelion la Istanbul cu As Tour Timişoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.