Cum arăta Timişoara de început de secol 19. Vedeţi o excelentă expoziţie a Muzeului Naţional al Banatului

Portrete nobiliare, piese de mobilier, textile și accesorii vestimentare aparținând mai multor familii cu tradiție ale orașului, servicii de porţelan, dar şi piese din domeniul tehnicii, toate acestea sunt expuse la mansarda Bastionului, în cadrul unei expoziţii inedite a Muzeului Naţional al Banatului. Obiectele au fost achiziționate în ultimii doi ani de instituție cu sprijinul Consiliului Județean Timiș sau reprezintă donații, iar acum fac parte din expoziția „Tezaurul Muzeului Național al Banatului. Timișoara: ipostaze ale devenirii unei metropole europene. Cultură și societate”.

Din păcate, spaţiul limitat nu permite prezentarea colecţiei mult mai vaste, numărul pieselor expuse fiind limitat. Chiar şi aşa, evenimentul este unul mai mult decât interesant şi prezintă o serie de piese şi documente care arată cum a evoluat Timişoara spe titlul de unul dintre cele mai dezvoltate şi moderne oraşe din această parte a Europei.
Expoziția organizată de Muzeul Național al Banatului este o incursiune captivantă în istoria culturală și socială a Timișoarei moderne, ilustrată prin intermediul valoroaselor exponate deținute de instituția timișoreană, din colecțiile Secției de Istorie și ale Compartimentului de Arte Vizuale. Pe lângă obiectele expuse în premieră, expoziția mai conține și piese care n-au mai fost expuse de mai bine de zece ani, din momentul închiderii expozițiilor permanente ale muzeului din Castelul Huniade.
Sutele de obiecte aparțin perioadei dintre sfârșitul sec. al XVIII-lea și primele decenii ale sec. al XX-lea. Expoziția ilustrează aspecte legate de dezvoltarea societății și culturii timișorene, de la momentul istoric al emiterii Diplomei de oraș liber regesc în anul 1781 și până la intensa activitate culturală și socială de pe malurile Begăi din anii interbelici. Printre obiectele de tezaur național care vor putea fi admirate în cadrul expoziției se numără velocipedul tipul penny-farthing patentat în anul 1883, procesul-verbal al adunării de constituire a Societății de Istorie și Arheologie (25 iulie 1872), album dedicat primarului Telbisz Károly cuprinzând fotografiile funcționarilor Primăriei Timișoara (1885) dar și medalii și diplome.

„Expoziţia prezintă achiziţiile şi donaţiile din ultimii doi ani. Este o expoziţie despre Timişoara şi prezintă transformările într-o metropolă europeană a oraşului. Este vorba despre cultură şi societate, o expoziţie realizată de secţia de Istorie şi de compartimentul de Arte Vizuale, un eveniment care nu a mai fost prezentat de Muzeul Naţional al Banatului. Nu în această formulă pentru că sunt şi interioare de case, sunt piese deosebite care fac parte şi din tezaur. Este cea mai frumoasă expoziţie din acest an, doar cu piesele Muzeului Naţional al Banatului. Articolele sunt din secolul al XIX-lea, perioada interbelică, sunt piese selectate de către Marius Cornea, muzeograf în cadrul compartimentului de Artă Vizuală, şi de către colegii de la secţia de istorie”, spune Claudiu Ilaş, managerul Muzeului Naţional al Banatului.
„Tezaurul Muzeului Național al Banatului. Timișoara: ipostaze ale devenirii unei metropole europene. Cultură și societate” poate să fie admirată de marele public între 19 decembrie 2019 și 29 februarie 2020. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de acces gratuit, iar pentru adulți biletul de intrare este 5 lei. Programul de vizitare este de marți până duminică, între orele 10 și 18.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

STPT oferă în noaptea de Înviere curse speciale, după un orar prelungit, pe mai multe rute de tramvai

În Noaptea de Înviere, programul de circulație a mijloacelor de transport va fi prelungit pentru a oferi timișorenilor posibilitatea să se întoarcă acasă în siguranță după slujba religioasă de Înviere. Astfel, câte o cursă specială de tramvai va circula până la ora 03:30, cu pauză la capetele de linie, pe perioada slujbei religioase (00:00 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT oferă în noaptea de Înviere curse speciale, după un orar prelungit, pe mai multe rute de tramvai
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

La Timişoara şi în alte patru oraşe se vor înfiinţa „clase” de fotbal feminin, la şcoală

Fotbalul feminin a luat o amploare importantă în țara noastră chiar dacă nivelul este în continuare slăbuţ, iar ca atare, Ministerul Educației a decis să înființeze noi clase de fotbal pentru fete în cinci orașe din România. Ca urmare a colaborării de mai mulți ani cu Federația Română de Fotbal, Ministerul Educației a anunțat recent,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timişoara şi în alte patru oraşe se vor înfiinţa „clase” de fotbal feminin, la şcoală
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Bărbat găsit mort în casă în prima zi de Paşte

Descoperire macabră în zi de sărbătoare. Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 31 de ani, nu mai răspundea la telefon când îl contactau apropiații. Ajunși la fața locului, pe strada Iosif Octavian din Timișoara, au constatat că bărbatul se afla decedat în apartament,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bărbat găsit mort în casă în prima zi de Paşte
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Cât e chiria pentru un apartament în zonele din Timișoara. Cetate, cel mai scump cartier, Buziașului cel mai ieftin

Cererea pentru închirierea de locuințe la Timișoara este în creștere cu cinci procente. Prețurile pornesc de la 240 de euro la o garsonieră până la 450 de euro la trei camere. Dacă în alte orașe mari din țară interesul pentru  casele  și apartamentele listate la închiriere s-a redus considerabil față de începutul lui 2023, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cât e chiria pentru un apartament în zonele din Timișoara. Cetate, cel mai scump cartier, Buziașului cel mai ieftin

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fotbalul feminin a luat o amploare importantă în țara noastră chiar dacă nivelul este în continuare slăbuţ, iar ca atare, Ministerul Educației a decis să înființeze noi clase de fotbal pentru fete în cinci orașe din România. Ca urmare a colaborării de mai mulți ani cu Federația Română de Fotbal, Ministerul Educației a anunțat recent,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timişoara şi în alte patru oraşe se vor înfiinţa „clase” de fotbal feminin, la şcoală
Descoperire macabră în zi de sărbătoare. Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 31 de ani, nu mai răspundea la telefon când îl contactau apropiații. Ajunși la fața locului, pe strada Iosif Octavian din Timișoara, au constatat că bărbatul se afla decedat în apartament,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bărbat găsit mort în casă în prima zi de Paşte
Scrisoare Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului 2024 † IOAN Din mila lui Dumnezeu, prin grația Scaunului apostolic al Romei și voința Sinodului Bisericii Române Unite cu Roma, Episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Lugoj SCRISOARE PASTORALĂ la sărbătoarea Învierii Domnului – 2024 Clerului, călugărilor, călugărițelor, credincioșilor greco-catolici și tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu Preacucernici părinți, dragi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pastorala de Paşti a PS Ioan Călin Bot, episcopul greco-catolic de Lugoj
† IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare.  „Vrăjmașul cel din urmă care va fi nimicit este moartea.”  (I Corinteni 15, 26) Hristos a înviat!                                    Iubiți fii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pastorala de Învierea Domnului a IPS Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului
Top