In sfarsit, iarna la Timisoara / FOTO

La Timișoara, iarna a venit după Crăciunul sârbesc. Primii care au ieșit din case au fost copiii, bucuroși că, în sfârșit, nu au irosit vacanța de iarnă și au putut face primul om de zăpadă.
Pentru șoferii care au ieșit de dimineață în oraș nu a fost tocmai ușor, deși cele două societăți angajate de municipalitate să efectueze deszăpezirea au împrăștiat sare sau material antiderapant. În tot orașul se circulă anevoios pe drumurile umede. Reprezentanţii Societăţii de Drumuri Municipale susţin că au ieşit la muncă de dimineaţă, cu cinci utilaje, pe principalele artere. „Avem cinci maşini de urgenţă pe trasee. Am intervenit cu soluţie de clorură şi sare. Insistăm mai ales pe străzile cu sens unic”, spun cei de la SDM.
Polițiștii le recomandă șoferilor să circule cu viteză redusă, să mărească distanța de siguranță, să utilizeze luminile de întâlnire și să evite efectuarea depășirilor sau a trecerilor de pe o bandă pe altă, dacă nu este neapărat necesar. Pentru evitarea implicării în accidente, trebuie să fiți atenți mai ales la ieșirile din tronsoanele împădurite și sate, la intrările și ieșirile de pe poduri sau la încrucișările cu autovehiculele cu gabarit mare.
Conform drumarilor, trebuie să circulați cu atenție sporită pe DN6, centura Timișoarei, DN 57 km Pescari (CS)-Moravita (TM), DN 57B Oravița – Borlovenii Noi (CS), DN 58 Anina (CS), DN 59 Deta – Moravița, DN 59B Cărpiniș – Deta. Șoseaua este umedă, cu zăpadă care nu depășește însă un centimetru.
Meteorologii spun că precipitațiile vor fi cu ninsoare și luni, iar după o pauză de câteva zile, vineri va începe să ningă din nou.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Buziașul caută furnizor pentru trei microbuze electrice, pentru realizarea transportului în comun

Orașul Buziaș dorește introducerea transportului în comun în localitate, dar și în localitățile din jur. În acest scop a fost lansată o licitație, pe SEAP, pentru cumpărarea a trei microbuze electrice, suma alocată fiind de aproape 3,7 milioane de lei. ”Autoritatea contractanta dorește contractarea unui operator economic in vederea atribuirii contractului având ca obiect „Achiziția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Buziașul caută furnizor pentru trei microbuze electrice, pentru realizarea transportului în comun
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Polistele, pătimesc în continuare! Opt înfrângeri la rând

Seria interminabilă de înfrângeri pentru prim-divizionara de fotbal feminin Politehnica Timişoara continuă. Cum la echipă nu s-a produs niciun şoc, fetele pierd meci după meci. În Vinerea Neagră, fetele în ghete au condis la pauză cu 1-0, dar au pierdut pe final cu 1-2, în deplasare, contra Farului. Reamintim, Poli a terminat prima sezonul regulat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Polistele, pătimesc în continuare! Opt înfrângeri la rând
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Cartierul Tipografilor rămâne cel mai scump din Timișoara

Cartierul Tipografilor continuă să rămână surpriza imobiliară a Timișoarei. Prețurile cerute pentru locuințele de aici continuă să fie cele mai mari din oraș, chiar mai ridicate decât cele din zona zero a orașului. Conform datelor deținute de imobiliare.ro în zona amintită, un metru pătrat de locuință scoasă la vânzare a ajuns la 1933 de euro....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cartierul Tipografilor rămâne cel mai scump din Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

CSC Dumbrăviţa a pierdut meciul disputat azi, la Mioveni, cu FC Argeș, în penultima etapă a play-out-ului din Liga 2. Alb-violeții s-au impus cu 1-0, prin golul lui Valentin Buhăcianu, în vreme ce alb-verzii au ratat un penalty în minutul 82, prin Răzvan Ghinescu. Echipa bănăţeană a arătat azi mult mai hotărâtă decât în ultimele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Păcătoşi! Eşec greu de digerat într-un meci în care s-au ratat multe şanse de salvare
Cartierul Tipografilor continuă să rămână surpriza imobiliară a Timișoarei. Prețurile cerute pentru locuințele de aici continuă să fie cele mai mari din oraș, chiar mai ridicate decât cele din zona zero a orașului. Conform datelor deținute de imobiliare.ro în zona amintită, un metru pătrat de locuință scoasă la vânzare a ajuns la 1933 de euro....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cartierul Tipografilor rămâne cel mai scump din Timișoara
Orașul Buziaș dorește introducerea transportului în comun în localitate, dar și în localitățile din jur. În acest scop a fost lansată o licitație, pe SEAP, pentru cumpărarea a trei microbuze electrice, suma alocată fiind de aproape 3,7 milioane de lei. ”Autoritatea contractanta dorește contractarea unui operator economic in vederea atribuirii contractului având ca obiect „Achiziția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Buziașul caută furnizor pentru trei microbuze electrice, pentru realizarea transportului în comun
Capital Top 100 Manageri reprezintă rezultatul analizei desfășurate la nivel național, privind rezultatele manageriale notabile și cuantificabile din diferite domenii de activitate din România – afaceri, educație, cultură, cercetare,  administrație publică, resurse umane etc. – înregistrate pe durata anului precedent. Teatrul Național din Timișoara măsoară excelența în parametri de o altă amploare decât cifrele: în beneficiul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ada Hausvater, directorul general al Teatrului Național din Timișoara, inclusă în Capital Top 100 Manageri, ediția 2024
Vinerea Mare reprezintă pentru creștinii ortodocși ziua când a fost răstignit pe cruce Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, şi a fost pus în mormânt. Vinerea Mare se mai numește și Vinerea Patimilor sau Vinerea Seacă, pentru că este zi de post negru, adică nu se mănâncă și nu se bea decât apă toată ziua. Postul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vinerea Patimilor, zi de post negru
Baschetbaliștii de la SCM Timişoara dispută cu începere de astăzi ultima serie din play-out. Ei vor înfrunta CS Vâlcea 1924, în disputa pentru locul al treisprezecelea. Seria este programată după sistemul „două din trei”, cu primul meci astăzi, de la ora 19.00, la sala Traian din Rm. Vâlcea. Partida va fi arbitrată de Matei Bănică,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seria cu Vâlcea începe în Vinerea Mare
Pe lista de cumpărături şi cadouri de Paște nu trebuie să lipsească florile sau aranjamentele florale. Florăriile Horticultura vă aşteaptă cu aranjamente pascale și specii variate de plante la ghiveci. Sunt atât plante colorate, precum Kalanchoe, Guzmania, Saint Paulia, cât și plante decorative prin frunze, precum Dracaena, Philodendron, Sansieveria și multe altele. Prețurile încep de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Horticultura vă oferă cele mai colorate şi înmiresmate cadouri de Paşte/Foto
În cadrul cercetărilor privind persoanele implicate în activitatea de migrației ilegală din noaptea de 1 mai, s-a constat faptul că un cetățean român, șofer de taxi, a transportat din municipiul Timișoara, migranții și pe cele trei călăuze afgane, până în zona parcării de pe autostrada A1, Timișoara – Arad. Totodată, ieri dimineață, în jurul orei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un şofer de taxi, principalul ajutor pentru traficanţii de migranţi, care au şi rănit doi poliţişti de frontieră
Top