Meteorologii nu dau nicio speranță celor care visează la o scădere a temperaturilor de afară. Un val de aer fierbinte dinspre tropice va pătrunde în România, astfel că, marţi şi miercuri, în zonele de câmpie din vest, valorile termice vor atinge și chiar depăși pragul de caniculă.
În zona Banatului, vremea se va încălzi de la o zi la alta, devenind caniculară în întreaga regiune pe 21 şi 22 iunie, când mediile temperaturilor maxime vor atinge valoarea de 35 de grade.
Spre sfârșitul săptămânii va începe totuși un ușor proces de răcire, care va readuce regimul termic la valori apropiate de mediile multianuale ale ultimei decade a lunii iunie. Nu sunt însă așteaptate precipitații însemnate.
Medicii recomandă, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 şi 18. În perioadele de caniculă este recomandat, de asemenea, consumul de 1,5 – 2 litri de lichide pe zi, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. Consumați cât mai multe fructe şi legume proaspete, dar și lactate. Nu beți alcool, care favorizează deshidratarea, și e preferabil să evitați băuturile cu un conținut ridicat de cofeină sau de zahăr, deoarece acestea sunt diuretice. Dacă este absolut necesar să vă expuneți la soare la orele amiezii, purtați haine de culoare deschisă, lejere și ample, în culori deschise.
Comentarii prin facebook