Deponeul de la Ghizela are, în sfârșit, operator, chiar dacă temporar. Investiția de 21 de milioane de euro stătea nefolosită, pentru că procedurile de licitație nu au fost încheiate. Contractul a fost încheiat prin încredințare directă și are o durată de șase luni.
În următoarea jumătate de an, de gestionarea deșeurilor timișenilor se va ocupa societatea lugojeană de salubritate Salprest. Reprezentanții acesteia au semnat contractul în 22 iunie și, în 30 de zile, trebuie să încheie, la rândul ei, contracte cu alte firme din județ.
Salprest va opera la deponeul de la Ghizela timp de șase luni, însă contractul ar putea fi prelungit. Asta, dacă licitația nu va fi încheiată până atunci.
Comentarii prin facebook