Batalia pe liceul din Faget: un traseist politic va fi numit director

Și-a schimbat de cinci ori culoarea politică în ultimii ani și, de fiecare dată, a „votat” numai cu puterea. Acum, va fi numit director la liceul din Făget de unde a fost dat afară în 2009, chiar de Ecaterina Andronescu. Victor Birău, profesor de fizică la Liceul „Calderon” din Timişoara, e susținut puternic de organizația PSD Făget. Primarul PDL Marcel Avram speră ca ministrul Andronescu va interveni din nou.

Victor Birău este pe lista secretă a liberalului Cornel Petroman, inspector școlar general. El îl va înlocui în funcţie, la liceul din Făget, pe consilierul local PD-L Dumitru Tomoni. Birău şi-a început cariera politică în PAC. A trecut rapid la PNL şi apoi la PSD. În 2005 a intrat în fostul PD. Pentru a deveni director de liceu, în 2007, s-a întors în PNL. În 2008, după ce liberalii au plecat de la guvernare, s-a mutat, cu arme și bagaje, la PSD.

Înainte de a ajunge director de liceu, Birău a fost dascăl doar la şcoli cu clasele I-VIII, şi acolo numai cu jumătăţi de normă. Sandu Golcea l-a numit director la Făget, deși nu avusese niciodată o normă întreagă. La vremea respectivă, Birău preda pe câte o jumătate de normă, la Brăneşti, respectiv Curtea. În 2009, după mai multe sesizări ale părinţilor, primarul din Făget, Marcel Avram, l-a reclamat la Ministerul Educaţiei.

În urma controlului cerut de Ecaterina Andronescu, Birău a fost eliberat rapid din funcție. „Pe Victor Birău, care este un dascăl submediocru, l-am reclamat pentru o groază de ilegalităţi. Din cele opt puncte sesizate de noi atunci, echipa de control a ministerului a confirmat șapte. A fost găsit vinovat pentru fals şi uz de fals, transfer ilegal, pentru că ţinea consilii de administraţie fără cvorum şi pentru management defectuos. Acum vor să ni-l aducă din nou pe cap, doar pentru că îl susţine deputatul Covaci. Este o bătaie de joc”, afirmă Marcel Avram, primarul PD-L de Făget.

Edilul de Făget a luat deja legătura cu autorităţile de la Timişoara, pentru a împiedica numirea lui Victor Birău, dar degeaba. „Am fost şi la Titu Bojin, şi la conducerea inspectoratului. Am explicat peste tot cum stau treburile, dar se pare că nu s-a înţeles. Mi se pare nefiresc ca actualul director (n.r. Dumitru Tomoni) să fie înlocuit cu un neica nimeni. Ne vom adresa ministerului, sper ca doamna Andronescu să ne mai ajute o dată”, a mai spus Avram.

Deputatul PSD Dorel Covaci spune cu totul altceva. „Nu-l ţin în spate pe Victor Birău, a fost propunerea organizaţiei noastre şi cred că este cel mai potrivit pentru funcţia de director. Este un om competent. Birău va aduce performanţa şi va întări disciplina la Făget”, a declarat Covaci, fost primar al Făgetului. Liceul „Traian Vuia” a avut rezultate excelente la bacalureat în ultimii doi ani. În 2011, 94% din absolvenţii de clasa a XII-a din Făget au luat bacalaureatul. La prima sesiune din 2012 au promovat în prima sesiune 73% dintre elevi. (sursa foto: facebook.com)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

scolaru' fara vina a spus: (august 30th, 2012 at 23:51 )

Sa traiasca domnu’ Titu
Ca s-o pus iar pe schimbat
Lu’ Tomoni ii da cu flitu’
Ca Dorel s-o suparat

Are el un fix in sine
Ca sa-l puna pe Birau
Ca lucru’ ce merge bine
Mai bine sa mearga rau

Cu cravata ros-color
Scolerii de la Faget
Or sa cante toti in cor
Numa’ imnuri de ….regret

mica a spus: (august 31st, 2012 at 07:02 )

Invatamant romanesc mizerabil !!! . Ar trebui sa-l luam ca exemplu de pleonasm si sa-l introducem n manualele de romana!

radu a spus: (august 31st, 2012 at 19:52 )

Din pacate,acesti mizerabili de la PSD comit aceleasi greseli de care-i acuzau pe cei de la PDL.Asa o sa se scufunde,sper,cat mai rapid.Ce au facut in Timisoara cu schimbarile politice din invatamant,intrece orice limita.Sper sa dispara cat mai rapid din viata noastra!

ddeliman a spus: (august 31st, 2012 at 21:19 )

Priviţi ce directori a numit ,,măria sa Petroman „.Fără nici o competenţă dovedită au fost numiţi cei mai incompetenţi

toto a spus: (septembrie 24th, 2012 at 23:05 )

La Faget nu este primar este o marioneta

tare a spus: (octombrie 15th, 2012 at 08:29 )

Cred ca PDL istii sunt suparati ca nu mai fac chefuri si prostitutie in scoala.Ce performanta a facut Avram si gasca lui de hoti si c….
.Aha acuma stiu divorturile din scoala este o performanta si elevele gravide.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

O parcelă de 1,5 hectare din perdeaua forestieră a Timișoara ar putea intra într-un program de plantare de arbori

Asociația EcoStuff România și Primăria Timișoara ar urma să colaboreze din nou în cadrul unui parteneriat care vizează noi plantări de arbori pe o parcelă de aproximativ 1,5 hectare din zona perdelei forestiere de protecție a Timișoarei, cei de la organizația amintită vor oferi gratuit materialul săditor. Municipalitatea propune Consiliului Local aprobarea unui protocol prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O parcelă de 1,5 hectare din perdeaua forestieră a Timișoara ar putea intra într-un program de plantare de arbori
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Ofertele USR și PSD, de susținere a unui candidat liberal la Primăria Timișoara, ”temperate” de PNL Timiș: ”Vom desemna candidatul prin propriile structuri”

Liberalii timișeni își vor alege singuri, după propriile criterii, eventualul candidat la Primăria Timișoara, este anunțul purtătorului de cuvânt, Raul Olajos, după ce două partide guvernamentale s-au propus să fie parteneri la această alegere, dar în propriile condiții. PNL Timiș pare să fi devenit cea mai curtată filială de partid politic din județ, potrivit lui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ofertele USR și PSD, de susținere a unui candidat liberal la Primăria Timișoara, ”temperate” de PNL Timiș: ”Vom desemna candidatul prin propriile structuri”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Deplasare la Cluj cu un singur obiectiv: victorie cu bonus ofensiv

SCM USV Timișoara joacă al cincilea meci în deplasare din cele mai recente șase disputate în Liga de Rugby. Alb-violeții vor evolua pe terenul echipei CSU ELBI Cluj-Napoca. Partida este programată sâmbătă, 12 decembrie, de la ora 11:00. Antrenorii Mugur Preda și Valentin Popârlan au anunțat primul XV, decizând să menajeze câțiva jucători de bază....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deplasare la Cluj cu un singur obiectiv: victorie cu bonus ofensiv
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Proiectul SCI2000: servicii de sprijin pentru persoanele și familiile vulnerabile la Moşniţa Nouă

În comuna Moșnița Nouă funcționează de acum o echipă comunitară integrată care oferă sprijin persoanelor și familiilor aflate în situații vulnerabile, prin servicii sociale, educaționale și medicale. Proiectul SCI2000 reunește specialiști din mai multe domenii și poate oferi îndrumare și sprijin adaptat fiecărei situații, de la accesarea serviciilor sociale și medicale, până la sprijin educațional,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul SCI2000: servicii de sprijin pentru persoanele și familiile vulnerabile la Moşniţa Nouă

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea căii ferate care traversează Timișoara a ajuns la aproape o treime din total/VIDEO

Lucrările de reabilitare a lotului de cale ferată care traversează Timișoara, de la Gara Mică până în Ronaț, au ajuns la un stadiu fizic de 27,47%. Acest lot include și investiția în cele două gări principale ale orașului, Gara de Est și Gara de Nord, estacada care trece prin centru, dar și lucrările importante din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea căii ferate care traversează Timișoara a ajuns la aproape o treime din total/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Asociația EcoStuff România și Primăria Timișoara ar urma să colaboreze din nou în cadrul unui parteneriat care vizează noi plantări de arbori pe o parcelă de aproximativ 1,5 hectare din zona perdelei forestiere de protecție a Timișoarei, cei de la organizația amintită vor oferi gratuit materialul săditor. Municipalitatea propune Consiliului Local aprobarea unui protocol prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O parcelă de 1,5 hectare din perdeaua forestieră a Timișoara ar putea intra într-un program de plantare de arbori
Noul stadion al Timișoarei va fi, conform proiectului, unul cu o formă compactă, va acoperi o suprafață de 85.000 de metri pătrați desfășurați și o înălțime de 36 de metri. Vor fi două inele pentru tribune și acestea vor putea găzdui 32.000 de spectatori, toate fiind acoperite. Sunt primele detalii, alături de primele randări ale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem primele imagini cu noul stadion Dan Păltinișanu! S-au purtat primele discuții cu proiectanții și constructorii/FOTO
La Sânnicolau Mare continuă investițiile pentru un oraş mai modern și mai eficient energetic. Astfel zilele trecute, a fost semnat un nou contract de execuție pentru reabilitarea termică a altor două loturi de blocuri. Contractul de finanțare este de aproximativ 1,5 milioane de euro, iar de investiție vor beneficia aproximativ 140 de familii din Sânnicolau...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Sânnicolau Mare continuă reabilitarea termică a blocurilor. Proiect de aproximativ 1,5 milioane de euro, beneficiare fiind 140 de familii
Așa cum era de așteptat de la începutul campionatului, Poli se bate la întâietate, iar Dumbrăvița are probabil cel mai greu sezon de „B” de până acum. Ambele echipe ce reprezintă Timișul joacă pe teren propriu în etapa de weekend. Alb-violeții revin pe stadionul Electrica după aproape două săptămâni. Sâmbătă, Poli o înfruntă pentru cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica și Dumbrăvița joacă sâmbătă acasă. Echipele din Timiș au obiective diferite
În comuna Moșnița Nouă funcționează de acum o echipă comunitară integrată care oferă sprijin persoanelor și familiilor aflate în situații vulnerabile, prin servicii sociale, educaționale și medicale. Proiectul SCI2000 reunește specialiști din mai multe domenii și poate oferi îndrumare și sprijin adaptat fiecărei situații, de la accesarea serviciilor sociale și medicale, până la sprijin educațional,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul SCI2000: servicii de sprijin pentru persoanele și familiile vulnerabile la Moşniţa Nouă
Un sistem israelian bazat pe coordonare în timp real, Big Data și inteligență artificială ar putea fi testat în cadrul unui proiect-pilot în județul Timiș. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și Camera de Comerț și Industrie Israel-România au organizat o sesiune online de prezentare a proiectului MDANet, sistemul innovator pentru managementul și coordonarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prin intermediul CCIAT, Magen David Adom propune implementarea unui proiect-pilot pentru modernizarea serviciilor de urgență medicală din Timiș
Programul de pregătire a personalului în domeniul conduitei preventive și al siguranței rutiere oferit de Societatea de Transport Public Timișoara continuă cu cea de-a doua sesiune de instruire, cu tema „Conducere preventivă și managementul riscului în transportul public urban”. Aceasta va avea loc vineri, 11 septembrie, la Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Personalul STPT continuă pregătirea pentru creșterea siguranței rutiere și a calității serviciului public de transport
Liberalii timișeni își vor alege singuri, după propriile criterii, eventualul candidat la Primăria Timișoara, este anunțul purtătorului de cuvânt, Raul Olajos, după ce două partide guvernamentale s-au propus să fie parteneri la această alegere, dar în propriile condiții. PNL Timiș pare să fi devenit cea mai curtată filială de partid politic din județ, potrivit lui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ofertele USR și PSD, de susținere a unui candidat liberal la Primăria Timișoara, ”temperate” de PNL Timiș: ”Vom desemna candidatul prin propriile structuri”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.