Primarul Timişoarei, Nicolae Robu va participa la sfârşitul lui septembrie, la o expoziţie la care iau parte cei mai importanţi producători de tramvaie din lume. Evenimentul are loc la Berlin, iar primarul Timişoarei ţine neapărat să ajungă acolo.
„Doresc să particip la expoziţia de la Berlin pentru a intra în relaţie directă cu marii producători ai lumii nu prin intermediari. Asta nu înseamnă că o să cumpărăm ceva. Facem o documentare pe o cu totul altă soluţi, pe reabilitarea tramvaielor vechi şi transformarea lor în tramvaie cu tot confortul şi parametrii de consum şi securitate la nivelul noilor modele de tramvaie. E foarte simplu să spunem: luăm ultimul model de tramvaie din lume sau nu cumpărăm nici un tramvai nou, le reabilităm pe cele existente. Nu facem nici una, nici alta, acum. Ne documentăm foarte serios şi vom lua o decizie.”, a spus Robu
Comentarii prin facebook