In ultimul minut, PRM Timis a gasit candidati pe toate colegiile

PRM Timiş a reuşit să depună liste complete de candidaţi pentru Senat şi Camera Deputaţilor. Oamenii lui Vadim din teritoriu au tremurat până în ultimul minut când trebuia depusă garanţia de candidatură, în valoare de 3.500 de lei, la CEC.

Marţi dimineaţa, peremiştilor le lipseau trei candidaţi pe colegiile de deputați. Situaţia s-a schimbat radical spre seară. La ora 17,29, cu un minut înainte de a se închide agenţia CEC din Timişoara a fost plătită garanţia pentru fosta ecologistă Violeta Buta. Ea va candida pe Colegiul I la Camera Deputaţilor.

Pe Colegiul 2 va candida fostul ţărănist Gheorghe Stăiculescu, iar pe Colegiul 3, fostul deputat Gheorghe Pribeanu. În continuare, lista colegiilor pentru Camera Deputaţilor este următoarea: Colegiul IV – Florian Velimirovici, V – Nicolai Cătălin Ciocoiu, VI – Ioan Bercia, VII – Viorica Ceaușu, VIII – Vasile Dumitrescu, IX – Daniel Morariu şi X – Nicolae Daniel Croitoru.

Candidații PRM Timiș la Senat sunt următorii: în Colegiul I – fostul deputat Ludovic Mardari, Colegiul II – Livius Țîrnea, preşedintele PRM Timiş, Colegiul III – fostul primar de Giarmata, Gavril Roșian, iar pe Colegiul IV – Dorel Bujorean. „Am înscris ultimul candidat, adică pe Violeta Buta, cu un minut înainte de închiderea agenţiei CEC din Timişoara. Dimineaţa ne lipseau trei oameni, dar Dumnezeu ne-a ajutat să avem liste complete. Garanţia de 1.000 de dolari ne-a dat mari bătăi de cap”, ne-a spus Livius Ţîrnea, preşedintele PRM Timiş.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

norbi a spus: (octombrie 31st, 2012 at 15:42 )

Ce tare jur! Castiga astia alegerile sigur!:)))

Nelu-Parta a spus: (octombrie 31st, 2012 at 16:12 )

Vai de ei nebunul pe colegiul 1 si tata hotilor din Giarmata pe colegiul 2.Ceo mai ramas si din PRM ? NIMIC

sebastian a spus: (octombrie 31st, 2012 at 17:01 )

eu stiam ca ultimii doi pe listele parlamentare sunt ionut nasleu si adrian pascuta. sa nu-mi spuneti ca nu mai sunt in prm cei mai mari vadimisti, pentru ca asta ar insemna ca eu nu mai am cu cine sa votez.

Ştiutorul a spus: (octombrie 31st, 2012 at 17:35 )

Măi Nelule din Parţa, nu cumva tu eşti ăla despre care se spune că şi-a băgat mâna în banii de cotizaţii a unui partid?

giarmatean a spus: (octombrie 31st, 2012 at 20:18 )

No, bine ! Rosanu de la Giarmata, pe modelul Dragnea, cu vreo 70 de dosare pe la DNA, Parchet, Tribunal, vrea sa candideze la parlament ! Asta ca sa aibe si el imunitate, ca ii zornaie catusele la urechi !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Celebrarea Timișoarei a continuat sâmbătă cu o nouă serie de concerte, dar și cu un spetacol de acrobație aeriană

Seria evenimentelor incluse în Timișoara City Celebration a continuat sâmbătă, iar punctul principal de atracție a fost și de această dată scena din centrul orașului. De această dată, scena a fost dominată de artiști moldoveni, în fața publicului s-au aflat Satoshi și Irina Rimes, din țara vecină, pentru ca seara să fie închisă de cei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Celebrarea Timișoarei a continuat sâmbătă cu o nouă serie de concerte, dar și cu un spetacol de acrobație aeriană
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

A vrut să-l atace pe Bolojan, dar i-a ieşit altceva. Alexandru Rogobete spune că Nicolae Ceauşescu a fost… “unicul vizionar al țării”

Aflat la Timişoara, fostul ministru PSD al Sănătăţii, Alexandru Rogobete a continuat atacarile la premierul Ilie Bolojan, însă şi-a dat un autogol de toată frumuseţea. Astfel, el a sugerat că Nicolae Ceauşescu a fost “unicul vizionar al țării”. Într-un clip video filmat la Timişoara, fostul ministru PSD-ist al Sănătăţii Alexandru Rogobete a continuat atacurile la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A vrut să-l atace pe Bolojan, dar i-a ieşit altceva. Alexandru Rogobete spune că Nicolae Ceauşescu a fost… “unicul vizionar al țării”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

De Ziua Timișoarei se dă și pașaportul sportiv/FOTO

SCM Timișoara aduce copiii în centrul evenimentelor organizate cu ocazia Zilei orașului. Cei mici pot obține pașaportul sportiv, dacă bifează toate „mișcarea” propusă de organizatori. Evenimentele se desfășoară mai ales în Parcul Central în zona Uszoda, au început vineri și se încheie duminică. „Toți copiii și tinerii interesați să testeze sporturile pe care le propunem...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Ziua Timișoarei se dă și pașaportul sportiv/FOTO
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Deși e evident că nu vor fi terminate la timp pentru încadrarea în PNRR, lucrările desfășurate pe lotul de autostradă lipsă din Lugoj – Deva arată un avans consistent al șantierului. La cele două galerii ale tunelului 1 au început lucrările la structura rutieră, stadiul de execuție al acestor galerii depășind 90%. La tunelul 2,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În urmă cu un an, cititorii deBanat.ro făceau cunoștință cu Infinity Honey, un producător bănățean care și-a construit identitatea în jurul unui principiu simplu: mierea trebuie să ajungă la consumator exact așa cum o oferă natura. Atunci am vorbit despre începuturile brandului, despre stupinele amplasate în zone curate ale Banatului și despre respectul pentru albine...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Infinity Honey – Dincolo de miere: povestea unei apiculturi care pune natura pe primul loc
Seria evenimentelor incluse în Timișoara City Celebration a continuat sâmbătă, iar punctul principal de atracție a fost și de această dată scena din centrul orașului. De această dată, scena a fost dominată de artiști moldoveni, în fața publicului s-au aflat Satoshi și Irina Rimes, din țara vecină, pentru ca seara să fie închisă de cei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Celebrarea Timișoarei a continuat sâmbătă cu o nouă serie de concerte, dar și cu un spetacol de acrobație aeriană
SCM Timișoara aduce copiii în centrul evenimentelor organizate cu ocazia Zilei orașului. Cei mici pot obține pașaportul sportiv, dacă bifează toate „mișcarea” propusă de organizatori. Evenimentele se desfășoară mai ales în Parcul Central în zona Uszoda, au început vineri și se încheie duminică. „Toți copiii și tinerii interesați să testeze sporturile pe care le propunem...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Ziua Timișoarei se dă și pașaportul sportiv/FOTO
Așteptarea a luat sfârșit: Liga 2 a început astăzi, în prima zi a lunii august 2026, după două luni și jumătate de la terminarea ediției precedente. În vestul țării, așteptările sunt mari… dar până atunci iată rezultatele zilei. În Valea Domanului, Dorinel Munteanu, „copilul județului din Grădinari”, a resuscitat ACSM Reșița, care a debutat cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a „deschis” Liga 2. Reșița a început cu victorie, Poli joacă marți, iar Dumbrăvița miercuri
Aflat la Timişoara, fostul ministru PSD al Sănătăţii, Alexandru Rogobete a continuat atacarile la premierul Ilie Bolojan, însă şi-a dat un autogol de toată frumuseţea. Astfel, el a sugerat că Nicolae Ceauşescu a fost “unicul vizionar al țării”. Într-un clip video filmat la Timişoara, fostul ministru PSD-ist al Sănătăţii Alexandru Rogobete a continuat atacurile la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A vrut să-l atace pe Bolojan, dar i-a ieşit altceva. Alexandru Rogobete spune că Nicolae Ceauşescu a fost… “unicul vizionar al țării”
Siguranța pietonilor care folosesc trecerile marcate pe drumurile naționale din zona de vest a României este acum sporită, odată ce a fost implementat un proiect prin PNRR prin care au fost realizate investiții în iluminarea și semnalizarea mai bună a acestor treceri. Astfel, un număr de 330 de treceri de pietoni de pe drumurile naționale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 300 de treceri de pietoni de pe drumurile naționale din zona de vest au fost modernizate/Foto
Codul portocaliu afectează din greu județul Timiș. Incendii, mai ales de vegetație, dar și oameni care au avut nevoie de ajutor… iar pompierii de la ISU Banat au fost de fiecare dată la datorie. Echipajele medicale SMURD au fost solicitate să intervină în 80 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență. Asta doar vineri....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zile de foc pentru pompierii timișeni, implicați în peste 90 de intervenții, doar in ultimele 24 de ore
Sărbătoarea Timișoarei a debutat vineri cu prima parte a celor peste 200 de acțiuni programate până luni, 3 august. Orașul găzduiește cele mai diverse evenimente, toate cu acces gratuit, organizate în mai mult de 30 de locații. De la concerte în centrul orașului până la spectacole, expoziții, activități sportive și experiențe culturale în cartiere și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un concert de zile mari a încheiat prima zi a Timișoara City Celebration/Foto
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.