Soboru’ cu patrioti

Avem o zi națională, cum facem? Cu excepția soldatului necunoscut, în mare, ne cunoaștem eroii. Monumentele le avem ridicate din celălalt regim, armată avem cât să mai organizăm o paradă militară. Patrioți avem din belșug. Până anul trecut, dacă voiai să vezi cine contează în societate, cine nu mai contează demult, dar n-ar admite asta nici în ruptul capului, mergeai de 1 Decembrie în Parcul Central din Timișoara, locul unde autorități ale statului, politicienii, organizații civile, urmăriți penal, spuma municipală se adună să bifeze evenimentul.

În spatele pioșeniei celor cărora le venea rândul să depună coroana era o animație ca „La Porumbei”. Era partea cea mai spectaculoasă din toată manifestarea. Mai aflai cât are Blaga în sondaje, cum l-a mințit Dugulescu pe Ponta și Ponta pe Dugulescu, când termină Grindeanu spitalul, câți membri mai are PRM ori când mută primarul „acvariul”. Lumea râdea, era fericită. Eroii și ei se simțeau bine. Ce naiba, doar e ziua națională!

Anul ăsta s-a schimbat locația, în fața Palatului Administrativ. O clipă am crezut că prefectul Dogaru, mai dezghețat la minte, a renunțat la parastasele de până acum și s-a gândit să ofere altceva timișorenilor într-o țară aproape laică. Nici vorbă. Același sobor afiliat politic, aceleași moace de candidați lipiți de tribună ca pe-un panou de afișaj, elita armiei române cu măști pe față sub numele Jandarmeriei, lume gură cască la defilare. Rutină.

Deși suntem bolnavi de patriotism, un update la baza de date cu eroi nu s-a mai făcut demult. Televiziunile au făcut câteva propuneri în ultima vreme. Ba un nefericit Sobaru, care-a confundat Aula Parlamentului cu piscina lui Liviu Dragnea, ba o profesoară grevistă a foamei remunerată pe statul de plată al lui Felix securistul. Nici o vorbă de martirii din pușcăriile comuniste. Plaja temporală de unde ne recrutăm eroii începe de la războiul de independență și se termină cu cei pierduți în al doilea război mondial, cu mențiunea că aici istoria aprobată de propagandă ne vorbea numai de eroii din luptele cu Germania nazistă, nu și de cei dispăruți sub cizma rusească.

Patrioți suntem cu toții. Care are curajul să spună azi că nu e patriot? Sau că nu e mândru că e român? Depunem o coroană de flori, aplaudăm la defilare și gata, treaba e rezolvată. Cu mici-mari diferențe de care nu mai ținem cont, ne furișăm repede în galeria națională, lângă familia Brătianu, lângă Carol I sau Ferdinand de România, lângă Ion Antonescu, Radu Gyr sau Corneliu Coposu.

Uităm însă că un patriot poate fi și un olimpic la matematică, și diplomatul Aurescu, ce-a obținut pentru România întinse zone petroliere în Marea Neagră, și un Mircea Cărtărescu, nominalizat la Nobelul pentru literatură, și mulți alții înaintea liderilor de sindicat și pensionarii unei armate de magazioneri.

La urma urmelor, un șef de guvern poate fi catalogat și incompetent pentru faptul că n-a găsit soluții de creștere a nivelului de trai, dar și patriot, dacă prin măsurile luate nu lasă țara să se ducă dracului. Cum la fel de bine un alt premier poate ajunge idol în țara lui dublând pensiile și salariile, pentru ca apoi să fie judecat pentru trădare și prăbușirea sistemului de pensii și-a economiei.

Care e mai patriot? Un șef de stat acuzat că a remorcat țara la interesele unei Europe globale sau un decident care ar izola cu mândrie patriotică țara de civilizatul și perfidul Occident? Ca de fiecare dată, concluziile vor fi trase după ce fiecare se retrage spre casă cu torțe din zona unde a fost servită fasolea cu cârnați, vinul fiert și delicioșii kurtos kalacs. La mulți, România!

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Yair a spus: (decembrie 2nd, 2012 at 22:11 )

Apromixativ articolul…dar aproape de adevar.Nu vad ce cauta Cacarascu …la Nobel , scrie prost si e necitit…in rest TRAIASCA ICR-ul care l-a publicat pe banii mei si ai nostrii..Grav este ca de ziuA NATIONALA nimeni, sau foarte putini , arboreaza un drapel tricolor…in schimb se destrabaleaza in cluburi cu animatoare de profesie prostituate……………..

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Viceprimarul Lațcău promite noi locuri de parcare în zona Girocului

Primăria Timișoara a descoperit trei noi locuri unde ar putea fi amenajate locuri de parcare pentru cetățenii din zona Girocului. Pentru două dintre acestea este nevoită să intervină pe teren, pentru a treia se poartă discuții cu un centru creștin, spune viceprimarul Ruben Lațcău. Locurile de parcare, lipsa acestora a fost una dintre problemele principale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Lațcău promite noi locuri de parcare în zona Girocului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Senatorul Sorin Şipoş atrage atenţia asupra unei relaţii de dragoste la Timişoara între AUR şi clanul Cârpaci

Preşedintele USR Timiş, Sorin Şipoş, afirmă că între AUR Timiş şi clanul Cârpaci există o relaţie de iubire. În acest sens, el menţionează o recent intervenţie a senatorului AUR Ciprian Titi Stoica, care a declarat că Primăria Timişoara trebuia să negocieze cu clanul Cârpaci, atunci când s-a pus problema deblocării străzii Cezar. Senatorul Sorin Şipoş...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Senatorul Sorin Şipoş atrage atenţia asupra unei relaţii de dragoste la Timişoara între AUR şi clanul Cârpaci
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul sfert de oră a făcut diferența! SCM Poli a învins vicecampioana HC Buzău

Victorie de pus în ramă pentru handbaliștii bănățeni, vineri seara în Sala Constantin Jude. Jucătorii alb-violeți au avut un meci greu cu HC Buzău, dar s-au desprins în ultimul sfert de oră câștigând în cele din urmă la pas, 32-26. Două echipe bune din sezonul trecut au arătat o poftă de joc și un meci...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul sfert de oră a făcut diferența! SCM Poli a învins vicecampioana HC Buzău
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Cartierul Primăverii din Giarmata arată tot mai mult ca un cartier european

Cartierul Primăverii din Giarmata prinde contur, zi de zi. Lucrările sunt în grafic şi se continuă în acelaşi ritm, anunţă Primăria Giarmata. În acelaşi timp, continuă lucrările de modernizare a străzilor şi în restul comunei.  Cartierul Primăverii arată tot mai mult ca un cartier europen , afirmă reprezentanţii Primăriei Giarmata “Fiecare stradă asfaltată îl face...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cartierul Primăverii din Giarmata arată tot mai mult ca un cartier european

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea căii ferate care traversează Timișoara a ajuns la aproape o treime din total/VIDEO

Lucrările de reabilitare a lotului de cale ferată care traversează Timișoara, de la Gara Mică până în Ronaț, au ajuns la un stadiu fizic de 27,47%. Acest lot include și investiția în cele două gări principale ale orașului, Gara de Est și Gara de Nord, estacada care trece prin centru, dar și lucrările importante din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea căii ferate care traversează Timișoara a ajuns la aproape o treime din total/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara a descoperit trei noi locuri unde ar putea fi amenajate locuri de parcare pentru cetățenii din zona Girocului. Pentru două dintre acestea este nevoită să intervină pe teren, pentru a treia se poartă discuții cu un centru creștin, spune viceprimarul Ruben Lațcău. Locurile de parcare, lipsa acestora a fost una dintre problemele principale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Lațcău promite noi locuri de parcare în zona Girocului
Cartierul Primăverii din Giarmata prinde contur, zi de zi. Lucrările sunt în grafic şi se continuă în acelaşi ritm, anunţă Primăria Giarmata. În acelaşi timp, continuă lucrările de modernizare a străzilor şi în restul comunei.  Cartierul Primăverii arată tot mai mult ca un cartier europen , afirmă reprezentanţii Primăriei Giarmata “Fiecare stradă asfaltată îl face...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cartierul Primăverii din Giarmata arată tot mai mult ca un cartier european
Agenţia AsTour Timişoara vă propune, între 25 și 28 septembrie, o escapadă în sudul Italiei, un colț de lume unde istoria prinde glas, iar marea șoptește povești vechi de secole. Va fi un city break atent organizat, cu zbor direct din Timișoara, cazare confortabilă la un hotel de 4 stele și program turistic gândit pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O călătorie dincolo de timp, la final de septembrie. Descoperiţi cu AsTour Timişoara farmecul sudului Italiei: Napoli, Pompeii, Sorento şi Capri
Caravana Iulius Town “Back to School 2026” va ajunge, duminică după-amiază, la Moșnița Nouă. Evenimentul va avea loc Parcul Central din Moșnița Nouă,  între orele 17:00 și 20:00.  Caravana Iulius Town “Back to School 2026” reprezintă un prilej frumos pentru copii de-a petrece timp împreună, de-a se bucura de atmosfera de sărbătoare și de-a începe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Caravana Iulius Town “Back to School 2026” ajunge, duminică, la Moşniţa Nouă
Preşedintele USR Timiş, Sorin Şipoş, afirmă că între AUR Timiş şi clanul Cârpaci există o relaţie de iubire. În acest sens, el menţionează o recent intervenţie a senatorului AUR Ciprian Titi Stoica, care a declarat că Primăria Timişoara trebuia să negocieze cu clanul Cârpaci, atunci când s-a pus problema deblocării străzii Cezar. Senatorul Sorin Şipoş...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Senatorul Sorin Şipoş atrage atenţia asupra unei relaţii de dragoste la Timişoara între AUR şi clanul Cârpaci
În aceste zile, la Timișoara se află peste 30 de lideri ai unor companii franceze din domeniul dezvoltării urbane, imobiliare, construcțiilor. Alături de ei se află reprezentanți ai Institutului Palladio din Paris și ai Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), delegația se află la Timișoara pentru o vizită de studiu dedicată viitorului marilor centre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz a devenit ghid pentru francezi la Timișoara
Societatea de Transport Public Timișoara informează că, duminică, 13 septembrie 2026, în intervalul orar 5 –20, evenimentul sportiv Reborn Run 2026 va aduce modificări în circulația mai multor mijloace de transport public. Pe durata evenimentului, circulația rutieră va fi închisă pe bulevardul Vasile Pârvan, pe sectorul cuprins între bulevardul Mihai Viteazu și Pasajul Michelangelo (Piața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reborn Run schimbă circulația mijloacelor de transport în comun  în zona centrală
Asociația EcoStuff România și Primăria Timișoara ar urma să colaboreze din nou în cadrul unui parteneriat care vizează noi plantări de arbori pe o parcelă de aproximativ 1,5 hectare din zona perdelei forestiere de protecție a Timișoarei, cei de la organizația amintită vor oferi gratuit materialul săditor. Municipalitatea propune Consiliului Local aprobarea unui protocol prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O parcelă de 1,5 hectare din perdeaua forestieră a Timișoara ar putea intra într-un program de plantare de arbori
Noul stadion al Timișoarei va fi, conform proiectului, unul cu o formă compactă, va acoperi o suprafață de 85.000 de metri pătrați desfășurați și o înălțime de 36 de metri. Vor fi două inele pentru tribune și acestea vor putea găzdui 32.000 de spectatori, toate fiind acoperite. Sunt primele detalii, alături de primele randări ale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem primele imagini cu noul stadion Dan Păltinișanu! S-au purtat primele discuții cu proiectanții și constructorii/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.