Daca Ionelas e rezonabil, primaria ar putea cumpara Casa Muhle

Spune că i se rupe sufletul de fiecare dată când trece pe lângă Casa Muhle, dar recunoaşte că Primăria Timişoara nu poate plăti oricât pentru a cumpăra monumentul istoric. Primarul Nicolae Robu stabilește anumite limite în privința posibilei achiziționări a imobilului.

Un proiect de hotărâre privind cumpărarea Casei Muhle va fi marţi pe ordinea de zi a Consiliului Local Timişoara. Ideea aparţine consilierilor locali PNŢCD Flavius Boncea şi Bogdan Herzog. Conform proiectului, primarul va fi mandatat să poarte negocieri cu proprietarii, pentru achiziționarea imobilului. Asta nu înseamnă că va fi și o cumpărare propriu-zisă. „Mă doare sufletul să o văd degradându-se. Noi am făcut tot ce am putut face, în limitele legale. Faptul că negociem nu înseamnă că şi cumpărăm. Nu o vom cumpăra în orice condiţii”, spune Nicolae Robu.

„Oricât de mult am preţui noi Casa Muhle şi pe peisagistul Muhle, nu putem să plătim oricât pentru a salva această casă. Dacă proprietarii se vor dovedi rezonabili, cred că merită să facem un efort financiar”, a declarat, vineri, primarul Timişoarei. Casa Muhle este în proprietatea lui Ionelaș Cârpaci.

Nicolae Robu explică și care sunt variantele pentru preluarea, de către municipalitate, a Casei Muhle, fără negocieri. „Una ar fi emiterea unei hotărâri preşedinţiale, în care să se specifice că proprietarul nu s-a angajat să protejeze monumentul. Atunci PMT ar avea dreptul legal să intervină şi să ia măsuri de protejare. O altă variantă este exproprierea”, a mai spus edilul șef.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

alin a spus: (ianuarie 12th, 2013 at 08:36 )

rezonabil? sa fim seriosi! asta nu are in dictionarul lui limitat acest cuvant.

Sorin a spus: (ianuarie 12th, 2013 at 09:21 )

Sau amenzi zilnice pana la aducerea imobilului in stare buna

Rromica a spus: (ianuarie 13th, 2013 at 00:43 )

Dacă el a putut exploata lacunele legii, nu înțeleg de ce autoritățile nu pot aplica toate legile in vigoare pentru a recupera un imobil luat abuziv! Le e jena de un rrom? Sa nu cumva sa îl deranjeze?

Jcd a spus: (ianuarie 13th, 2013 at 05:39 )

Institutiile statului neputincioase in fata ‘romilor’.Domnul Robu ar fi bine sa va mai ganditi daca mai vreti un mandat.Politicul ajunge sa umileasca pur si simplu cetatenii acestei tari.Rusine

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nu e banc. „Sorin Grindeanu”, marcă înregistrată. La fel, „Claudiu Manda”. Numele lor ar putea apărea şi pe… cutii de pantofi

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, și secretarul general al partidului, Claudiu Manda, au depus cereri la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) pentru înregistrarea numelor proprii ca mărci comerciale. Potrivit Profit.ro, solicitările celor doi PSD-işti au fost depuse la finalul lunii aprilie, în prezent fiind în curs de examinare. În luna aprilie, în plină...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nu e banc. „Sorin Grindeanu”, marcă înregistrată. La fel, „Claudiu Manda”. Numele lor ar putea apărea şi pe… cutii de pantofi
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Padelul de clasă mondială revine în Banat! FIP Silver Timișoara începe joi

După ce în 2025 a adus pentru prima dată circuitul FIP în România, Federația Internațională de Padel revine la Timișoara și consacră regiunea drept unul dintre noile centre ale padelului european. Succesul ediției inaugurale din 2025 a determinat Federația Internațională de Padel să readucă la Timișoara competiția FIP SILVER TIMISOARA 2026, consolidând poziția orașului, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Padelul de clasă mondială revine în Banat! FIP Silver Timișoara începe joi
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Şcoala din Bacova – Buziaş se modernizează pe bani europeni

Reprezentanții Primăriei Buziaș și cei ai ADR Vest au semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Lucrări de modernizare și dotare în scopul îmbunătățirii mediului educațional – Școala Bacova, Oraș Buziaș”. Valoarea totală a proiectului este de peste 11, 7 milioane de lei. Contractul vizează modernizarea clădirii școlii și a anexelor, refacerea instalațiilor electrice, sanitare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şcoala din Bacova – Buziaş se modernizează pe bani europeni

Economic vezi arhiva Economic

Activitate intensă pe șantierul Centurii Vest. A fost montată și o stație de betoane/Foto

Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara anunță că pe Centura Vest constructorul a început mobilizarea utilajelor și echipamentelor necesare execuției și a demarat activitatea de aprovizionare în șantier cu materialele necesare pentru primele etape ale construcției noului drum, ordinul de începere al lucrărilor fiind emis pentru ziua de 14 mai. Efectiv, pe teren e activitate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Activitate intensă pe șantierul Centurii Vest. A fost montată și o stație de betoane/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Reprezentanții Primăriei Buziaș și cei ai ADR Vest au semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Lucrări de modernizare și dotare în scopul îmbunătățirii mediului educațional – Școala Bacova, Oraș Buziaș”. Valoarea totală a proiectului este de peste 11, 7 milioane de lei. Contractul vizează modernizarea clădirii școlii și a anexelor, refacerea instalațiilor electrice, sanitare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şcoala din Bacova – Buziaş se modernizează pe bani europeni
Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara anunță că pe Centura Vest constructorul a început mobilizarea utilajelor și echipamentelor necesare execuției și a demarat activitatea de aprovizionare în șantier cu materialele necesare pentru primele etape ale construcției noului drum, ordinul de începere al lucrărilor fiind emis pentru ziua de 14 mai. Efectiv, pe teren e activitate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Activitate intensă pe șantierul Centurii Vest. A fost montată și o stație de betoane/Foto
La Universitatea de Vest Timișoara va avea loc o nouă ediție a ”Master your choices” – săptămâna programelor de studii universitare. Acțiunea e programată din 25 până în 29 mai. Cei interesați de căutarea unei noi provocări și se întreabă „Ce master mi se potrivește?”, răspunsul îl vor găsi în programul săptămânii dedicate unui viitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT organizează o nouă ediție a „Master your choices”, săptămâna programelor de studii universitare de masterat
Prețul ridicat este principalul factor care pune românii pe gânduri atunci când doresc să cumpere o nouă locuință. Deși visează la o locuință mai bună, în special în materie de spațiu sau zonă, cumpărătorii se tem că sumele pe care trebuie să le achite nu reflectă valoarea reală a proprietăților, arată rezultatele unui sondaj realizat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cumpărătorii ar dori o locuință nouă, într-o zonă bună, dar consideră prețurile supraevaluate și vor condiții economice stabile
Malul stâng al râului Timiș, în zona localității Jabăr, va fi consolidat în urma unor lucrări în valoare de câteva milioane de lei. Acolo se află stația de epurare a apelor Lugoj, iar investiția Apelor Române va pune în siguranță respectiva stație. Administrația Bazinală de Apă Banat (ABA Banat) a semnat la începutul acestei săptămâni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stația de epurare a apelor Lugoj este pusă în siguranță în urma unor investiții realizate de Apele Române Banat
În cursul lunii martie a continuat aplicarea programului de furnizare pentru elevi a produselor alimentare. În cadrul acestui program, au fost livrate către toate instituțiile de învățământ din județul Timiș, produse de panificație (biscuiți uscați), produse lactate (lapte UHT) și fructe (mere). Consiliul Județean Timiș a achitat facturile aferente livrărilor realizate în luna martie 2026....
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la bugetul județului s-au plătit în martie peste 26 milioane de lei pentru alimentele destinate elevilor și preșcolarilor
Cea mai importantă manifestare de gen din țară! Sala multifuncțională a Consiliului Județean Timiș a găzduit miercuri, 13 mai 2026, deschiderea oficială a celei de-a XIV-a ediții a „Zilelor Educației Mecatronice” (ZEM 2026), eveniment organizat de Facultatea de Mecanică – Departamentul de Mecatronică din cadrul Universității Politehnica Timișoara. ZEM reunește studenți, cadre didactice și reprezentanți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mecatronica, în centrul unui eveniment deosebit organizat la UPT
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, și secretarul general al partidului, Claudiu Manda, au depus cereri la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) pentru înregistrarea numelor proprii ca mărci comerciale. Potrivit Profit.ro, solicitările celor doi PSD-işti au fost depuse la finalul lunii aprilie, în prezent fiind în curs de examinare. În luna aprilie, în plină...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nu e banc. „Sorin Grindeanu”, marcă înregistrată. La fel, „Claudiu Manda”. Numele lor ar putea apărea şi pe… cutii de pantofi
Societatea de Transport Public Timişora (STPT) anunţă că duce mai departe energia Timotion 12 cu o cursă pe un traseu special, dedicată mobilității alternative și cauzelor care schimbă comunitatea în bine. Este vorba de o cursă până la Utvin cu bicicleta şi întoarcerea cu vaporetto. Astfel, sâmbătă, 16 mai, timişorenii sunt aşteptaţi la „Timotion Everywhere...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În spiritul Timotion, STPT organizează o cursă specială, pe bicicletă şi pe apă
Primarul oraşului Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza, şi viceprimarul Radu Asaftei au depus plângere penală împotriva lui Laurențiu Vochița, membru PNL şi vehement critic al administraţiei oraşului. Demersul celor doi edili a venit după ce Vochiţa a afirmat despre ei că ar fi luat şpagă 100.000 de euro. Vochiţa ar putea fi viitorul candidat PNL la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Război politic mutat în justiţie, la Sânnicolau Mare. Primarul Dănuţ Groza a făcut plângere penală împotriva unui PNL-ist
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.