Marian Iancu intareste o contracandidata a lui Poli

Conducerea lui Poli Timişoara s-a chinuit în zadar să-l convingă pe atacantul Andrei Zăgrean să semneze un cotract pe două sezoane. Zăgrean, fotbalist aflat în proprietatea societăţii lui Marian Iancu, a bătut recent palma cu FCM Târgu Mureş.

Prima rundă de negocieri cu atacantul care a îmbrăcat tricoul lui Poli în „era Marian Iancu” a avut loc în vara anului trecut, când jucătorul a refuzat să semneze cu Poli pentru o diferenţă de 500 de euro lunar faţă de ce i-a fost propus. Negocierile au continuat şi iarna aceasta, Zăgrean fiind aproape convins să semneze cu Poli. Asta i-a determinat pe oficialii clubului timişoreran să trateze cu indiferenţă anunţul atacantului Boştină, care a declarat că vrea să plece la altă formaţie, din cauză că joacă prea puţin.

Până la urmă, Zăgrean, care aparține societății lui Marian Iancu, i-a lăsat cu buzele umflate pe cei din conducerea lui Poli, ajungând la un acord cu FCM Târgu Mureş, echipă clasată pe locul al treilea în serie. Gestul lui Zăgrean i-a făcut pe oficialii lui Poli să se răzgândească în privinţa lui Boştină. Acesta este, de asemenea, jucătorul lui Marian Iancu și va continua mai mult ca sigur cu echipa ce joacă pe „Dan Păltinişanu”.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

copos a spus: (ianuarie 17th, 2013 at 08:43 )

Inca o data felicitari lui Orza si Ostaficiuc pentru ca l-au sponsorizat pe Iancu. Si cand te candesti ca Orza a vrut sa-i faca si cartier ….

ASU nu e Poli a spus: (ianuarie 17th, 2013 at 13:42 )

Drukeria =galeria suporterilor cu fete de Popa Sapca si creier de Jebel. ACS Recas nu e Iancu! ACS Recas nu e Bragadiru !

spagaru' a spus: (ianuarie 17th, 2013 at 20:05 )

Ca sa continuam pe limba acesistilor: Marian Iancu nu e Iancu !!!

ACS Recas NU e Poli a spus: (ianuarie 22nd, 2013 at 20:36 )

bla bla bla
ACS Recas NU e Poli

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Surprize, surprize! Gerald Simonis, primarul comunei Moşniţa Nouă, nu exclude o candidatură la Primăria Timişoara

Gerald Simonis, fratele mai mic al preşedintelui CJ Timiş şi PSD Timiş, Alfred Simonis, a mărturisit, în cadrul unui podcast, că nu exclude o candidatură pentru funcţia de primar al Timişoarei. El spune că va face acest lucru doar în cazul în care va lăsa Moşniţa Nouă “pe mâini bune”. Deşi este fratele liderului PSD...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surprize, surprize! Gerald Simonis, primarul comunei Moşniţa Nouă, nu exclude o candidatură la Primăria Timişoara
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Se închide un cerc?! Kentwan Smith revine la SCM Timișoara după 11 ani

SCM Politehnica Timișoara dă o adevărată lovitură de imagine și își întărește serios lotul pentru noul sezon competițional 2026-2027. Clubul de pe Bega a anunțat oficial transferul extremei Kentwan Kenneth Smith, baschetbalistul din Bahamas revenind pe culorile alb-violet la mai bine de un deceniu de la prima sa aventură în Banat. La vârsta de 34...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se închide un cerc?! Kentwan Smith revine la SCM Timișoara după 11 ani
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Miercuri se sărbătorește la Timișoara Ziua Imnului Național al României

Miercuri, 29 iulie, Ziua Imnului Național al României va fi sărbătorită și la Timișoara. Instituția Prefectului Timiș a pregătit un program special pentru eveniment. Ceremoniile sunt programate în Piața Libertății. Debutul acțiunii este programat pentru ora 9.00, cu întâmpinarea oficialităților invitate, prezentarea onorului și salutul drapelului de luptă, respectiv ocuparea locului în dispozitiv. Va urma...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Miercuri se sărbătorește la Timișoara Ziua Imnului Național al României
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare pe drumul național dintre Deta și Cruceni

Lucrările efectuate pe drumul național DN 59B, între Deta – Livezile – Cruceni (TM) nu au fost încă finalizate. Constructorii care se ocupă de cele două loturi mai au încă de lucru. Conform Direcției de Drumuri și Poduri Timișoara, pe sectorul Deta – Livezile, sunt aproape de finalizare lucrările pentru așternerea stratului de legătură și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare pe drumul național dintre Deta și Cruceni

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Constructorul a început lucrările la linia dublă de tramvai și la viitoarea buclă de întoarcere de pe strada Gării. Pentru desfășurarea lucrărilor este necesară închiderea circulației rutiere prin pasaj, de asemenea, va fi afectată și circulația tramvaielor pe Calea Bogdăneștilor. De săptămâna viitoare bucla de întoarcere de pe Calea Bogdăneștilor va fi închisă pentru conectarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au demarat lucrările de montare a liniilor de tramvai la Pasajul Solventul
Lucrările de asfaltare în intersecția de la Piața Badea Cârțan au fost încheiate, iar traficul se desfășoară, deocamdată, pe baza indicatoarelor rutiere, până la finalizarea lucrărilor la instalația de semaforizare. Traficul se desfășoară conform indicatoarelor rutiere până la finalizarea instalațiilor de semaforizare. În paralel, echipele SDM înlocuiesc stâlpii vechi de câteva decenii care susțin sistemul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a încheiat asfaltarea intersecției de la Piața Badea Cârțan. Mai e de lucru la semaforizare
Primăria Timișoara continuă și în luna august acțiunile de dezinsecție terestră pe domeniul public al orașului pentru combaterea țânțarilor și a larvelor acestora. Intervențiile sunt programate în perioada 4-12 august 2026. Operațiunile de dezinsecție vor avea loc pe timpul nopții, între orele 22:30 și 05:30, pentru a reduce disconfortul pentru locuitori. Se recomandă evitarea zonelor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La începutul lui august se face din nou dezinsecție la Timișoara
Suma plătită sub formă de cotizație de Primăria Timișoara către Asociația Timişoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii se va modifica semnificativ din acest an, continuând cu o nouă scădere în anii următori. Deocamdată, pentru acest an urmează să fie înjumătățită, de la un milion, la 500.000 de lei. Scăderea este motivată, în cea mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara reduce masiv cotizația plătită asociației Timişoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii
Gerald Simonis, fratele mai mic al preşedintelui CJ Timiş şi PSD Timiş, Alfred Simonis, a mărturisit, în cadrul unui podcast, că nu exclude o candidatură pentru funcţia de primar al Timişoarei. El spune că va face acest lucru doar în cazul în care va lăsa Moşniţa Nouă “pe mâini bune”. Deşi este fratele liderului PSD...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surprize, surprize! Gerald Simonis, primarul comunei Moşniţa Nouă, nu exclude o candidatură la Primăria Timişoara
Un nume pentru viitor. Rezultate remarcabile pentru sportiva legitimată la CSM Timișoara, Irina Cantoriu, la Campionatul Mondial de tineret U23 Canotaj desfaşurat la Duisburg, Germania! Prin muncă, determinare și ambiție, Irina a demonstrat încă o dată că performanța se construiește cu pasiune și sacrificiu. Irina a urcat pe treapta a doua a podiumului cu echipajul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sportivă de la CSM Timișoara, medaliată la Mondialele U23 de canotaj
Miercuri, 29 iulie, Ziua Imnului Național al României va fi sărbătorită și la Timișoara. Instituția Prefectului Timiș a pregătit un program special pentru eveniment. Ceremoniile sunt programate în Piața Libertății. Debutul acțiunii este programat pentru ora 9.00, cu întâmpinarea oficialităților invitate, prezentarea onorului și salutul drapelului de luptă, respectiv ocuparea locului în dispozitiv. Va urma...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Miercuri se sărbătorește la Timișoara Ziua Imnului Național al României
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.