Garoiul şi „bulangiul”

„Ţigan împuţit!” „Homosexualule!” „Garoiule, magraonule!” „Satanistule!” „Cioară umplută cu 200 kg de rahat!” „Bă, eşti Albă ca Zăpada!” Cam aşa a decurs extrem de elevatul dialog purtat, zilele trecute, de doi mari domni ai fotbalului românesc. În colţul din stânga, pe post de homosexual, rafinatul barbugiu Victor Piţurcă, ani buni antrenor al echipei naţionale. Om căruia i s-a cântat de atâtea ori „Deşteaptă-te române!” în toate colţurile lumii. În colţul din dreapta, respectiv „garoiul”, imensul om la stat, dar şi la sfat, Marian Iancu, principalul finanţator (aici ar fi o discuţie cine finanţează mai mult echipa, autorităţile locale, televiziunea etc). Duelul academic s-a desfăşurat în faţa unor aşa-zişi moderatori TV care, în numele regelui rating, n-au avut nici cea mai timidă intervenţie. Întreaga scenă a umplut ecranele televizoarelor şi, ulterior, Internetul. Că Piţurcă recurge la un astfel de limbaj e treaba lui şi a celui ce-l plăteşte, poate şi a celor care l-au făcut antrenor al naţionalei. Oricum, trecutul îl recomandă cât de cât pentru astfel de discuţii de smardoi. Problema este că aşa-zisul Iancu de Timişoara a intrat pentru a „n-şpea” oară în astfel de bâlciuri de prost gust. Cel mai prezent patron din fotbal pe ecranele televiziunilor, alături de Gigi Becali, vorbeşte, din păcate, având în spate Timişoara. Nici nu ştii când mai are timp de muncă, fiindcă aşa se laudă, că e om de business, atâta vreme cât toată ziua şi noaptea e la televizor, vorbind vrute şi nevrute. Şi se mai miră că nu vine lumea la stadion. De aia nu vine, ca nu cumva să se umple, din greşeală, de flegmele verbale ale dlui Iancu. De-a lungul timpului, s-a luat de preşedintele şi directorul FRF, de alţi patroni, de un viceprimar al Timişoarei, de un deputat, de Mihai Stoica, de propriii angajaţi, antrenori, jucători. A avut timp să scuipe şi un ziarist. Lista oricum e interminabilă. Acum s-a luat de antrenorul altei echipe. Uite că de data asta s-a băgat singur în rahat. Aşa se întâmplă când arunci prea mult material urât mirositor în ventilator. Poţi să te autostropeşti urât de tot. Dacă până acum domina de multe ori disputele pe care le avea, acum şi-a găsit naşul întru smardoială verbală. Sau cum mai zice românul, când te bagi în cocină te mănâncă… Piţurcă. Problema rămâne însă aceeaşi: Dar cu Timişoara ce are, de o trage după el în toate rahaturile sale?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

barbut a spus: (noiembrie 10th, 2010 at 19:42 )

nu inteleg care e vina lui iancu ca fost injurat de piturca. ce putea sa faca? poate e vinovat ca baga bani la poli.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Aşa arată „patrioţii” lui Călin Georgescu! Instigatorii care au încercat să facă scandal la Timişoara au fost alături de “Guru” la Arad

Sâmbătă seara, la mitingul pro Dominic Fritz din Piaţa Operei au apărut şi doi „patrioţi” instigatori care au încercat să facă scandal. În aceeaşi zi, cei au fost alături de Călin Georgescu în judeţul Arad. Iniţiativa Timişoara, organizatoarea protestului, vorbeşte de membri ai unui clan periculos, toleraţi de jandarmi. Sâmbătă seara, doi agitatori, au încercat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aşa arată „patrioţii” lui Călin Georgescu! Instigatorii care au încercat să facă scandal la Timişoara au fost alături de “Guru” la Arad
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

S-a stabilit unde se va juca partida din Cupa României dintre Politehnica și Rapid

Meciul Politehnica – FC Rapid din etapa I a Grupei A din Cupa României se dispută joi, 3 septembrie, de la ora 21.00, iar partida va fi transmisă în direct în rețeaua Digisport. Partida se va disputa pe Stadionul Municipal din Sibiu, arena „de rezervă” a Politehnicii în cazul partidelor disputate în nocturnă. Clubul bănățean...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a stabilit unde se va juca partida din Cupa României dintre Politehnica și Rapid
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Accident mortal în Timiș

A plătit cu viața pentru că a trecut strada fără să se asigure și prin loc nepermis

Un tragic accident de circulație a avut loc pe Calea Dorobanților din Timișoara. Un tânăr în vârstă de 22 de ani și-a pierdut viața după ce a fost surprins și accidentat de un autocamion. Din primele informații, victima se angajase în traversarea străzii prin loc nepermis. Evenimentul rutier s-a produs luni dimineața în jurul orei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A plătit cu viața pentru că a trecut strada fără să se asigure și prin loc nepermis

Economic vezi arhiva Economic

Judeţul Timiș se numără printre liderii naționali la firme dizolvate

Constrângerile de tot felul impuse economiei, dublate de situația tot mai proastă din România, afectează puternic mediul de afaceri. Situația poate fi observată și în numărul de afaceri lichidate, statistica plasează Timișul în primele locuri privind dizolvările. După primele șapte luni ale acestui an, la Registrul Comerțului au fost realizate 34.029 dizolvări Numărul firmelor dizolvate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Judeţul Timiș se numără printre liderii naționali la firme dizolvate

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un număr de 12 comune și două orașe, alături de Consiliul Județean Timiș, au înființat Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Resurse Geotermale Banat”. Potrivit unui studiu, numai în zona de vest a județului au fost identificate 55 de izvoare de apă geotermală care pot fi exploatate. Speranța autorităților este să folosească apa termală pentru o serie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș își dorește valorificarea izvoarelor geotermale din județ: încălzirea clădirilor și serelor, turism, agrement și tratamente medicale
Un tragic accident de circulație a avut loc pe Calea Dorobanților din Timișoara. Un tânăr în vârstă de 22 de ani și-a pierdut viața după ce a fost surprins și accidentat de un autocamion. Din primele informații, victima se angajase în traversarea străzii prin loc nepermis. Evenimentul rutier s-a produs luni dimineața în jurul orei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A plătit cu viața pentru că a trecut strada fără să se asigure și prin loc nepermis
Seria de ture cultural-velo „Stories on Wheels”, o inițiativă care îmbină mișcarea pe bicicletă cu descoperirea patrimoniului local și a poveștilor comunităților din vestul județului Timiș, continuă în această lună. Pe 29 august 2026, participanții sunt invitați într-o nouă experiență pe două roți, organizată de Colț de Banat, pe traseul Jimbolia – Grabaț – Gottlob...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Istoria Banatului de câmpie, descoperită în urma unei ture cicliste
Constrângerile de tot felul impuse economiei, dublate de situația tot mai proastă din România, afectează puternic mediul de afaceri. Situația poate fi observată și în numărul de afaceri lichidate, statistica plasează Timișul în primele locuri privind dizolvările. După primele șapte luni ale acestui an, la Registrul Comerțului au fost realizate 34.029 dizolvări Numărul firmelor dizolvate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Judeţul Timiș se numără printre liderii naționali la firme dizolvate
Sâmbătă seara, la mitingul pro Dominic Fritz din Piaţa Operei au apărut şi doi „patrioţi” instigatori care au încercat să facă scandal. În aceeaşi zi, cei au fost alături de Călin Georgescu în judeţul Arad. Iniţiativa Timişoara, organizatoarea protestului, vorbeşte de membri ai unui clan periculos, toleraţi de jandarmi. Sâmbătă seara, doi agitatori, au încercat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aşa arată „patrioţii” lui Călin Georgescu! Instigatorii care au încercat să facă scandal la Timişoara au fost alături de “Guru” la Arad
Politehnica Femina a debutat în noul sezon din Superliga Feminină cu o victorie absolut istorică, spulberând echipa Vasas Femina cu un scor fluviu de 14-0. Meciul jucat la Odorheiu Secuiesc a arătat o superioritate totală a echipei din Timișoara, transformând debutul competiției într-un adevărat festival de goluri. În prima etapă a noului sezon din Superliga...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Le-au arătat cum se joacă fotbal! Politehnica Femina, victorie la scor de maidan la Odorhei
Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara au început oficial sezonul competițional 2026/2027 cu o performanță notabilă, reușind să își adjudece medalia de bronz în Supercupa României. În finala mică a competiției disputate în TeraPlast Arena din Bistrița, formația alb-violetă a trecut de CSM București cu scorul de 25–23. Meciul pentru locul al treilea a pus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bronz pentru handbaliștii de pe Bega! SCM Politehnica Timișoara învinge CSM București și aduce prima medalie a sezonului
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.