Rafturile din supermarketuri sunt burdușite cu produse de import, în timp ce micii agricultori din țară nu au oportunitățile necesare pentru a-și vinde produsele, din cauza subdezvoltării infrastructurii agricole. Deputatul Cornel Sămărtinean speră ca Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale să se ocupe de această problemă.
Ienicerul Ponta si-a bagat piciorul in ghips si Romania intr-un mare rahat
Guvernul condus de Victor Ponta (sau de caraghiosul izmenar Gabi Oprea, că nici nu mai știi cine conduce) pare să nu învețe absolut nimic din ce se întâmplă în Grecia. Sau, pur și simplu, nu vrea să învețe. Aflat într-o continuă campanie electorală, PSD nu vrea să renunțe sub nicio formă la populismul deșănțat.
S-a lansat StudyInRomania! UVT asteapta studenti din strainatate
Platforma StudyinRomania, un program prin care se dorește promovarea cât mai intensă a universităților din țară către studenții din străinătate, a fost lansată oficial. Universitatea de Vest din Timișoara face parte din acest program și așteaptă studenți de peste hotare.
Am vazut si romani fericiti!
Românii se numără printre cei mai nefericiți oameni, nu doar din Europa, dar și de pe mapamond. Nu o spun cercetătorii britanici, ci tot felul de barometre care cercetează starea de fericire a unui popor.
Ziua care l-ar fi facut invidios pe Nicolae Ceausescu
Nicolae Ceaușescu n-a reușit să compare în fața Marii Adunări Naționale, fiind asasinat în urma unui simulacru de proces de către membri ai eșalonului doi al PCR. Cei care de altfel, în frunte cu Ion Iliescu, au deturnat revoluția anti-comunistă într-o lovitură de stat anti-ceaușistă.
Romania, promovata printr-un festival la Bruxelles! Popa’s a facut caricaturi la minut / FOTO
Frumusețea tradițiilor românești a ajuns până la Bruxelles. Totul se datorează Festivalului Primăvara Românească, menit să aducă mai aproape cultura Transilvaniei, Crișanei, Banatului și Maramureșului de cetățenii Belgiei. La eveniment, curioșii de toate națiile au putut să se delecteze cu cele mai bune bucate, iar pentru doritori Ștefan Popa Popa’s a realizat caricaturi la minut.
Asta ne e destinul? Hotul priceput sau cinstitul incompetent?
Urmărind cu o oarecare detașare, chiar resemnare, evenimentele parlamentar-penale din ultimele zile, unele comentarii făcute de minți aparent deschise ale scenei publice românești, am tras concluzia că în țara asta două categorii umane mai importante coexistă tragic.
Urmeaza cea mai scurta zi a anului! Trecem la ora de vara
România trece, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora de vară. Ora 3 devine ora 4, astfel că duminică, 29 martie, va fi cea mai scurtă zi din an. Ora oficială de vară va fi în vigoare între ultima duminică din martie și ultima duminică din octombrie. Schimbarea orei va afecta 13 trenuri de pe raza Regionalei CFR Timișoara.
Peste 700 de radare mobile pe sosele, dar Romania ramane campioana UE la accidente mortale
Poliţia Rutieră nu mai are radare fixe. Vitezomanii pot fi prinși pe șosele doar ci cele aproape peste 700 de radare mobile, împărțite între inspectoratele județene de poliție, Brigada Rutieră a Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti și Poliția Autostrăzi. România este una dintre „campioanele” UE în ceea ce privește accidentele mortale.
H&M si-a deschis magazin on-line, nu ratati ofertele speciale
Unul dintre cele mai populare magazine din România are, de acum, și variantă on-line. Retailerul suedez H&M pune la dispoziția românilor o platformă de unde pot cumpăra haine, accesorii, decoraţiuni interioare şi cosmetice. Vor fi multe oferte speciale și, până în 19 aprilie, nu se percep taxe pentru livrare.
Doar D-D mai salveaza Romania, asa ca Ioan Iovescu vrea să imparta biblii in Parlament
Senatorul Ioan Iovescu a ajuns la concluzia că românii trebuie să se întoarcă cu fața către Dumnezeu, așa că a propus ca la fiecare intrare în Parlament să fie distribuit… „Noul Testament cu psalmi”. Iovescu este de părere că România va fi salvată de „cei doi D”.
The Romanians’ leaders are coming
Fost președinte implicat în declanșarea unui război civil în mineriadele anilor 90, ex-premier condamnat în mai multe dosare de capă și șpagă, ba chiar fugind de pedeapsă printr-o tentativă de sinucidere, alt prim-ministru ca și dovedit de plagiat.
Timisorencele ii vor multumi pentru pavajul din centru! Asta crede primarul Robu / FOTO
40.000 de metri pătrați pavați cu piatră naturală din România și Italia și cărămidă din Austria, plus un model care să nu le rupă picioarele doamnelor încălțate în pantofi cu toc. Asta le promite primăria timișorenilor, la încheierea lucrărilor de reabilitare din centrul istoric. Primarul Nicolae Robu spune că a meritat să facă nazuri la modelul pavajului.
Pista de biciclete spre Serbia va fi inaugurata oficial! Se lucreaza la… astuparea gropilor / FOTO
Deja faimoasa pistă de biciclete care leagă România de Serbia va fi, în sfârșit, deschisă oficial. Se va întâmpla pe 25 martie, printr-un concurs de… biciclete între locuitorii din Sînmihaiu Român și partenerii de proiect. Între timp, pista a fost deja reparată, după ce pe traseu au apărut gropi și fisuri.
O reparatie mult asteptata: Tovarasul Ilici, groparul Romaniei, urmarit penal
La 25 de ani de la acele întâmplări, sinistrul personaj Iliescu Ion Ilici a devenit urmărit penal pentru Mineriada din 13-15 iunie. Indiscutabil, mineriada din iunie 1990 a fost unul dintre cele mai tragice, dar și odioase episoade din întreaga istorie a României. Un episod care a trimis România înapoi în bezna istoriei cu câteva sute de ani.
De ce si-ar da Victor Ponta demisia? Doar mai este de furat in Romania
Săptămâna trecută, mai mulți lideri politici, dar și reprezentanți ai societății civile i-au cerut demisia lui Victor Ponta din funcția de premier. Se întâmpla după ce procurorii DNA au demarat o amplă anchetă pe marginea unei fraude la bani europeni.
Cum sa pleci in SUA sa lucrezi peste vara? Afli de la viceconsulul american, pe Facebook
Eşti student şi vrei să lucrezi la vară în SUA? Eşti interesat să călătoreşti şi să munceşti, dar şi să ai parte de o experienţă culturală şi turistică în Statele Unite? Programul Summer Work and Travel 2015 este exact ceea ce ai nevoie. Vineri poți afla răspunsuri la toate întrebările, în direct de la cel care se ocupă de acest program.
Cate-un pic, pic, pic…
Un judecător neamț a tranșat o spinoasă problemă a Germaniei când a decis că bărbații nu pot fi obligați să urineze din poziția șezut, ci o pot face și din picioare. Cei ce au pledat pentru obligarea la pișarea universală în șezut invocau disconfortul igienic și psihic de a ști că picături de urină bărbătească ar stropi, necruțător, closetul.
Pentru al treilea an la rand, romanii au preferat sa bea Timisoreana
Timișoreana rămâne cea mai bine vândută bere din România. Este al treilea an în care această marcă ocupă primul loc în preferințele băutorilor de bere autohotoni. Urmează, în acest top realizat de o companie de cercetare de piață, berile Bucegi și Ciucaș.
13 zile libere pentru romani, in 2015
În anul 2015, bugetarii vor avea parte de 13 zile declarate libere prin Codul Muncii. Din nefericire însă, doar opt dintre ele sunt în timpul săptămânii, celelalte fiind zile de weekend. O zi liberă în premieră este 24 ianuarie, însă aceasta va „pica” sâmbăta.