La 25 de ani de la acele întâmplări, sinistrul personaj Iliescu Ion Ilici a devenit urmărit penal pentru Mineriada din 13-15 iunie, când au murit aproape 100 de oameni, iar peste 1.000 au fost răniți. Indiscutabil, mineriada din iunie 1990 a fost unul dintre cele mai tragice, dar și odioase episoade din întreaga istorie a României. Un episod care a trimis România înapoi în bezna istoriei cu câteva sute de ani. După evenimentele din decembrie 1989, România devenise o țară simpatizată în întreaga lumea. „Mămăliga” românească explodase în fine și îndepărtase cel mai crunt și stalinist sistem din Estul Europei. E drept, tot mai multe voci deja începeau să vorbească de lovitura de stat neocomunistă care confiscase Revoluția Română. Rămâneau însă morții și sângele lor care înroșise piețele marilor orașe. (Bine, și aici ar trebui să răspundă Tovarășul Ilici, cum de-au murit mult mai mulți oameni după ce desantul lui preluase puterea, decât înainte de 22 decembrie.).
Iată însă c-au venit zilele de groază din 13-15 iunie. Într-un fel, acestea erau anunțate de alte două mineriade, din 28-29 ianuarie, respectiv 18 februarie. Dar barbarismele din iunie 1990 depășesc orice închipuire, cel puțin pentru o țară care se consideră non-bananieră. La chemarea Tovarășului Ilici, oamenii cavernelor au cotropit aunci pentru a treia oară Bucureștiul. De această dată au făcut un prăpăd, cum poate doar hunii mai știau să facă. Au omorât, au violat, au spart, au demolat, au vandalizat tot ce le-a ieșit în cale. În primul rând, intelectuali, studenți, ochelariști, bărboși, persoane îmbrăcate în blugi etc. Au distrus universitatea, sedii de partide și de ziare. Au aruncat România în primitivul Ev Mediu. La final, Tovarășul Ilici le-a mulțumit frumos pentru tot ce-au făcut.
Răul maxim era făcut. Din simpatia cu care România era înconjurată până atunci, am ajuns din nou o ciudățenie, un tărâm al pitecantropilor. Cancelariile străine ne priveau iar cu suspiciune, eram din nou o țară care trebuie ocolită. Sute de mii de studenți și intelectuali au părăsit atunci țara. Povestirile lor despre barbarismele din iunie au îngrozit lumea. Asta era România lui Iliescu! O Românie a securiștilor, a foștilor activiști de partid, deveniți primii milionari ai țării. Sub stricta supraveghere a celui autointulat „sărac și cinstit”. Speranțele renăscute în acel decembrie sângeros s-au spulberat instantaneu, precum un castel din cărți de joc.
Și n-a fost îndeajuns. Toate reformele au fost blocate. Dacă nu se destrăma Uniunea Sovietică, România ar fi intrat sub tutela totală a Moscovei. Oricum, Tovarășul Ilici o amplasase în zona de influență a Kremlinului. Numai pentru faptul că economia României a fost băgată în colaps în acei ani, și tot era un motiv pentru cercetarea penală a Tovarășului Ilici. Repet, în acest timp „cupola” Securității și a foștilor activiști cumula averi peste averi. Pentru toate acestea și multe altele, Ion Iliescu poate fi trecut cu ușurință în panoplia cu marii dușmani ai României și poporului român din toate timpurile. Străini sau autohtoni. Alături de un Stalin, de exemplu, marele model al tinereții revoluționare a Tovarășului Ilici. Indiscutabil, el a fost individul care a făcut cel mai mare rău țării după 1990. Un rău, din păcate, ireparabil. De aceea faptul că Justiția a ajuns în fine pe urmele lui e un lucru de aplaudat. Mai bine mai târziu decât niciodată! Se spune că nu-i bine să vrei răul unui om. Dar pentru cât rău a făcut acest individ fățarnic României, cred că nu s-a inventat pedeapsa corespunzătoare. Unii vor spune că acum e un bătrânel pașnic. Poate bătrânei pașnici erau și Klaus Barbie sau alți criminali de război prinși după decenii întregi. Ei au plătit pentru faptele lor, așa cum trebuie să plătească și inculpatul Iliescu Ion Ilici!
Comentarii prin facebook