Opinii articole

Marian Iancu, politicienii si ingineriile lor financiare

Furtuni, fulgere și tunete de indignare au apărut când colegul Silviu Florescu de la Renașterea Bănățeană a descoperit, la Finanțele Publice, faptul că plătitorul de taxe și impozite va suporta datoriile de 11 milioane de lei ale lui Marian Iancu către impecabilul nostru buget de stat. Senzațional, de neimaginat, așa s-a vrut știrea cu contribuabilul fraierit de un veros om de afaceri din Buftea, care, întâmplător, a administrat vreme de șase ani fotbalul timișorean.

Mai opriti-l pe primarul Robu!

Dacă numai un sfert din bunătățile promise de primarul Robu în campania electorală pentru locale, dar mai ales în cea de acum pentru parlamentare, ar deveni realități ale urbei, păi atunci omului ăstuia cred că i s-ar ridica o statuie în bronz, chiar lângă cea a lui Marian Iancu, pe aleea personalităților din Parcul Central.

Partidul Tomberon – caruta aventurierilor politici

Născut într-un tomberon din dispariția Elodiei și dansuri din buric, partidul lui Dan Diaconescu a ajuns la marea performanță de-a fi a treia formațiune politică a țării. Dacă, la început, orice om politic cât de cât normal avea o mare jenă fie și în a pronunța numele acestei formațiuni, acum ambele blocuri politice, USL și ARD, trag cu ochiul spre bizarul partid. (Dacă poți să numești partid o adunătură eterogenă în care și-au făcut loc tot felul de specimene).

Dezvoltarea sistemului educational si de formare

Investițiile CE pentru învațare pe tot parcursul vieții continuă prin programele Comenius, Erasmus, Grundtvig și Leonardo da Vinci. În apelul lansat pentru calendarul 2012-2013 se regăsesc printre posibilii aplicanți o multitudine de tipuri de instituții, societăți private, asociații sau fundații care sunt conectate sub o formă sau alta cu procesul educațional.

De la „Fir’ai al dracului”, la „Sa ne traiesti, Majestate!

Zilele trecute, MS Regele Mihai I de Romania a împlinit 91 de ani, timp în care mai multe cozi de topor au sărbătorit convertirea la monarhism. Un sentiment de amărăciune m-a cuprins când am văzut cum primarul neocomunist al Bucureștiului i-a dat osului domnesc un lustru ca pe vremurile odelor de partid.

Marea dilema a lui Dorin din Deta: cu Ghita Ciobanu sau cu Pit Roman?

Numai în pielea lui Dorin n-aș vrea să fiu acum! Cum adică „Who the f..k is Dorin”? Dorin din Deta, consultantul și sfătuitorul din umbră al deputatului Gheorghe Cioban (fost PDL, actual PSD, viitor… partid aflat la putere). La ultimele alegeri parlamentare, Dorin a fost pus cel mai vârtos umărul la alegerea lui Ciobanu ca deputat. A fost un fel de „Joe instalatorul” al lui Obama.

Stenogramele amaraciunii sau cum o spagara le-a cazut cu tronc lui Sarbu si Ostaficiuc

De câteva zile poporul are iar circ gratis la televiziuni, odată cu apariția stenogramelor din Dosarul „Motorina”, în care este implicat fostul șef al ANAF, Sorin Blejnar. Rând pe rând, mai apare câte o stenogramă spre deliciul analiștilor de prin televiziuni. Dar și al poporului care, în loc de pâine, mănâncă stenograme. Că ele n-au nici cea mai mică legătură cu dosarul în cauză nici că mai contează, circ să fie.

Matei Blaga sau Vasile Suciu?

Matei Suciu e pesedist și nu-i este suficient. Mai vrea să devină și senator de colegiu 4, deși pariurile în partid s-au făcut pe contracandidatul său Vasile Blaga, președintele PDL. Teoretic, omul are șansa lui. Își numără primarii din comunele USL și vede că sunt mai mulți decât edilii din orașele de graniță ale PDL. Și-apoi, e vremea Uniunii!

Programul energetic european pentru relansare

Comisia Europeană, Banca Europeană de Investiții, Casa Depositi e Prestiti și Deutsche Bank au lansat la 1 iulie 2011 un nou fond european de eficacitate energetică, sub forma unui parteneriat public-privat, deschis oricărui organism de investiții, public sau privat, destinat să sprijine inițiativele în materie de eficacitate energetică și energii regenerabile.

A fost sau n-a fost? Tentativa de spaga la Poli

Poli Timișoara a ajuns din nou prinsă în mijlocul unui imens scandal. Lucrurile sunt cunoscute în mare: unul dintre tușierii meciului cu Alba Iulia, Iulius Timar, pretinde că un oficial de la Poli a încercat să-i dea mită un plic cu 200 de euro. El a făcut și o sesizare la FRF, așadar nu e vorba de o simplă glumă. La finalul aceluiași meci, arbitrul de centru Marian Balaci făcea saună împreună cu jucătorii lui Poli. Un astfel de amatorism e foarte greu de văzut chiar și în Liga a IV-a!

LatratOrza de serviciu

În fine, după trei luni de miere, primarul Nicolae Robu are și opoziție din zona politico-administrativă. Deocamdată e vorba de o singură voce, dar pe viitor s-ar putea să fie mai multe. Vocea aparține fostului viceprimar Adrian Orza, contracandidatul lui Robu de la alegerile locale, acum candidat ARD la un loc de deputat pe Colegiul 3 Timișoara.

Mintea revolutionarului cea de pe urma

Săptămâna trecută, Ion Iliescu s-a simțit ca-n tinerețile lui revoluționare. Freamăt mare în fața sediului PSD din Kiseleff, huiduieli, fraternizări, apoi fluierături, reproșuri, amintiri depănate între nea Nelu și o mână de luptătorii din decembrie 1989. Da, Ion Iliescu a fost apostrofat de colegii dumnealui, academicienii, cum ar fi zis Elena Ceaușescu într-o situație mult mai dramatică.

Taxa de smecher din Complex sau cum Robu se intoarce impotriva lui Robu

Printre alte minunății și ciudățenii moștenite de la fostul edil-șef Gheorghe Ciuhandu, bașca niște șefi din primărie din cale afară de competenți, primarul Nicoale Robu s-a mai ales cu o situație extrem de ilară. În Complexul Studențesc, un tip dat naibii de șmecher ce este a pus o taxă pe aleea pietonală. O nimica toată: câteva sute de mii de lei.

Lege privind economia sociala – dezbatere publica

La solicitarea societății civile, în 15 octombrie, la ora 10, la sediul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, a început ședința publică de dezbatere a proiectului de lege privind economia socială. Această lege ar putea fi un bun instrument pentru creșterea gradului de absorbție al fondurilor nerambursabile pentru ciclul urmăror de finanțare.

Obi-Wan Kenobi la mine-n cartier! Ce vina am eu?

Pe vremuri, copil fiind, ardeam de nerăbdare să schimbe cineva afișele la Capitol. Dacă nu-mi plăcea ce vedeam la „Programul viitor” sau „În curând”, îmi făceam planuri mari la Timiș, hai, eventual la Studio sau la Dacia, la mine-n cartier. Din astea patru puncte de distribuție ale cinematografiei românești tot găseam ceva cât de cât atrăgător pentru timpurile în care trăiam. Era ceva p-atunci să prinzi un program bun la cinematograf!

Zgonea-elicopter sau politica neamului prost

Zborul cu elicopterul al președintelui Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, la un zaiafet electoral nu reprezintă decât un vârf de aisberg al aroganței și duplicității guvernării USL. Bine, în cazul de față, prima discuție ar fi cum a ajuns șef la Cameră un individ cu vădite carențe de limbaj, comportament și intelectuale.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.