Constituția Statelor Unite ale Americii are vreo patru pagini, 27 de amendamente, peste 200 de ani funcțională în fața a sute de milioane de cetățeni și-a unei clase politice de cele mai multe ori responsabilă. A fost făcută simplu și bine, pentru ca americanul de rând și cel ales din rândurile politicienilor să nu-și piardă ideile printr-un labirint legislativ menit să încurce, nu să descurce lucrurile. Când a fost întrebat dacă trecem și una, și alta în viitoarea Constituție a României, despre puterile președintelui ori despre poponari și lesbiene, premierul Victor Ponta s-a gândit la legea de căpătâi a SUA și a amintit că o constituție trebuie să creeze un cadru general de principii, nu să pună lege pe lege pentru a ne feri mai târziu de abuzuri.
Așa o fi normal într-o țară normală. Nu la noi. La noi dacă la constituție zice cu o largă ipocrizie că președintele trebuie să fie neutru politic, păi atunci Iliescu, Constantinescu sau Băsescu se vor întrece în a participa la tot felul de sindrofii la conferințe naționale ale partidelor păstorite din umbra Cotrocenilor. Cu tot absurdul amendamentului propus de PNL, liberalii au avut perfectă dreptate când au cerut ca președintele când pleacă din funcție să nu mai poată face politică de partid. Să se ducă să conferențieze sau să-și împărtășească experiența pe la tot felul de consilii internaționale. Căci dacă nu scriem expres așa ceva în legea fundamentală, de ce i-ar fi cuiva jenă să facă ce face Putin la Moscova? Ce l-ar opri pe Băsescu să facă rocada cu Ponta precum Medvedev cu noul țar al Rusiei, fie și numai pentru a-și bate joc de Crin Antonescu, spre satisfacția unor alegători pentru care Constituția nu va fi niciodată prea groasă?
Într-o constituție rezonabilă poate sta scris că un parlamentar este protejat prin imunitate pentru declarațiile politice pe care le face. În fapt, scrie simplu și la obiect, aproape ca în America. La ce ne-a ajutat asta am văzut în două decenii de bătaie de joc. Deputați și senatori borfași nu apucau să fie nici măcar urmăriți penal, fiind apărați de o armată de parlamentari juriști pentru care violarea justiției era ceva mai consensual decât o comuniune dintre un bărbat și o femelă.
În Constituție trebuie scris tot, ca în cartea de bucate, să nu se prindă pe fund. Și nici atunci nu vom fi siguri că rezultatul muncii parlamentarilor nu mai este penalizat de Curtea Constituțională, ca și cum Legislativul ar fi compus de clanurile Udrea și Cămătaru. În România, clasa politică, administrația, justiția trebuie mai întâi să se decidă dacă vor să respecte Constituția, nu dacă ea e bună sau e rea, dacă e nevoie de alta sau e perfectă și cea veche. Căci dacă e făcută doar pentru ca unii să pară utili, iar partidele să-și dea la gioale, degeaba se mai agită lumea și tot felul de forumuri civile să schimbe constituția lui Iorgovan, Iliescu și Năstase.
Nu-ți trebuia constituție nouă ca să-ți dai seama că în timpul jocului nu se pot schimba regulile, treabă pentru care Occidentul nu ne poate înțelege clasa politică și nici viceversa. La ce i-a ajutat pe foștii proprietari că până și-n cea mai timpurie constituție postdecembristă s-a garantat proprietatea? Ca toți activiștii și securiștii să stea în vile primite de la ICRAL-ul ștabilor comuniști, iar proprietarii de drept să aștepte ca Europa să ne amenințe după 23 de ani cu sancțiuni și penalități pe care tot poporul trebuie să le suporte de dragul nomenclaturistului. Bun, facem Constituție nouă, dar ceva bun simț când mai procurăm în țara asta?
Comentarii prin facebook