Cum au petrecut Bojin si Robu un an de la instalarea în functii

La împlinirea unui an de la prăvălirea uslașă peste Timiș și Timișoara, cei doi ayatollahi ai USL-ului local, Titu Bojin și Nicolae Robu, au vrut să marcheze momentul cu câteva clipe plăcute. Așa că și-au comandat niște tămâieri în direct. La oră de maximă audiență! Cam așa cum și-ar comanda Felix Varanul, la necaz sau bucurie, o emisiune cu Gâdea și Mircea Badea. Doar ce poate fi mai plăcut pentru orgoliul unui șef la un an de mandat decât un masaj odihnitor în fața camerelor de filmat!

robu si bojin

Astfel, președintele CJ Timiș, Titu Bojin, a apelat la televiziunea unui angajat al său. Unde și-a prezentat modul în care a realizat promisiunile electorale. Cum nu prea a făcut nicio promisiune, și realizările au fost pe măsură! În schimb, primarul Nicolae Robu a ales același studio unde a apărut inclusiv de ziua sa de naștere. Un studiou aparținând „regelui asfaltului” Georgică Cornu. Care are mai toate firmele pe butuci, băgate în insolvență, datorii la tot pasul etc.etc. Și, cu toate acestea, are un lipici strașnic la contracte cu primăria condusă de Robu. Unele chiar și fără licitație, așa cum a fost drumul ocolitor de la Pasajul Michelangelo.

Și ce poate fi mai plăcut decât să te desfășori în lipsa derbedeilor de ziariști de terasă sau a „tonomatelor”? Ei și aici, primarul a avut ce prezenta. Nu mai puțin de 80 de realizări, una și una, printre care și cea cu palmierii care au făcut din Timișoara o vedetă națională. Modest, Robu a afirmat că toate 80 de proiecte cică finalizate ar fi doar o parte din realizările pe care le-a dat gata într-un an de mandat. Că sunt mult mai multe, dar nu vrea să le mai amintească. Chiar așa, putea să amintească și metroul, noile tramvaie, Gara de Nord, noul stadion, șoseaua de centură și câte și mai câte. Cum unde sunt acestea? Exact acolo pe unde au demarat lucrările la spitalul de copii sau unde s-a mutat Liceul de Arte. Puncte prinse printre cele 80 de realizări!

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

John a spus: (iunie 27th, 2013 at 20:39 )

Dacă tot amintiţi de antena 3, şi voi aveti obsesia robu cum o au ei cu băsescu. Diferenţa e că băsescu e un mitocan corupt, şi robu e doar puţin cam lăudăros, aşa că voi exageraţi mult mai mult decât ei.

Patrick a spus: (iulie 4th, 2013 at 17:57 )

Și tu, Ioane (Johne) ești un prost exemplar!
Aaa, dvs. erați, dom’ Primar?!? Să nu vă recunosc!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Blocaj total şi după negocierile de la Palatul Cotroceni. Nicuşor Dan dă vina pe PNL şi face un pas în spate

Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, la finalul întâlnirii cu liderii PSD, PNL, USR, UDMR și ai minorităților naționale, că s-a revenit la blocajul politic pe care îl credea depăşit. El a dat vina pentru această situaţie pe PNL, iar în final le-a cerut partidelor să revină la dialog Președintele României a avut, în această seară,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Blocaj total şi după negocierile de la Palatul Cotroceni. Nicuşor Dan dă vina pe PNL şi face un pas în spate
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița nu a făcut față echipei UTA! Vezi cine se află în pregătiri cu echipa bănățeană

CSC Dumbrăvița a pierdut cu 4-0 primul amical din această perioadă de pregătire, susținut astăzi, la Arad, în fața prim-divizionarei UTA. Partida s-a disputat pe baza „Banatul”, din cartierul Sânnicolau Mic, pe o căldură tot mai sufocantă odată cu trecerea timpului. Jocul a fost întrerupt de câte două ori pe repriză pentru pauze de hidratare....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița nu a făcut față echipei UTA! Vezi cine se află în pregătiri cu echipa bănățeană
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

De la proiecte tehnice la idei de afaceri. Open Space Lab la UPT, cu premii

Studenții sunt pregătiți pentru un viitor în care ideile lor să aducă plus valoare. Despre asta a fost vorba la ediția a doua a Open Space Lab. Universitatea Politehnica Timișoara continuă să își pregătească studenții nu doar din punct de vedere teoretic, ci și pentru provocările reale ale pieței muncii. În acest context, proiectele de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la proiecte tehnice la idei de afaceri. Open Space Lab la UPT, cu premii
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Firmele din zona de vest cu activitate în software, inginerie sau sănătate vor avea la dispoziție un fond de investiții de 37 de milioane de euro

Mediul de afaceri din zona de vest a României va avea la dispoziție un fond regional de capital în valoare de maxim 37 de milioane de euro, care va fi dedicat start-up-urilor și companiilor tehnologice. Acesta va fi operat de un consorțiu româno-francez, format din Aster Capital Partners (Franța), Iceberg+ și Venture Booster. Agenția pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele din zona de vest cu activitate în software, inginerie sau sănătate vor avea la dispoziție un fond de investiții de 37 de milioane de euro

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

CSC Dumbrăvița a pierdut cu 4-0 primul amical din această perioadă de pregătire, susținut astăzi, la Arad, în fața prim-divizionarei UTA. Partida s-a disputat pe baza „Banatul”, din cartierul Sânnicolau Mic, pe o căldură tot mai sufocantă odată cu trecerea timpului. Jocul a fost întrerupt de câte două ori pe repriză pentru pauze de hidratare....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița nu a făcut față echipei UTA! Vezi cine se află în pregătiri cu echipa bănățeană
Pentru clădirea Spitalului Județean Timișoara se pregătesc în perioada viitoare trei mari investiții. Nu sunt legate direct de infrastructura medicală dar sunt extrem de importante. Vor fi reabilitate toaletele de la toate etajele, dar, de asemenea, se va lucra la o ”imagine” mai bună pentru casa scărilor. Totodată se dorește modernizarea lifturilor. ”Am luat decizia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Spitalul Județean Timișoara se pregătesc noi investiții pentru confortul pacienților: toalete noi, reabilitarea casei scărilor și a lifturilor
Există o categorie profesională în România care pare să fi rezolvat imposibilul: poate produce consecințe fără să le suporte. Medicul răspunde pentru diagnostic. Inginerul răspunde pentru construcție. Antreprenorul răspunde pentru faliment. Profesorul răspunde pentru rezultatele elevilor. Politicianul? Politicianul explică. Explică moștenirea grea. Explică situația internațională. Explică de ce lucrurile care ieri erau promisiuni electorale au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Funcția fără consecințe. Responsabilitatea politicianului român în vremuri de criză
Fundația Art Encounters aduce în premieră la Timişoara 69 de lucrări semnate de Pablo Picasso, din colecția Musée Picasso Antibes, într-o expoziție-eveniment curatoriată de Jean-Louis Andral. Pictură, grafică, ceramică, fotografii rare și cărți ilustrate conturează un Picasso experimental, ludic și surprinzător de contemporan, anunţă organizatorii Expoziția inaugurează noul centru de artă Art Encounters, modernizat împreună...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Art Encounters aduce în premieră la Timişoara lucrări semnate de Pablo Picasso
Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, la finalul întâlnirii cu liderii PSD, PNL, USR, UDMR și ai minorităților naționale, că s-a revenit la blocajul politic pe care îl credea depăşit. El a dat vina pentru această situaţie pe PNL, iar în final le-a cerut partidelor să revină la dialog Președintele României a avut, în această seară,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Blocaj total şi după negocierile de la Palatul Cotroceni. Nicuşor Dan dă vina pe PNL şi face un pas în spate
România are din nou o soluție reformistă pe masă, afirmă preşedintele USR Timiş, Sorin Şipoş, după ce PNL, USR și UDMR l-au propus pe Siegfried Mureșan pentru funcţia ca premier. Acum rămâne de văzut dacă  PSD alege țara sau orgoliul, afirmă Şipoş. Europarlamentarul Siegfried Mureșan este propunerea PNL, USR și UDMR pentru funcţia ca premier....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş, după propunerea lui Siegfried Mureșan pentru funcţia de premier: “Rămâne de văzut dacă PSD alege țara sau orgoliul”
Casa Austria, clădirea ridicată acum 20 de ani cu sprijin austriac lângă clădirea principală a Spitalului Județean Timișoara, va intra într-un proces major de modernizare. Sunt 50 de milioane de lei care vor fi investiți, jumătate fonduri europene, jumătate contribuție de la bugetul județului, care vor transforma major clădirea, dar vor aduce la zi și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Casa Austria intră în modernizare totală. Proiectul va costa 50 de milioane de lei
Garda Forestieră Timișoara au continuat acțiunile de control fiind vizată respectarea regimului silvic în fondul forestier național, fiind acordată o atenție deosebită parchetelor aflate în exploatare, circulației materialului lemnos, gestionării masei lemnoase, dar și a modului în care sunt înregistrate și urmărite stocurile agenților economici care desfășoară activități de exploatare și prelucrare. În total, luna...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda Forestieră a confiscat sute de metri cubi de lemn și a dat amenzi de sute de mii de lei
Top