Zâmbete amare articole

Taga

Îl cheamă Ţaga. Claudiu Ţaga. E deputat pe Colegiul 8 Jimbolia. A intrat în parlament prin semiefracţie, obţinând ceva mai mult de 1.000 de voturi, voturi cu care s-a clasat abia pe locul IV între candidaţii din acel colegiu. Cu atâtea sufragii, eventual ajungi primar la Saravale sau Checea.

Joi 13, zi cu ghinion pentru vamesi si gardisti. Poate si pentru Jean si Nicuşor

Ziua de 13 ianuarie a fost o zi mai curioasă, iar pentru ziarişti chiar palpitantă. Pentru unii însă a fost mai ghinionistă, dar asta e: nimic nu-i perfect. Totul a început cu austro-românul care a încercat să-şi dea foc chiar într-o sală de tribunal. El şi-a motivat gestul prin piedicile pe care i le pune „mafia imobiliară din Primăria Timişoara”.

Parcul Copiilor, intre executivul primariei si duetul imobiliar Stoia-Toanca

Din când în când, Parcul Copiilor intră în discursul câte unui lider din administraţia locală, care, în lipsă de alt subiect, îşi umflă muşchii pe seama copiilor. Este oricum o temă bună şi din punct de vedere al imaginii, care poate fi exploatată electoral oricând. Subiectul chiar este unul cât se poate de serios, numai că e tratat, ca multe altele, cu superficialitate.

Porumbacu, servitoarea si odrasla agramata

Traian Băsescu aduce, pe zi ce trece, tot mai mult cu distinsul Giovani Becali, cunoscut ca un mare geambaş de fotbalişti. Acelaşi stil rafinat de-a pune problema, acelaşi discurs academic, aceeaşi delicateţe şi sensibilitate în gesturi. Ce mai, o plăcere să-i asculţi, darmite să-i vezi! De altfel, ambii au ţinut săptămâna trecută prima pagină a ziarelor, umplând şi ecranele televizoarelor. Unul, pe motiv de Mutu, altul, pe motiv de supărare pe toată lumea.

Despre UDMR, numai de bine

De-a lungul anilor, politicienii din UDMR au fost prezentaţi drept nişte modele dezirabile pentru politicienii din, să-i spunem, partidele româneşti. Cică au onoare, au cuvânt, sunt oneşti bla-bla-bla. Chiar dacă nu erai de acord cu ei, măcar trebuia să-i respecţi.

Titu Bojin, castigator la Loteria aliantelor

Nici n-au digerat bine piftiile şi sarmalele de Revelion, că liderii Opoziţiei s-au pus să combine tot felul de alianţe politice. Cap de afiş a fost în acest context liderul liberal Crin Antonescu. A negociat la un moment dat cu PSD, pentru a bate apoi palma cu PC-ul lui Felix. În următoarea perioadă se pritoceşte însă şi atragerea PSD în această alianţă antiguvernamentală.

De la Hrebenciuc la Eba: tranzitia din politica romaneasca

De pe la mijlocul anilor ‘90, în plin regim neo-comunist Ion Iliescu se tot vorbea cu multă speranţă de venirea unei noi clase politice. O clasă alcătuită din tineri politicieni educaţi, şcoliţi, nemarcaţi de tarele comunismului. O clasă care să înlocuiască hrebenciucii, ilieştii, mikişpaghiştii şi alte relicve comuniste cu fălcile bine înfipte într-o Românie în tranziţie.

Bucureştiul, vinovat că Ciuhandu e primar?

În urmă cu câteva zile, deBanat.ro a publicat un interviu cu primarul Gheorghe Ciuhandu. Credeam că, după atâţia ani, dl primar se va debarasa de o tară din care şi-a făcut un permanent alibi în toţi anii din urmă: nu ne iubeşte Bucureştiul. M-am înşelat. Credeam că o să-şi asume unele eşecuri, măcar cele minore, dar m-am înşelat din nou.

„Mai, ce blestem…”

„Măi, ce blestem o fi pe poporul ăsta de a ajuns, până la urmă, să aleagă între doi foşti comunişti?”. Vă amintiţi întrebarea retorică a lui Traian Băsescu din ultima confruntare televizată dinaintea turului II de scrutin din 2004.

„Mircea, fa-te ca lucrezi”

România e o ţară în care nimeni nu-şi asumă niciodată răspunderea pentru un eşec. Aşa suntem noi în toate. Suntem foarte buni, harnici, viteji, inteligenţi, competenţi, dar alţii nu ne înţeleg. La fotbal ne fură arbitrii, iar în politică „marea ocultă internaţională” e înfricoşată de valoarea noastră.

Un nou Liviu Babeş?

Vă mai spune ceva numele de Liviu Babeş? Pentru foarte multă lume, probabil acesta nu mai înseamnă nimic. Eventual, o confuzie cu Victor Babeş. Pe 2 martie 1989, cu doar câteva luni înaintea căderii regimului comunist, Liviu Babeş îşi dădea foc pe pârtia Bradu din Poiana Braşov. Era un gest extrem de protest împotriva regimului comunist.

Primiţi cu sondajul?

Duminică seara, zapând pe canalele TV, în pauza unui meci de fotbal, ajung şi în grota OTV. Pe banda de sus curgea un mesaj-anunţ care mi-a făcut pielea de găină. Citez din memorie: „Revoluţia populară începe! Datele unui sondaj de opinie executat de Insomar şi IMAS, la comanda Realitatea.net, dau următoarele date…”.

A fost cândva o Revoluţie

16 Decembrie. Au trecut exact 21 de ani de când în Piaţa Maria se aprindea ceea ce ulterior se va numi Revoluţia Română. (Ziua de 15 decembrie a fost mai degrabă o mişcare a unei comunităţi religioase în apărarea lui Laszlo Tokes). De-a lungul anilor, termenul de Revoluţie s-a pierdut, evenimentele primind alte denumiri.

Micul Caţavencu

Copilul teribil al politicii româneşti, l-am numit aici pe Victor Ponta, face ce face şi, periodic, îşi scapă „producţiile” nazale în fasole. Tare în gură, mărunt în fapte, Ponta devine pe zi ce trece un trăncănitor de profesie al politicii dâmboviţene.

De profesie revoluţionar

În nomenclatorul de meserii, profesia de revoluţionar nu există. (Poate va intra odată cu noua lege a salarizării, unde va fi extinsă lista de meserii remunerate de la buget.) Există însă în realitate. De câte ori nu vi s-a întâmplat să întrebi de cineva cu ce se ocupă şi să vi se răspundă: „E revoluţionar”?

Umbra lui Ceauşescu. La Sânnicolau Mare

„Pupincurismul n-a murit în 1989!”, proclama sincer, cu puţin timp în urmă, liderul PD-L, Cezar Preda. Afirmaţia viza laudele în care s-au întrecut unii democrat-liberali s-o înfăşoare pe Elena Udrea, în momentul accederii acesteia în fruntea organizaţiei PD-L Bucureşti. „Adevărat, n-a murit!”, a ţinut să confirme şi tânărul primar al oraşului Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza.

Top