Zâmbete amare articole

Supărat pe România ca ciurdarul pe sat, dl. deputat PNL Horia Cristian a anunţat săptămâna trecută, joi, că va emigra şi îşi va căuta un job pe meleaguri străine. Că nu se mai poate în ţara asta ticăloşită.

Românii nu mai au încredere în clasa politică, în politicieni. Exact, e o banalitate, un truism, ştie toată lumea acest lucru, nici nu mai trebuie enunţat.

… sau Johnny. Sau Ionică. Cine nu-l cunoaşte în Timişoara pe Ioan Cojocari, măcar din auzite, înseamnă c-a trăit degeaba. Unii îl iubesc, mulţi îl urăsc, dar toată lumea îl respectă.

Punând în practică arhaicul principiu „eu te-am făcut, eu te omor” (şi ce poţi să te aştepţi la unul care plesneşte copii în public?), preşedintele Traian Băsescu a mai făcut un gest pentru a-şi conduce partidul pe ultimul drum.

Asistentele de la Spitalul de Copii au lipit cu leucoplastul gura unui bebeluş de două luni. Micuţul se făcuse „vinovat” că plângea prea tare. Mare scofală! Într-o ţară unde copiii sunt prăjiţi la ultraviolete sau de-a dreptul arşi de vii, ce mai contează o gură închisă cu leucoplast?

Începe un nou an şcolar! Parcă mai pe şest decât în anii precedenţi. Poate din cauza Vântului care bate fără încetare pestea întreaga ţară şi nu face loc altor subiecte. Sau poate ca să nu se trezească Marele Mahmur de la Palat.

Nu e nicio îndoială: România e o ţară veselă. Chiar foarte veselă, deşi e populată cu oameni tot mai trişti. Dar avem conducători care fac tot posibilul să întreţină această voie bună.