România a început cu o înfrângere Campionatul Mondial de handbal masculin din Suedia. Vicecampioana mondială Croaţia s-a impus cu 21-27.
Tricolorii au întâlnit în meciul de debut al grupei C de la Campionatul Mondial un adversar redutabil, Croaţia. Handbaliştii antrenaţi de Vasile Stângă au început excelent partida. În minutul 15, România conducea cu 6-2, dar din păcate acesta avea să fie avantajul maxim. Totuşi, la pauză, tabela era în favoarea tricolorilor: 13-11. În repriza secundă însă, jocul croaţilor s-a schimbat, reuşind să egaleze în numai patru minute. Vicecampioana mondială a trecut apoi, pentru prima dată în avantaj, 14-15. Croaţia şi-a adjudecat victoria după ce în minutul 39 s-a distanţat la 14-17, diferenţă ce nu a mai putut fi recuperată de români. Partida s-a încheiat cu 21-27, deşi, privind prima parte a meciului, tricolorii au avut o şansă uriaşă la victorie. În partida de la Malmo a evoluat şi jucătorul Politehnicii, Alexandru Şimicu. Interul a reuşit un gol, ultimul marcat de tricolori. Au punctat, de asemenea, punctat şi alţi trei handbalişti ce au îmbrăcat în trecu tricoul alb-violet: Fenici, două goluri, Novanc şi Sadoveac, câte unul. Următorul meci al naţionalei este programat duminică, cu Danemarca, de la ora 21,15.
Comentarii prin facebook