Primăria Lugoj vrea să acorde tichete sociale pensionarilor cu venituri sub 100 de euro. Beneficiarii vor fi trece printr-o anchetă socială și vor primi bani lunar.
O armata atat de mare, rapusa de un om atat de mic (162 cm)
Pensionarii din armată sunt ultima victimă a aprigului Guvern Emil Boc. Tare s-au mai ramolit militarii ăştia de când au trecut în rezervă, dacă ajunge un om de talia domnului Boc (1,62 m) să-i învingă pe aproape toţi dintr-o lovitură. Mai la serios vorbind, guvernul a greşit grav faţă de pensionarii din armată, pentru că i-a minţit.
Joi 13, zi cu ghinion pentru vamesi si gardisti. Poate si pentru Jean si Nicuşor
Ziua de 13 ianuarie a fost o zi mai curioasă, iar pentru ziarişti chiar palpitantă. Pentru unii însă a fost mai ghinionistă, dar asta e: nimic nu-i perfect. Totul a început cu austro-românul care a încercat să-şi dea foc chiar într-o sală de tribunal. El şi-a motivat gestul prin piedicile pe care i le pune „mafia imobiliară din Primăria Timişoara”.
Proteste anuntate la benzinarii
Timișorenii protestează, din nou, sâmbătă, împotrivii scumpirii carburanților. Ei au avut nevoie de ceva timp pentru a se mobiliza, ieșind în stradă mai târziu decât șoferii din alte orașe, însă vor să recupereze.
Cadavru gasit langa DN6
Trupul neînsuflețit al unui bărbat de aproximativ 60 de ani a fost descoperit, vineri dimineață, în județul Timiș, în apropierea DN6, între comunele Găvojdia și Jena.
Arta strategiei publice, lansata la Timisoara
„Arta strategiei publice”, volumul semnat de Geoff Mulgan, va fi prezentat vineri, 14 ianuarie, de la ora 14, în Aula Bibliotecii Universităţii de Vest.
Pit Bike, in premiera
Sâmbătă, 15 ianuarie, la Timișoara are loc prima demonstraţie de pit bike Indoor din România. Evenimentul este găzduit şi organizat de RedMotor Kart Center, în colaborare cu unul dintre piloţii din Campionatul Naţional de SuperMoto, Bogdan Perte.
Eminescu si Morisson, un nou eveniment la Scart
Sâmbătă seară, de la ora 20, la Scârţ Loc Lejer, Mihai Eminescu este aniversat într-un mod cu totul neobișnuit, pe muzica trupei The Doors. Ineditul concert va fi susținut de Daniel Silvian Petre şi Emil Kindlein, sub genericul „Mai am un singur Doors”.
„Fara viziune economica, degeaba discuta acum guvernul de constrangeri”
Ioan Cuzman, director general și președintele Consiliului de Administrație al SIF Banat-Crișana, este unul dintre scepticii care nu sunt convinși că 2011 este anul revenirii din criză. El consideră că România nu și-a identificat încă zonele de competitivitate economică și, în plus, guvernul nu are o viziune asupra zonei de ocupație profesională a populației.
Roxana Covaciu, un fotomodel care se impune
Roxana Covaciu are 18 ani, iar hobby-ul ei este desenul. Nu ratează niciodată o ieşire în oraş cu prietenii şi este o împătimită a muzicii R’n’B. Relaxarea ideală constă într-o partidă de tenis, sportul ei preferat. Frumoasa timişoreancă este unul dintre fotomodelele de succes ale agenţiei Red Angels Models, având măsuri de invidiat: 86-90-87, la…
Întreruperi de curent
Compania Enel anunță pentru vineri întreruperi de energie electrică atât în Timișoara, cât și în județul Timiș. Acestea sunt cauzate de lucrări de întreținere la rețea.
Fanii, in direct cu Burca pe Facebook
Inovaţie de la Poli! Suporterii alb-violeţilor au ocazia să vorbească, în direct prin Internet, cu Ovidiu Burcă, vineri, de la ora 10, pe Facebook.
Numarul concediilor medicale, in scadere
Ministrul Sănătății susține că noile reguli impuse pentru acordarea concediului medical au efect: numărul actelor de acest gen eliberate în 2010 a fost cu 45% mai mic decât în 2009.
Bani pentru modernizarea garilor
Compania CFR SA a obținut fonduri nerambursdabile de la Comisia Europeană și vrea să modernizeze zece stații de cale ferată. Bugetul de stat are și el un rol serios în lucrările de modernizare, pentru că trebuie să contribuie cu 30,75% din costuri.
Revelion cu tubacii lui Bregovic si travesti
S-au sărutat de trei ori şi au ciocnit „ciocănele” (ţoiuri minuscule ţinute în apă ca gheaţa) cu şliboviţă de gutui. Aşa a început revelionul sârbesc la Timişoara. Sute de oameni și-au urat din tot sufletul, după ora 0 a Belgradului, „Srecna nova godina” (an nou fericit).
Doua zile, doua prelevari de organe la SCJUT
Numai 24 de ore au trecut de la ultima prelevare de organe efectuată la Spitalul Judeţean din Timişoara. Medicii au intrat, din nou, în sala de operaţii, pentru cea de-a treia intervenţie de acest gen din 2010. Ei vor preleva inima, rinichii şi ficatul unui copil, victimă a unui grav accident rutier.
Urecheati in expozitie
Piaţa Iosefin este, până duminică, gazda expoziţiei de iepuri organizate de Asociaţia Crescătorilor de Animale de Blană din Timişoara (ACABT). Sunt 150 de exemplare, de la Castor Rex la Neozeelandezul Roşu şi Berbecul Turingian, toate numai bune de admirat.
Sectii de la Municipal, mutate la Spitalul Militar
Plăteşte chirie de aproape 20.000 de lei pe lună şi vrea să facă economie. Primăria Timişoara intenţionează să aducă secţiile de oftalmologie, oncologie şi cardiologie ale Spitalului Municipal în clădirea Spitalului Militar. Edilii aşteaptă acum un răspuns la propunerea lor.
Critica fantasmatica si critica de text in „Developari literare”
Aula B.C.U. „Eugen Todoran” din Timişoara a fost gazda lansării cărţii lui Tudor Creţu, „Developări literare”, apărută la Editura Universităţii de Vest. Despre carte şi autor au vorbit Adriana Babeţi, Viorel Marineasa, Adrian Bodnaru şi Daniel Vighi.
„Pomana porcului”, cu trichineloza
Au mâncat carne de porc pe care nu au testat-o şi acum trag ponoasele. O familie din comuna Victor Vlad Delamarina s-a îmbolnăvit de trichineloză şi este internată la spitalul de boli infecţioase din Timişoara.