Arhiva pentru luna: ianuarie 2011

Case si terenuri scoase la licitatie de banci

Şapte bănci din Timiş organizează, în primele două luni ale anului, mai multe licitaţii, pentru bunurile confiscate de la clienţii care nu au mai reuşit să-şi achite ratele. Cele mai multe oferte le are BRD, indiferent că este vorba de imobile, terenuri sau autovehicule.

Mai putini someri in Timis

Timişul este judeţul cu cei mai puţini şomeri din ţară, după Capitală şi Ilfov, se arată în cea mai recentă statistică a AJOFM. Potrivit statisticilor la nivel naţional, judeţul Timiş a încheiat anul 2010 cu o rată a şomajului de numai 3,72%.

Ce i-a trebuit duduii U.E. bube-n cap şi păr pe limbă?!

Guvernul a stabilit recent care produse şi servicii sunt indispensabile sau necesare unei vieţi decente în România, criterii care să stea şi la baza acordării sau neacordării ajutorului social. Altfel spus, dacă un cetăţean al republicii nu are şcoală, nu-l duce capul, nu găseşte sau pur şi simplu îi este lene să presteze ceva de lucru, lui trebuie să-i asigure statul câteva milioane de lei.

Teste ADN pentru copilul vandut in rate

Autorităţile române au solicitat ajutorul Poliţiei franceze, în cazul băiatului vândut de părinţi unor romi cu reşedinţa în suburbia pariziană Alfortville. Repatrierea lui va fi posibilă numai după condamnarea celor implicaţi în vânzarea lui, în funcţie de decizia judecătorului.

Top