Se sparge „gasca” la Poli?

Jucătorii de la Poli Timişoara aşteaptă finalul campionatului, pentru a-i cere socoteală lui Marian Iancu, pentru neachitarea drepturilor contractuale. Au trecut mai bine de trei luni de când fotbaliştii timişoreni nu au mai pupat niciun leu de la club şi sunt hotărâţi să schimbe radical lucrurile.

După meciul cu Dinamo Bucureşti, indiferent de rezultat, cei mai mulţi jucători din lotul Politehnicii vor depune memoriu pentru a deveni liberi de contract.

Goga, Pantilimon, Zicu sau Bourceanu sunt cei mai vânaţi jucători alb-violeţi, de aceştia interesându-se echipe din Liga I. Dorin Goga ar putea face cale întoarsă la Cluj, unde este dorit de Universitatea, fosta lui echipă, care are stabilitate financiară. Împreună cu „Poetul” Goga sunt şanse mari să plece Ianis Zicu, care ar agrea o trecere la cea mai iubită echipă din Ardeal, pentru că acolo evoluează mai mulţi foşti colegi de la Dinamo Bucureşti.

Tot la Cluj, dar la CFR, poate ajunge Alex Bourceanu, un închizător pe placul conducerii formaţiei ardelene. Pantilimon, în lipsa unei oferte de la o echipă de peste hotare, va deveni titular în poarta rivalei de moarte a timişorenilor, Dinamo Bucureşti. Un alt jucător ca şi plecat este Srdjan Luchin, care oricum nu mai este al lui Poli, ci al impresarului Cristea Opria, care îi caută echipă, Rapid Bucureşti fiind o posibilă destinaţie a fundaşului timişorean.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

polistul a spus: (mai 18th, 2011 at 14:31 )

Avem mari probleme la anul. Sa vedem ce o sa se intample. Nu cred insa ca vor pleca cu totii.

gabi a spus: (mai 18th, 2011 at 16:20 )

toti sunt parnaie. sa ne lase si sa plece toti, cu iancu in frunte.

Aurel a spus: (mai 18th, 2011 at 18:47 )

Sunt curios daca ai nimerit macar o destinatie.

konya a spus: (mai 19th, 2011 at 07:04 )

Daca n-as fi vazut o (ne)stire siameza cu aceasta intr-un cotidian bucurestean,credeam ca autorul articolului are ceva informatii,sau chiar ofera informatii in aceste randuri. Speranta desarta!Sa speculezi nemultumirea echipaei d.p.d.v. salarial(un adevar!) si sa faci un salt atat de mare si sa ajungi sa portionezi echipa in fel si fel de destinatii…este cam mult…cam mult tupeu! Doar atat,tupeu fara talent gazetaresc! Atunci…tinind cond de celalalt articol miticesc….gandesc ca sant interese de transfer dinspre bucuresti,interese de slabire a echipei fanion a Banatului. Iar….autorul acestor randuri …ori este cointeresat financiar,ori este intr-o reltie de subordonare catre bucuresti. Este acesta un cotidian local ce reprezinta interesele banatenilor??

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

CJ Timiș cere Primăriei Timișoara să contribuie la cofinanțarea unei săli polivalente. Proiectul ar putea fi demarat în 2029

“Ne apucăm de stadionul nou, folosim cofinanțarea promisă din bugetul Consiliului Județean, iar după ce aceasta a fost pusă în practică putem să cofinanțăm și debutul lucrărilor la o nouă sală polivalentă de mari dimensiuni, cea de lângă noul stadion. Dar, de această dată, cerem și Primăriei Timișoara să participe la cofinanțare.” Este ideea lansată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș cere Primăriei Timișoara să contribuie la cofinanțarea unei săli polivalente. Proiectul ar putea fi demarat în 2029
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Simonis, la momentul sincerității în relația cu Fritz: Îi urez să nu ajungă să experimenteze trădarea din propriul partid

Dominic Fritz este un om tânăr, capabil, care are capacitatea să revină, este caracterizarea făcută de Alfred Simonis primarului Timișoarei care urmează să își piardă postul în mai puțin de o lună. Într-un moment de sinceritate, el spus că a avut o relație excelentă cu adversarul său politic, că s-au vizitat unul pe celălalt acasă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis, la momentul sincerității în relația cu Fritz: Îi urez să nu ajungă să experimenteze trădarea din propriul partid
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Radu și Nicolas Benea, în mare viteză după Trofeul Râșnov

Radu Benea și Nicolas Benea se află la startul Trofeului Râșnov, a șasea etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă, iar cei doi piloți de la Canova Racing merg la Valea Cetății din postura de lideri ai clasamentelor la Turisme, respectiv Grupa 3. Spectacolul vitezei în coastă revine pe unul dintre traseele de referință...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Radu și Nicolas Benea, în mare viteză după Trofeul Râșnov
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Rolul educației universitare în tranziția spre economia circulară: proiectul internațional EDU4PlastiCircular, coordonat de UPT, a finalizat o nouă etapă de formare academică în Italia

Universitatea Politehnica Timișoara își consolidează poziția de coordonator în cadrul inițiativelor europene dedicate sustenabilității prin derularea unei noi etape strategice a proiectului EDU4PlastiCircular. La începutul lunii septembrie, Università degli Studi dell’Insubria din Varese, Italia, a găzduit cea de-a doua activitate de tip Learning, Teaching and Training Activity, un eveniment de referință pentru dezvoltarea resurselor educaționale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rolul educației universitare în tranziția spre economia circulară: proiectul internațional EDU4PlastiCircular, coordonat de UPT, a finalizat o nouă etapă de formare academică în Italia

Economic vezi arhiva Economic

Ambasadorul României la Londra a vizitat CCIAT

Consolidarea relațiilor economice dintre județul Timiș și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și dezvoltarea legăturilor dintre comunitățile de afaceri din cele două țări au fost principalele teme ale întâlnirii dintre președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, și Laura Daniela Popescu, ambasadorul României în Marea Britanie în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ambasadorul României la Londra a vizitat CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

“Ne apucăm de stadionul nou, folosim cofinanțarea promisă din bugetul Consiliului Județean, iar după ce aceasta a fost pusă în practică putem să cofinanțăm și debutul lucrărilor la o nouă sală polivalentă de mari dimensiuni, cea de lângă noul stadion. Dar, de această dată, cerem și Primăriei Timișoara să participe la cofinanțare.” Este ideea lansată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș cere Primăriei Timișoara să contribuie la cofinanțarea unei săli polivalente. Proiectul ar putea fi demarat în 2029
Dominic Fritz este un om tânăr, capabil, care are capacitatea să revină, este caracterizarea făcută de Alfred Simonis primarului Timișoarei care urmează să își piardă postul în mai puțin de o lună. Într-un moment de sinceritate, el spus că a avut o relație excelentă cu adversarul său politic, că s-au vizitat unul pe celălalt acasă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis, la momentul sincerității în relația cu Fritz: Îi urez să nu ajungă să experimenteze trădarea din propriul partid
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș a anunțat, joi, că nu își va depune candidatura pentru obținerea postului de primar al Timișoarei, odată cu încetarea mandatului lui Dominic Fritz. Liderul PSD spune că a fost ales de 130.000 de oameni, că a demarat deja numeroase proiecte pe care trebuie să le ducă la final în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis nu va candida la funcția de primar al Timișoarei. Alegerile parțiale, puțin probabile în acest an
Universitatea Politehnica Timișoara își consolidează poziția de coordonator în cadrul inițiativelor europene dedicate sustenabilității prin derularea unei noi etape strategice a proiectului EDU4PlastiCircular. La începutul lunii septembrie, Università degli Studi dell’Insubria din Varese, Italia, a găzduit cea de-a doua activitate de tip Learning, Teaching and Training Activity, un eveniment de referință pentru dezvoltarea resurselor educaționale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rolul educației universitare în tranziția spre economia circulară: proiectul internațional EDU4PlastiCircular, coordonat de UPT, a finalizat o nouă etapă de formare academică în Italia
Administrația județeană timișeană a anunțat că dorește să dubleze capacitatea drumului care leagă Timișoara de Lugoj, prin Buziaș. Deși în acest moment e în curs doar dublarea drumului de la Moșnița la Albina, Consiliul Județean a anunțat că se pregătește să lanseze procedurile pentru proiectarea extinderii dublării drumului, până la Lugoj. Traficul rutier va crește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș vrea dublarea la patru benzi a întregului drum județean de la Timișoara la Lugoj. Pentru localitățile de pe traseu, centuri ocolitoare
Asociația Județeană de Fotbal Timiș organizează concurs pentru completarea corpului de delegați de joc pentru competițiile organizate la nivel județean. Condiții de participare Pot candida persoanele care: – au desfășurat o activitate recunoscută în fotbal, în calitate de fost jucător, antrenor, conducător sau într-o altă funcție specifică activității fotbalistice în cadrul cluburilor sau AJF/FRF; –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Județeană de Fotbal își mărește echipa. Se caută delegați de joc
Școala Generală nr. 30 urmează să fie dotată cu mobilier și echipamente IT, prin intermediul unei investiții care vine în completarea proiectului de modernizare și extindere a școlii. Aceasta se apropie de final și va contribui la condiții mai bune pentru elevi și profesori. Proiectul municipalității include atât mobilier nou, cât și echipamente IT pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara caută furnizor de mobilă și tehnică IT de peste un milion de lei. Dotările ajung la Generală 30
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.