Stirile din ziua: 18 mai 2011

Combinatii portocalii cu spatiile de la Bastion

Scandalurile cu spaţiile de la Bastion, proaspăt renovat cu fonduri europene, sunt departe de-a fi stinse. La început a fost cazul Zambara, un club de fiţe, alcool şi „fumuri”, care a intrat în Bastion cu titulatura de „Centrul de pregătire pentru tineret”. Sunt la rând, acum, afacerile care duc la celebrul „nea Andrei”.

Pastorul tepar, condamnat la zece ani de inchisoare

Marius Leontiuc, pastorul care a dat o ţeapă de peste un milion de euro, a fost condamnat de Curtea de Apel Cluj-Napoca la zece ani de închisoare. Pe lângă condamnarea la închisoare, Marius Leontiuc a fost obligat să restituie părţilor vătămate prejudiciul în valoare de 1,02 milioane de euro şi 213.445 de lei.

Medic acuzat de parintii unei fetite cu sindrom Down

Iasmina Elena Roşculescu a fost diagnosticată la naştere cu sindrom Down, o maladie genetică, nevindecabilă. Părinţii au dat în judecată ginecologul care a supravegheat sarcina, căruia îi reproşează că nu i-a avertizat asupra riscurilor legate de naşterea unui copil bolnav. Au câştigat la judecătorie, iar săptămâna viitoare are loc apelul, ambele părţi fiind nemulţumite de prima sentinţă.

Cursuri de la Aquademica

Fundaţia româno-germană Aquademica organizează noi cursuri în cadrul programei de pregătire profesională din domeniul apei. În 19 şi 20 mai va vea loc un seminar cu tema „Sistemul GIS pentru reţelele de apă şi de canalizare”, iar în perioada 8-10 iunie, primul modul din cursul „Tratarea apei potabile”.

Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.