D.Jay DaS@!nt împlineşte miercuri o frumoasa vârstă şi aşteaptă cadouri pentru a face cinste. El va sărbători prin muncă şi va mixa alături de toţi DJ-ii DaSaint Events care sunt în ţară.
Iancu, expertul ratarii obiectivelor cu Poli
Marian Iancu ameninţă că Poli nu se va prezenta la jocul cu FC Vaslui, dacă va fi arbitrat de Alexandru Deaconu. Omul care împrumută clubul timişorean cu bani şi se erijează în finanţator din fonduri locale este un expert în privinţa ratării obiectivelor cu Poli în ultimii ani.
Spatiile din bastion, neinteresante pentru investitori
Prima licitaţie pentru spaţiile din Bastion, desfăşurată marţi, s-a încheiat cu un semi-eşec. Doar trei din cele 14 firme care au depus oferte au fost declarate câştigătoare ale licitaţiei. Pentru mai multe spaţii scoase nu a existat niciun doritor, licitația fiind reprogramată în 17 mai.
Legea educatiei lasa scolile fara banii din inchirierea spatiilor
Consiliul Local Timișoara trebuie să modifice metodologia de închiriere a spațiilor disponibile în școli, spre nemulțumirea directorilor unităților de învățământ. Legea educației, intrată anul acesta în vigoare, le interzice directorilor să mai administreze aceste spații.
Conu’ Iancu fata cu reactiunea jucatorilor sau cum sa te ineci ca tiganul la mal
În timp ce Marian Iancu făcea turul televiziunilor şi topul arbitrilor români, başca se mai bătea pe burtă cu Mitică Dragomir, fericiţi că vor fi patroni de televiziune, jucătorii lui Poli au făcut un gest inedit. Ei au semnat un protest vizavi de situaţia înregistrată la club în ultima perioadă.
Doua firme timisorene in topul datornicilor la bugetul de stat
Peste 500 de milioane de lei erau obligațiile restante la bugetul de stat, la sfârșitul lunii martie, a doar zece companii private. Printre ele se află și două societăți timișorene: GA.PI SRL, pe locul al treilea, respectiv Transilvania Phone, pe poziția a opta.
A-nceput campania “Verde la muscati pe biciclete”
Eu chiar am crezut că din grija administraţiei locale s-a dat liber la programul “Verde pentru biciclete”. Am făcut rost de o bicicletă şi am luat-o la plimbare prin cartierul Circumvalaţiunii 1. La un moment dat, ce să vezi?! O flotilă de câini comunitari m-a atacat din trei părţi, somându-mă să mă predau.
Jucatorii de la Poli nu mai suporta limba ascutita a lui Iancu
Cu patru etape înainte de finalul campionatului, cei mai mulţi dintre jucătorii de la Poli Timişoara îşi manifestă nemulţumirea faţă de conducerea clubului. Într-un comunicat remis agenției Mediafax, alb-violeții fac referire la „atacurile, criticile şi minciunile şi uneori chiar jignirile” venite din partea conducerii.
„Prima Casa 4” ii lasa indiferenti pe proprietarii din Timisoara
Proprietarii de case şi apartamente nu se grăbesc să vândă, în aşteptarea unor preţuri mai bune. Indicele imobiliare.ro a oscilat cu mai puţin de un procent în ultimele 30 de zile, aprilie neaducând foarte mult dinamism pe piaţa rezidenţială.
Pictura cu bin Laden, materie de curs la Arhitectura
Stă de un deceniu pe peretele unei biserici din Timişoara, a stârnit curiozităţi şi controverse, iar acum a „intrat” în mediul academic. Fresca din Capela Militară ilustrează, în viziunea unui cunoscut arhitect timişorean, felul în care lumea reacţionează la ce se întâmplă în jur.
Carti pentru toate gusturile, la Gaudeamus
La Timişoara se deschide, miercuri, Târgul Gaudeamus. Ediţia din acest an, cea de-a şaptea, se va desfăşura, în premieră, în Piaţa Victoriei.
Aquatim impresioneaza Germania
Operatorul regional de apă Aquatim, fundaţia româno-germană Aquademica şi municipalitatea timişoreană sunt prezente la cel mai important eveniment german din sectorul apei potabile şi uzate, Wasser Berlin International.
Coblis nu mai are loc nici la satelitul „satelitului”
Andrei Cobliş a intrat în vizorul conducerii Politehnicii Timişoara. Prestaţii lamentabile, cartonaşe roşii primite aiurea, întârzieri repetate la antrenamente şi un comportament care nu are nimic în comun cu sportul sunt ingredientele care l-ar putea transforme pe Cobliş dintr-o speranţă într-o mare dezamăgire.
Faze haioase
Faze haioase noi – Mori de ras Vezi mai multe video din haioase
Intreruperi de curent
Compania Enel a programat, pentru marţi, întreruperi de energie electrică în mai multe localităţi din judeţul Timiş, dar nu şi în Timişoara.
Lansare de carte la Galeria Triade
Editat în cadrul programului „Timişoara – Open Art City / oraş deschis al artelor”, volumul „Ştefan Bertalan. Drumuri la răscruce”, de Ileana Pintilie, întregeşte colecţia „Maeştrii Timişoarei. Restituiri”. Lansarea va avea loc miercuri, la ora 19, la Galeria Triade.
Apa calda oprita
Colterm anunţă că, marţi, între orele 8 şi 14, va fi oprită furnizarea apei calde în PT 4 şi la CT Buziaş. Întreruperile sunt determinate de executarea unor reparaţii, respectiv a unor lucrări de investiţii.
Pregatirea pentru tineret ajunge si pe bastion
Centrul de pregătire tineret Zambara se pregăteşte de extindere. Chiar dacă licitaţiile pentru ocuparea spaţiilor din Bastionul Theresia au loc abia marţi, surse de toată încrederea spun că patronul unuia dintre localuri ştie dinainte ce amenajări va face în continuare.
Osama, raul suprem dintr-o biserica ortodoxa
E una dintre cele mai mici biserici din Timişoara, dar produce o impresie puternică asupra celor care îi trec pragul. Fiecare centimetru pătrat al pereţilor Capelei Militare din Piaţa 700 este acoperit cu imagini religioase, în culori vii. Însă nu asta şochează, ci un desen făcut acum zece ani de pictorii care au lucrat aici.