Stirile din ziua: 16 mai 2011

Colterm da in judecata asociatiile de proprietari care refuza plata retroactiva

A câştigat procesul cu Prefectura Timiş, care a atacat în instanţă scumpirea gicaloriei, iar acum vrea să-şi scoată banii. Colterm susţine că are de recuperat peste 18 milioane de lei de la populaţie. Locuitorii unor garsoniere vor avea de plătit în plus în jur de 12 lei pe lună, iar cei ai unui apartament de patru camere, aproximativ 30 de lei.

„Colterm mizeaza pe frica oamenilor”

Petru Olariu, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Locatari Timişoara, e categoric: Colterm nu poate lua banii retroactiv pe agentul termic pentru că instanţa s-a pronunţat doar asupra valabilităţii hotărârii de consiliu local care stabileşte preţul gigacaloriei, dar nu şi asupra datei de la care intră aceasta în vigoare. Olariu sfătuieşte asociaţiile de proprietari să refuze la plată factura cu diferenţa de preţ.

Bursa de Valori Bucuresti prezinta la Timisoara finantarea prin emisiunea de obligatiuni

Finanţarea prin emisiunea de obligaţiuni la Bursa de Valori Bucureşti este un eveniment care se adresează atât companiilor care sunt listate pe piaţa reglementată, administrată de BVB, care vor să acceseze mai multe resurse de pe piaţa de capital şi să îşi dezvolte afacerea prin emisiunea de obligaţiuni, cât şi companiilor care nu sunt listate încă pe piaţa bursieră.

Intreruperi de curent

Compania Enel anunţă, pentru luni, întreruperi de energie electrică în Timişoara, Lugoj, Sânnicolau Mare, Jimbolia, Bacova şi Găvojdia. Acestea sunt cauzate de lucrări de întreţinere la reţeaua electrică.

Top