Cei mai buni tineri, premiati de PNL Timis

Liberalii i-au premiat pe cei mai merituoşi zece tineri din Timiş. Premiile nu au constat în diplome şi medalii. Liberalii au dat banul jos – 1.000 de lei pentru fiecare tânăr ce a făcut onoare judeţului. Un premiu special a primit Sara Turlui, de 10 ani, care studiază intens la vioară. Micuţa a primit drept premiu o excursie, împreună cu familia, în Grecia. Evenimentul de duminică a cuprins, pe lângă premierea tinerilor, momente cu muzică live, dans sportiv, prezentare de colecţii vestimentare ale unor tineri creatori de modă din Timişoara. Gala „Tineri pentru performanţă” a ajuns la cea de-a șasea ediție. „PNL pune în prim-planul ideologiei sale competiţia. Dorim ca, de fiecare dată, cei mai buni să fie cei cu care ieşim în faţă. Eu am fost extrem de încântat, anul trecut, când am văzut copii deosebiţi din judeţul nostru, care au reușit să facă performanță, în ciuda unor condiții uneori vitrege. â O societate care nu are motoare puternice este sortită eşecului”, a spus senatorul Nicolae Robu, preşedintele PNL Timiş. Printre cei zece laureaţi s-au numărat mari speanţe în vioară, pian, pictură sau fizică, dar şi sportivi consacraţi precum atleta Adelina Pastor sau şahista Veronica Foişor.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

edi a spus: (decembrie 20th, 2011 at 00:26 )

baiatul din imagine a obtinut Medalie de bronz la Olimpiada Balcanica de Matematica. Sa speram ca va fi in Romania si peste10 ani.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Manej Herneacova

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Bucurie și emoție pe metru pătrat! Copii din patru județe au făcut spectacol la Cupa Satelor/FOTO

O competiție devintă deja tradițională și-a mai desfășurat un epoisod interesant. Zonal. Competiția Cupa Satelor Penny a reunit echipe de fete și băieți din patru județe, Timiș, Arad, Hunedoara și Caraș-Severin la categoriile de vârstă U11 și U13, oferind tinerilor sportivi ocazia de a-și demonstra talentul și pasiunea pentru fotbal. După o zi minunată petrecută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bucurie și emoție pe metru pătrat! Copii din patru județe au făcut spectacol la Cupa Satelor/FOTO
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

DRDP Timișoara pregătește licitația pentru viitorul pasaj denivelat de la intersecția dintre Calea Urseni și Centura Timișoarei

Viitorul pasaj care a fi realizat la intersecția dintre Centura Timișoarei și Calea Urseni e la un pas de a fi lansat în licitație pentru proiectare și execuție. Directorul DRDP Timișoara a anunțat că studiul de fezabilitate a fost finalizat. Soluția folosită va fi una care a devenit vedetă în societatea timișoreană în ultima perioadă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DRDP Timișoara pregătește licitația pentru viitorul pasaj denivelat de la intersecția dintre Calea Urseni și Centura Timișoarei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Echipa Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara (UVT) s-a situat pe locul III în clasamentul general al „Hexagonului Facultăților de Drept”, cel mai prestigios concurs studențesc național în domeniul dreptului. Totodată, echipa s-a situat pe podium la toate probele științifice: a obținut locul I la proba științifică de Drept constituțional, locul III...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa Facultății de Drept Timișoara, noi succese la cel mai prestigios concurs studențesc național în domeniul dreptului
PSD şi AUR s-au înţeles să iniţize împreună o moţiune de cenzură împotriva Guivernului condus de Ilie Bolojan. Anunţul a fost făcut, în aceaată dimineaţă de Marian Neacșu (PSD) și Petrișor Peiu (AUR). De menţionat că PSD este încă reprezentat prin secretari şi subsecretari de stat, şefi de agenţii, prefecţi etc. în guvernul împotriva căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD şi AUR au bătut palma şi vor iniţia o moţiune de cenzură comună împotriva Guvernului Bolojan
Viitorul pasaj care a fi realizat la intersecția dintre Centura Timișoarei și Calea Urseni e la un pas de a fi lansat în licitație pentru proiectare și execuție. Directorul DRDP Timișoara a anunțat că studiul de fezabilitate a fost finalizat. Soluția folosită va fi una care a devenit vedetă în societatea timișoreană în ultima perioadă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DRDP Timișoara pregătește licitația pentru viitorul pasaj denivelat de la intersecția dintre Calea Urseni și Centura Timișoarei
O competiție devintă deja tradițională și-a mai desfășurat un epoisod interesant. Zonal. Competiția Cupa Satelor Penny a reunit echipe de fete și băieți din patru județe, Timiș, Arad, Hunedoara și Caraș-Severin la categoriile de vârstă U11 și U13, oferind tinerilor sportivi ocazia de a-și demonstra talentul și pasiunea pentru fotbal. După o zi minunată petrecută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bucurie și emoție pe metru pătrat! Copii din patru județe au făcut spectacol la Cupa Satelor/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.