Cerere in casatorie dupa „Romeo si Julieta”

Cerere în căsătorie inedită la Timișoara. Un tânăr și-a cerut iubita de soție pe scena Teatrului Național, chiar la finalul piesei „Romeo și Julieta” de William Shakespeare.
S-a întâmplat la finalul reprezentației de duminică seara. Totul a fost pus la cale cu complicitatea directorului adjunct al Naționalului timișorean, Ion Rizea. La finalul poveștii de iubire dintre mezinii famiilor Capulet și Montague, desfășurată pe scena Naționalului, un tânăr a făcut una dintre cele mai inedite cereri în căsătorie văzute vreodată în orașul de pe Bega. El a urcat pe scenă și și-a chemat prietena, în aplauzele spectatorilor, încântați de turnura pe care au luat-o evenimentele. „Te iubesc”, i-a spus tânărul amorez fetei alături de care dorește să-și petreacă restul zilelor. Cererea în căsătorie a fost însoțită, așa cum era firesc, de un inel, strecurat pe degetul viitoarei mirese, mult prea emoționată pentru a mai putea spune ceva.
„Rolul unui teatru este acela de a fi alături de oamenii care vin la teatru. Era dorința unui om care voia să facă un gest deosebit pentru cea mai dragă persoană din viața lui, a fost la fel de firesc să îl sprijinim în demersul său”, a declarat Ion Rizea. „Am avut destul de emoționați”, a spus Alvin, viitorul mire.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Alvin a spus: (ianuarie 29th, 2012 at 23:41 )

Ah, in primul rand nu am dat declaratii….ptr ca nu vreau sa creada lumea ca am spus ce ati citat voi : „am avut destul de emotionati”

 
* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

Aeroportul International Timisoara - 700px

Administratie vezi arhiva Administratie

Gauss topografie timisoara

Politica vezi arhiva Politica

CCIAT

Sport vezi arhiva Sport

Timișoara Saracens

Timişoara Saracens vrea să închidă un sezon ratat cu capul sus

Stadionul Municipal din Bârlad va găzdui sâmbătă, 25 mai, finalele SuperLigii CEC Bank ediţia 2018-2019. Pentru medaliile de bronz, faţă în faţă se vor afla CSM Bucureşti şi Timisoara Saracens, ora 11.00 (în direct pe RugbyTv.ro) în timp ce marea finală, partida cu trofeul pe masă se va disputa între Steaua Bucureşti şi Ştiinţa Baia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoara Saracens vrea să închidă un sezon ratat cu capul sus

Social vezi arhiva Social

Diferență la preț de la raft până la casă, într-un supermarket din Timișoara

Inspectorii Protecției Consumatorilor au găsit diferențe mari de preț în drumul produsului de la raft la casă, într-un supermarket din Timișoara. Unele prețuri afișate la raft nu coincideau cu prețul cerut la casă. Sorin Susanu, șeful Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Timiș, a postat pe pagina sa de Facebook imagini și concluzii ale acestui control....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Diferență la preț de la raft până la casă, într-un supermarket din Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

UBC3

O importantă companie germană din domeniul software va opera din cadrul celui mai nou ansamblu de business din Timişoara

Timişoara va găzdui birourile unei mari companii din domeniul software. Specializată în domeniul tehnologiilor Oracle, aceasta îşi dezvoltă activitatea în oraşul de pe Bega, aici operând singurul său birou din România. Compania germană Virtual7 a anunţat că va deshide în clădirea UBC 3, din ansamblul Iulius Town Timişoara noua sa locaţie din România. Aceasta va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O importantă companie germană din domeniul software va opera din cadrul celui mai nou ansamblu de business din Timişoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Inspectorii Protecției Consumatorilor au găsit diferențe mari de preț în drumul produsului de la raft la casă, într-un supermarket din Timișoara. Unele prețuri afișate la raft nu coincideau cu prețul cerut la casă. Sorin Susanu, șeful Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Timiș, a postat pe pagina sa de Facebook imagini și concluzii ale acestui control....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Diferență la preț de la raft până la casă, într-un supermarket din Timișoara
La Timotion, cea mai mare competiție caritabilă de alergare din vestul țării, s-au strâns banii necesari pentru înlocuirea mobilierului de spital existent destinat pacienților bolnavi de cancer de la OncoHelp. Evenimentul desfășurat la Timișoara în luna aprilie a reunit la start aproape 6000 de alergători. Pacienții bolnavi de cancer ai Centrului de Oncologie Oncohelp, internați...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mobilier nou pentru pacienții bolnavi de cancer internați la OncoHelp, în urma donațiilor de la Timotion
26 mai 2019, ziua votului pentru alegerile europarlamentare, este o dată extrem de importantă atât pentru România, cât și pentru Uniunea Europeană în contextul construcției europene din următorii ani. România merită mai mult, ca stat membru al Uniunii Europene, iar echipa de europarlamentari propusă de PSD va face totul ca vocea românilor să fie auzită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călin Dobra: România merită mai mult respect în Europa! Apărarea intereselor României trebuie să fie obiectivul principal al europarlamentarilor români (P)
Una dintre cele mai frecventate şi apreciate destinaţii turistice bănăţene va oferi vizitatorilor un acces rutier în condiţii mai bune. Vorbim de Clisura Dunării, acolo unde drumarii s-au apucat de reparaţii la şosea. Direcţia de Drumuri şi Poduri Timişoara, prin Secția de Drumuri Naționale Orșova efectuează în aceste zile lucrări pe mai mulţi kilometri din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pune asfalt nou pe Clisura Dunării / FOTO
Mândrie mare pentru primarul Timişoarei. Robu anunţă o premieră naţională… edilitară, după ce oraşul va avea primul cartier fără garaje din ţară, desigur, vorbim despre Soarelui. Nicolae Robu se laudă pe Facebook cu un nou succes. Cartierul său drag, Soarelui, va fi locul unei premiere naţionale! „În curând, Cartierul Soarelui va ajunge Primul din Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu caută sprijin la popor pentru proiectele sale. Primarul Timişoarei anunţă o premieră naţională
Top
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com