Ciuhandu si Robu, primii in topul increderii timisorenilor

Departamentul de Sociologie din cadrul Facultății de Sociologie și Psihologie a Universității de Vest a realizat, la începutul lunii decembrie 2011, un barometru de opinie la nivelul municipiului Timișoara. Ancheta a fost realizată pe un eșantion de 981 de persoane și a urmărit percepția timișorenilor vizavi de aspecte ale administrației locale și județene. Sondajul nu a ocolit nici câteva întrebări cu conotații politice. Acesta relevă că timișorenii au cea mai mare încredere în primarul Gheorghe Ciuhandu (26,5%), secondat de senatorul PNL Nicolae Robu (16,7%), podiumul fiind completat de viceprimarul Adrian Orza (11,4%). Președintele CJ Timiș se află doar pe locul al cincilea, cu 9,2% încredere, fiind întrecut și de președintele PC Timiș Maria Grapini (9,4%). Liderii PSD, Titu Bojin și Sorin Grindeanu, se bucură de cote relative mici de încredere, 5,6%, respectiv 7,1%. Ca partid însă, USL ar fi votat de 48,1% din timișoreni, PD-L, de 21,1%, PNȚCD, de 13,8%, PRM, de 8,9%. Formațiunea lui Dan Diaconescu nu ar intra în consiliul local, fiind cotată doar cu 3,8% din opțiunile de vot. Vă prezentăm, la finalul materialului, toate datele oferite în acest sondaj.
Prelucrarea date BOP noiembrie 2011_final_presa-1 copy

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

20 comentarii pentru acest articol

trust me a spus: (ianuarie 12th, 2012 at 15:26 )

si eu am incredere ca nu mai exista asa hotz ca Ciuhandu si mincinos ca Orza ….

@ trust me a spus: (ianuarie 12th, 2012 at 15:36 )

si prost ca tine

dorinel a spus: (ianuarie 12th, 2012 at 15:36 )

o laba trista, asta e barometrul asta. e periat exagerat de mult robu, care are un procent cel putin exagerat, la fel ca si peremeu lu peste.

@ dorinel a spus: (ianuarie 12th, 2012 at 15:43 )

e corect ce spui, si robu si grapini si prm au fost impinsi in fata. explicatia e simpla. seful catedrei de la sociologie e tatal lui pascuta, ex prm, actualmente pnl.

bolo-vandam a spus: (ianuarie 12th, 2012 at 16:34 )

cum adica ciuhandu e in topul increderii timisorenilor? cei care au rasp la intrebari erau din clanul stancu visinel si carpaci ionel?
ce vise erotice au unii…

razvan a spus: (ianuarie 12th, 2012 at 16:58 )

@bolo-vandam
asta nu intelegeti voi, cei din pnl… nu conteaza cine raspunde la intrebari sau cine merge la vot, ci cu cine voteaza. e o ecuatie simpla, dar prea complicata pentru creierele voastre extrem de lejere. v-am numit cumva liberali? imi cer scuze, voi sunteti niste zdrente politice care faceti de ras doctrina liberala. ar mai fi ceva… nu e suspect ca robu sta cam bine in sondajul asta? la fel si grapini, precum si prm. pute de la o posta mizeria asta, dar tot voi rascaiti in rahat ca niste gaini bete.

@ razvan a spus: (ianuarie 12th, 2012 at 17:58 )

e corect ce spui. pnl, practic nu mai exista in timis. adevartii liberali au plecat acasa si la sediul din unirii, sunt fosti peremisti, mai mult decat ciudati, precum si altii care nu au legatura cu liberalismul nici cat negru sub unghie. robu e impins mereu in fata , dar se face intotdeauna de ras. mai deunazi zicea ca el conduce in sondaje. nici macar in alea cosmetizate de oamenii lor, nu e primul ci al doilea. trista traiectorie, pt un partid mai mult decat respectabil, sa fi epopulat de fosti securisti si condusi de un fost utecist!

azor a spus: (ianuarie 12th, 2012 at 20:52 )

Bravo Adi! Ce i-ai zis-o la ala ce a postat primul ….

Noni a spus: (ianuarie 13th, 2012 at 10:19 )

@razvane …stai in banca ta si nu mai scrie comentarii ca te faci de ras. Robu nu e impins in fata ci in spate de sondajul asta! Ciuhandu nu are 10 procente in fata fui Robu ! Ciuhandu e un incompetent! De Ciuhandu poti fi multumit doar daca esti ignorant sau prost! Razvane tu nu esti ignorant! Si sa sti ca pentru mine personal conteaza nu doar rezultatul votului ci si cine il da. Sunt bucuros ca pe Robu il sustin medici, profesori, pe scurt intelectuali iar tu bucurate ca pe Ciuhandu il voteaza Visinel, prostimea si inca putini ignoranti care sunt multumiti cate vreme nu le darami casa!

taranisti disperati a spus: (ianuarie 13th, 2012 at 10:21 )

Taranistilor faceti-va bagajele ca vine Robu la primarie! Pa pa!

anonim a spus: (ianuarie 13th, 2012 at 10:37 )

Daca Ciuhandu are 26 de procente si Robu 16 e clar ca Robu castiga din al doilea tur! Cine il vrea iarasi pe Ciuhandu il voteaza in primul tur.

vasy a spus: (ianuarie 13th, 2012 at 11:02 )

@anonim, alegerile pentru primar sint intr-un singur tur. asa ca in turul II nu mai voteaza nimeni
@noni, o fi minunat la politehnica – biblioteca, bazin, proiecte de milioane – dar mai intreaba si tu de asistentii care muncesc pe la proiectele de milioane de euro pe care le gestioneaza domnii profesorii, si se aleg cu 10-15 milioane dupa citeva luni de munca… nu zic ca nu s-au facut lucruri bune, dar sa nu idealizam. si nu zic nici ca ciuhandu e primarul perfect, doamne fereste!

@vasy a spus: (ianuarie 13th, 2012 at 12:05 )

Masura asta cu un singur tur e favorabila primarilor existenti. PDL-ul a avut grija de toate!

dan a spus: (ianuarie 13th, 2012 at 12:41 )

pana una alta robu pleaca si de la rectorat. cu venitul la primarie, mai vedem.

razvan a spus: (ianuarie 13th, 2012 at 14:41 )

@Noni
draga, te inteleg ca ma faci prost, dar te rog sa lasi putintel praful si sa-ri scuturi narile. asadar fi atent/a la mine… pe mabna unor dobitoace ca tine pierde robu alegerile. nu-l mai linge atat in funduletul lui senatorial, pentru ca risti sa te si creada. mai bine v-ati pune sa munciti in campanie pentru robu, dar nu la palavrageli, ci pe chestii concrete. si, ca fapt diveers, daca ai dorinta sa te interesezi, distanta dintre ciuhandu si idolul tau chiar e exagerat de mica in acest barometru facut de un liberal… poate ca intelegi aluzia, imbecilo! sau imbecilule!

ilie a spus: (ianuarie 13th, 2012 at 14:52 )

Dorinele,eu cred tu esti renumitul Dorin a lui Ghita Ciobanu(l),adica esti un berbec portocaliu.Stai in turma acolo e locul tau.P R M vine tare pe turnanta,cu sau fara voia ta.Culegatorilr de portocale,tremurati cumva?

sanchi a spus: (ianuarie 13th, 2012 at 15:14 )

@ilie
am si eu o intrebare [entru tine, poate ma lamuresti: nu stii, spitalul de nebuni de pe vacarescu s-a inchis. eu sper ca nu, in eventualitatea in care ajunge pe aici schizofrenicu-sef de partid al vostru. pa pa

@razvan a spus: (ianuarie 13th, 2012 at 16:23 )

Razvanica lasa nu ne invata tu cum sa ne purtam cu Robu, ca tu nu ii vrei binele lui Robu asa ca nu ai de ce sa ne dai sfaturi. Daca diferenta dintre Robu si Ciuhandu ar fi mai mare de 10 procente nu ati sta tu si cu ceilalti tarani si cu culegartorii de portocale ca sa comentati fiecare aparitie in presa a lui Robu! Ati relaxati poate la bazinul facut de Robu! Problema e ca si voi simtiti cum se apropie marea voastra infrangere si cam tremura izmenele pe voi!

pavel a spus: (ianuarie 14th, 2012 at 12:08 )

Ciuhandu a batut palma cu PDL-ul. De ce nu vorbeste nimeni de faptu ca Ciuhandu a pierdut in fata lu Pavelescu presidentia partidului?
De ce nu vorbeste nimeni de faptul ca actualii consilieri PNTCD si viceprimarul stau ilegal in functiile de la primarie?
Atata timp cat tribunalul a decis ca Pavelescu este presedintele partidului PNTCD (aripa Ciuhandu) nu mai exista.

Adi (Timisoara) a spus: (aprilie 21st, 2012 at 14:34 )

” Acesta relevă că timișorenii au cea mai mare încredere în primarul Gheorghe Ciuhandu (26,5%), secondat de senatorul PNL Nicolae Robu (16,7%),” VOI SUNTETI TAMPITI ? CINE A FACUT SONDAJU ASTA … CUM SA AI CEA MAI MARE INCREDERE FIX IN ASTIA DOI , CARE DE MAI BINE DE 12 ANI FURA TIMISOARA LA GREU … ATUNCI SCUZATI-MA CA VA SPUN DAR MAJORITATEA TIMISORENILOR SUNT ORBI …

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Joi, 12 noiembrie 2026, de la ora 18:00, va avea loc vernisarea expoziției „Patrimonium 2024–2025”, ediția a zecea. Evenimentul va avea loc în mansarda B2 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara, strada Martin Luther nr. 4. Dedicată noilor piese intrate în colecțiile muzeului, expoziția aduce în atenția publicului rezultatele cercetărilor arheologice, ale achizițiilor și donațiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzel Național al Banatului Timișoara se inaugurează ediția a zecea a expoziției Patrimonium
Nu știm dacă solicitările celor de la Ordinul Arhitecților de acum câteva zile au avut efect, dar Primăria Timișoara anunță că a identificat o soluție pentru persoanele care au solicitat și obținut certificate de urbanism înainte de 28 octombrie 2026, în baza PUG 2023, anulat definitiv în instanță. Așadar, procedurile de autorizare conform vechii documentații,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Primăria Timișoara s-a găsit soluția pentru documentațiile emise pe baza PUG 2023
Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
Primăria Timișoara ne anunță că e… eco în prag de iarnă. Instituția a anunțat că vrea să creeze mai multe zone cu umbră pentru ca timișorenii să suporte mai ușor verile tot mai călduroase. În concluzie, se vor planta mai mulți pomi și mai multe flori. În acest sezon va fi o campanie cu plantări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara face umbră în oraș. Plantează mii de arbori, zeci de mii de arbuști și sute de mii de plante perene și bulboase
Piața imobiliară din Timiș pare să fie una dintre cele mai rentabile, atunci când vine vorba despre recuperarea sumelor investite într-o locuință, din închirierea acesteia, arată datele analizate de o platformă de specialitate. Astfel, în Timiș, prețul mediu al unei locuințe a rămas practic neschimbat, iar chiria medie, de 400 de euro pe lună, este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are cel mai bun randament pentru recuperarea unei investiții imobiliare din închiriere
Amplasarea pe canalul Bega, în apropierea ieșirii din țară spre Serbia aduce comunei Otelec un nou punct de atracție pentru turiști. La Consiliul Județean Timiș se pregătește un nou proiect, care va duce la reconstrucția portului de pe Bega din comuna amintită. Acesta ar urma să devină un punct de atracție turistică și culturală. Administrația...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Otelec ar putea avea din nou un port la Bega. Unul cultural și … gastronomic
Trei bărbați din categorii hoţilor de buzunare din mijloacele de transport în comun au fost identificați în zona Sinaia de către poliţiştii locali. Cei trei au fost depistați în mai multe rânduri, fiind predați pentru efectuiarea unor cercetări suplimentare. Poliţiştii locali au identificat, în zona Sinaia, trei bărbați cunoscuţi ca făcând parte din categoria hoților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poate îi recunoaşteţi. Hoţi de buzunare din mijloacele de transport în comun, prinşi de poliţiştii locali
O ceartă violentă izbucnită în focurile nopții s-a transformat într-o adevărată dramă de familie în orașul Oțelu Roșu, județul Caraș-Severin. Un tânăr în vârstă de 21 de ani și-a pierdut viața, iar mama acestuia a fost transportată de urgență la spital, după ce au fost înjunghiați de tatăl vitreg. Strigătele de ajutor au alertat autoritățile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie în Banat: un tânăr de 21 de ani a fost ucis, iar mama lui a ajuns la spital după ce au fost atacați cu un cuțit de tatăl vitreg
Fotbalul timișean are viitor, iar viitorul arată promițător! Selecționata AJF Timiș, formată din copii născuți în anul 2015, a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest, desfășurat în perioada 6–8 noiembrie 2026, la Baza Sportivă Fortuna din Arad. Trei zile de fotbal, cinci meciuri, multă ambiție, determinare și, la final, un trofeu binemeritat pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are viitor! Selecționata județeană U12 a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest!
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.