Deputatul Alin Popoviciu spune că partidul pe care îl reprezintă nu are nimic cu demonstraţii paşnici. El susţine că protestele „anti-putere” sunt normale, dar cere măsuri ferme împotriva actelor de violenţă.
Alin Popoviciu spune că adevărata diferenţă între Timişoara şi Bucureşti s-a văzut cel mai bine la protestul de duminică. „S-a văzut încă o dată diferenţa între Bucureşti şi Timişoara. La Timişoara s-a protestat paşnic, iar în capitală s-a întâmplat ce s-a întâmplat. La noi nu s-a spart nimic, nu a fost nicio agresiune. Atâta timp cât oamenii protestează paşnic, nu are nimeni nicio problemă. Protestele sunt legale, este o cale democratică de a-ţi exprima punctele de vedere. Protestele sunt normale, este o situaţie grea, o situaţie de criză, mulţi români au avut de suferit, dar până la urmă vorbim despre o criză mondială. Nu suntem doar noi afectaţi”, spune Alin Popoviciu. Deputatul este total împotriva intervenţiei fotbalului în politică şi a violenţelor stradale. „Situaţia se poate rezolva doar în mod paşnic, prin dialog. Important este să ai cu cine dialoga. Atâta timp cât dai cu pietre şi fracţiuni din galerii ajung să facă politică este mult mai grav. PD-L este dispus la dialog, dar cerem fermitate maximă împotriva oricăror acţiuni de violenţă şi neconforme cu legile”, mai spune Popoviciu.
Scrie un comentariu
7 comentarii pentru acest articol
Parca si-a mai revenit cretinul asta
stai linistiti ca va confisca usl-ul revolta. de maine e a lor deja
La Timisoara a fost calm fiindca nici unul dintre jegosii portocalii nu ati venit in piata.
Nu cred! De unde ati gasit poza asta? Ati photoshopuit-o? Ce treaba are poza cu el in postura aia si cu subiectul stirii? E o neconcordanta totala dar ma rog, jurnalism ca la debanat
tu poti vorbi normal domnule popoviciu? nu credeam ca poti cobori din inaltimile infumurate in care te-ai inaltat. iti vine randul si tie. clubul cfr timisoara iti spune ceva, escrocule
In puscarie cu tine sluga netrebnica ,ai furat o tara intreaga nu doar un oras…cate vile,Mercedesuri,cluburi,terenuri ai mey???Ai curaj sa iesi in centru acuma???
Asa vorbim parca toata lumea a stat la c…u lu Popoviciu sa vedem cum face el banii si dintre toooooti politicienii astia care fura zilnic cu nesimtire fix de asta se trezeste sa se ia toata lumea….hmmm, e ceva la mijloc
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- Administrația județeană renunță la ideea de a prelua Spitalul CFR Timișoara. În spiritul bunei colaborări cu primăria, spune șeful instituției
- Consiliul Local Timișoara primește la vot documentația proiectului investițional al viitorului Spital Municipal. Proiectul, în parteneriat public-privat
- Primăria Timișoara a emis un nou certificat de urbanism pentru noul stadion ”Dan Păltinișanu”. Lațcău așteaptă demararea lucrărilor
- CJ Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea unui nou drum între Mănăstirea Șag și comuna Giroc
- Poliția Timiș caută un bărbat suspectat de furtul unui autoturism Hyundai Kona din Timișoara
- Primăria Ghiroda vinde prin licitaţie publică mai multe bunuri imobile
- Pentru începutul anului viitor, AS TOUR Timișoara vă propune o escapadă de neuitat la Lisabona, una dintre cele mai fermecătoare capitale europene
- Liderul PSD Timiș atacă deciziile cabinetului Niculescu: ”Voi critica orice guvern care nu respectă Timișul”

Administratie
Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii
Citeşte tot articolul
Timișoara nu va taxa cetățenii cu balcoane închise fără documente

Politica
Primarul oraşului Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza, le propune concitadinilor săi o comunicare directă
Citeşte tot articolul

Sport
Duel contra vicecampionilor sub panou
Citeşte tot articolul

Social
Visit Timiș va participa la Târgul de Turism al României, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice
Citeşte tot articolul
Băncile vechi din Piața Libertății sunt înlocuite cu unele recondiţionate
Sănatate
A fost dat startul lucrărilor de construire a Institutului Regional Oncologic Timișoara
Vineri, 2 octombrie, screening gratuit în Cerneteaz, comuna Giarmata
Prin intermediul CCIAT, Magen David Adom propune implementarea unui proiect-pilot pentru modernizarea serviciilor de urgență medicală din Timiș
Majoritatea pacienților cu cancer pulmonar sunt diagnosticați prea târziu, spune Cristian Oancea, prorector UMF. Ce e de făcut
Caravana Medicală MedLife Medici’s se pune în mişcare în județul Timiș. Prima oprire va fi miercuri, la Mașloc
Se apropie de final lucrările la Centrul de Mari Arși și la pasarela de legătură cu Spitalul Județean/VIDEO
La Clinica Odobescu a fost folosit în premieră un nou robot chirurgical
Noua Clinică ORL a Timișoarei e gata să ofere servicii medicale. Mai urmează obținerea avizelor/FOTO
Conferința Națională de medicină preventivă și sănătate publică are loc la finalul lui mai în Timișoara
Inovația în dermato-estetică ajunge la un nou nivel în Timișoara, la L’Architect Clinic
În doar câteva zile va fi deschisă activitatea la noua Clinică ORL
La L’Architect Clinic, prevenția devine standard: tehnologia FotoFinder ATBM Master pentru depistarea timpurie a cancerului de piele
Timp liber și cultură
Pentru începutul anului viitor, AS TOUR Timișoara vă propune o escapadă de neuitat la Lisabona, una dintre cele mai fermecătoare capitale europene
Charlottenburg – das Haus, locația care trebuie simțită! Magia Sărbătorilor de Iarnă într-o locație de poveste din Banat
Reduceri de până la 70% și șansa de a câștiga un Mystery Box. Black Friday continuă la Iulius Town Timișoara
Maratonul Resuscitării, expoziție de cartonașe de colecție și teatru de păpuși, în acest weekend la Iulius Town
La Muzel Național al Banatului Timișoara se inaugurează ediția a zecea a expoziției Patrimonium
“O carte pentru fiecare elev”. Un eveniment devenit tradiţional a strâns din nou sute de copii la Sânnicolau Mare
Celebrul sârb Balkan Dad se alătură susținerii proiectului Banat – Regiune Gastronomică Europeană
Black Friday aduce reduceri de până la 70% și Mystery Boxes cu premii, la Iulius Town Timișoara
Expoziția colectivă Tired Mass se deschide vineri, la INDECIS artist run. Epuizarea, munca și limitele corpului, explorate prin artă și întâlniri cu publicul
Magazinul certificat LEGO® se deschide pe 6 noiembrie în Iulius Town
Evenimentele săptămânii la Art Encounters: tur ghidat şi ateliere pentru copii
Crăciun cu suflet maramureșean cu As Tour Timişoara
Economic
Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO
Citeşte tot articolul
Învățământ
Tânăr politehnist din Timișoara, premiat la nivel național pentru o seră care se administrează singură cu ajutorul inteligenței artificiale
Timișul vrea să investească patru milioane de euro la singura tabără școlară pe care a preluat-o, la Nădrag. Restul, blocate la guvern/VIDEO
Școala de vară a Universității de Științele Vieții s-a deschis la domeniul regal de la Săvârșin
Absolvenții generației 2026 a Facultății de Arte și Design își prezintă creațiile vestimentare în cadrul Galei MDVT 2026
Municipalitatea timișoreană vrea să aloce două sute de mii de lei pentru susținerea olimpiadelor școlare organizate în oraș
La UVT va avea loc Timișoara Ideas Fest. Radu Paraschivescu, Marian Voicu, Vlad Petreanu, Moise Guran, Mihai Maci, invitați
Vreți o diplomă MBA? O puteți obține la Universitatea de Vest Timișoara
Patru zile de robotică, tehnologie și creativitate la UVT, în cadrul Open Robotics Intelligent Grid 2025
UVT antrenează echipa de robotică ce va reprezenta România la competiția internațională „FIRST Global Challenge 2025”
Universitatea de Vest Timișoara își face centrală fotovoltaică cu peste 4000 de panouri solare, cu zece milioane de lei
Universitatea de Vest Timișoara bifează un nou top universitar internațional
Universitatea de Vest Timișoara pregătește un program de masterat, Asistență socială militară
Știri de ultima oră
Pentru începutul anului viitor, AS TOUR Timișoara vă propune o escapadă de neuitat la Lisabona, una dintre cele mai fermecătoare capitale europene
Visit Timiș va participa la Târgul de Turism al României, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice
Poliția Timiș caută un bărbat suspectat de furtul unui autoturism Hyundai Kona din Timișoara
Baraj împotriva apelor Timișului. ABA Banat a testat la Șag echipamentele pentru intervenții în caz de inundații
Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii
Consiliul Local Timișoara primește la vot documentația proiectului investițional al viitorului Spital Municipal. Proiectul, în parteneriat public-privat
Primăria Timișoara a emis un nou certificat de urbanism pentru noul stadion ”Dan Păltinișanu”. Lațcău așteaptă demararea lucrărilor
Aquatim a fost parte a premierei „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”




































Comentarii prin facebook