Când și-a cheltuit banul și nervii ca să readucă palmaresul Politehnicii la Timișoara, Marian Iancu și-a meritat toate laudele. Recunosc fără să-mi fie rușine că i-am mulțumit sincer patronului BkP pentru că nu și-a pus palma-n cur, cum au făcut cu o neglijență criminală unii edili și politicieni locali atunci când brandul fotbalistic al Timișoarei pleca aiurea-n Drăgășani sau periferiile Bucureștiului în portofoliul unui afacerist italian. N-a fost un cadou făcut total dezinteresat Timișoarei. El a adus înapoi numele și culorile înapoi pe Bega, deși decidenți de pe CD Loga nr. 1 n-au mișcat un deget nici când aveau baza legală să o facă în lupta cu Claudio Zambon.
A fost un moment de aparentă generozitate dospit încă din vremea când lipsa banului propriu sau public nu era o scuză pentru impardonabile greșeli de management. Ce s-a întâmplat însă în ultimul an cu Marian Iancu este de neexplicat pentru un om rațional. Nici dacă ai vrea să-ți dai foc la propria valiză n-ai fi operat cu atâta inconștiență împotriva intereselor sportive ale clubului pe care-l patronezi. A fost „trucul” cu licența pierdută anul trecut în disprețul oricărei logici de afaceri, pierzând milioane bune de euro din diferite surse: LPF, CLT, CJT, UEFA și cine mai știe câte altele.
Nici cacealmaua în negocierile cu autoritățile locale din urmă cu câteva luni nu e de neglijat în colecția de gafe a președintelui de la Poli. Oricâte țepe ai dat la viața ta, oricâtă experiență în negocieri la două capete ai avea, nu poți dubla în ultimul moment prețul în fața unui cumpărător care n-avea nici cea mai mică intenție să cumpere de la tine. Cireașa de pe tortul amar servit de Marian Iancu la finele a șase ani de momente frumoase la Timișoara o reprezintă retragerea licenței pentru edița viitoare a Ligii 1. După ce ai vândut, prin directorul Chivorchian, iluzia că Poli are o șansă în procesul de licențiere, gestul lui Marian Iancu vrea mai degrabă să pară o răzbunare la adresa fanilor pentru violențele verbale la adresa sa.
Evident că nu cred în pierderea totală a discernământului investitorului giuleștean. Cei 800.000 de euro banii gheață din contractul TV de la ligă erau o miză prea mare pentru cineva care n-ar după ce bea apă. Probabil că oricum nu am fi avut nicio șansă să obținem licența, motiv numai bun ca Marian Iancu să pluseze într-un război deschis pe aproape toate fronturile în Timișoara. Sprijin consistent până mai ieri în disputa cu primăria și CJT, asociațiile de suporteri se pare că au închis definitiv comunicarea decentă cu „Marian Iancu, unul dintre noi”, cum a ajuns să fie alintat în Peluza Sud. În ciuda sprijinului electoral acordat liberalului, în administrația publică nici măcar zece primari Nicolae Robu n-ar mai putea îndulci relația proastă a patronului BkP cu liderii partidelor care contează în mediul politic local.
Liniștea păstrată de candidații importanți arată clar că, în cel mai pozitiv caz, dacă se poate spune așa, pregătirea unui alt proiect fotbalistic este maximum ce ne putem aștepta să se întâmple după alegeri. Și când vorbim de proiecte noi aproape că nu mai putem pomeni de o nouă „Poli” plecată de jos de tot, dintr-o ligă populată de Bobda sau Cerneteaz. Nu, după încrâncenarea cu care Iancu și-a dus la îndeplinire amenințarea cu retragerea dosarului de licențiere, se pare că pentru o bună vreme numele „Poli” și culorile alb-violet vor redeveni subiectul unui litigiu ce-ar putea epuiza puterile fanilor și interesul politicului de a mai salva ceva din acest brand deținut pe durata a 29 de ani de asociația lui Viorel Boiț și societatea lui Iancu.
Când mult mai ușor ar fi pentru cei cu putere de decizie în plan local să rezolve problema fotbalului pe Bega, apelând la soluții indecent de spectaculoase. Cum ar fi epocala combinație între Recaș și Ripensia ori vreun efervescent parteneriat între „Viitorul” Constanța și „Știința”, ca să nu mai scormonim după alte branduri de senzație precum „Solventul” Timișoara. Războiul abia a început. Următoarea mișcare, după alegeri.
Comentarii prin facebook