Muneer, fostul component al trupei Mandinga spune că Elena, solista trupei, s-a descurcat extraordinar în semifinala de marţi desfăşurată la Baku, în Azerbaidjan. Acesta spune că “este foarte greu să canti fără să te auzi în cască şi puţini artisti pot să facă acest lucru. Eu cred că a făcut o treabă bună, a cântat chiar bine având în vedere condiţiile.”
După prima strofă a melodiei „Zaleilah”, monitorizarea din casca artistei în care se auzeau vocile colegilor şi negativul piesei a dispărut, Elena Ionescu cântând întreaga piesă doar pe întoarcerea sunetului din sală.
După prestaţia reprezentantei ţării noastre, multe voci au contestat calităţile vocale ale Elenei, iar la fel de mulţi au felicitat-o pentru tăria de caracter de care a dat dovadă pe scenă. “Dacă nu avea voce nu cânta la Mandinga. Elena a fost aleasă din peste 500 de persoane să facă parte din trupă şi a muncit pentru acest lucru, nu se pune problema că nu are voce”, spune Muneer.
Ţara noastră se află printre favorite la câştigarea trofeului Eurovision, iar artistul timişorean simte că anul acesta câstiga România. “Primele trei locuri sunt sigure ale României, dar simt că anul acesta vom câstiga.” Finala concursului Eurovision va avea loc sâmbătă, de la ora 22 şi va fi transmisă în direct de TVR1.
Comentarii prin facebook