„Drogul violului” nu se simte si nu se aminteste

Oficial nu există. Neoficial, e consumat prin baruri și face victime. „Drogul violului”, GBH, a intrat de mai bine de un an pe piața românească. Pentru că unul dintre efectele lui este și amnezia, fetele cărora li s-a administrat nu și-au amintit mare lucru. Decât poate că s-au distrat pe cinste. Realitatea e însă mult mai sumbră.

Oficialii Agenției Naționale Antidrog spun că nu există nicio problemă cu GHB. Drogul provine din Marea Britanie și, în ultimii trei ani, nu au fost înregistrate, în România, cazuri de urgenţe medicale din cauza consumului. „Având în vedere rezultatele obţinute din evaluarea tuturor datelor colectate în ultimii ani şi a studiilor realizate de specialiştii ANA, se poate concluziona că atât prezenţa pe reţelele de trafic, cât şi consumul de GHB nu reprezintă un fenomen în România”, susține chestorul de poliție Sorin Oprea, șeful ANA.

De fapt, autoritățile nu sunt încă pe fază. Trăim, într-un fel, o situație similară cu perioada de dinaintea exploziei etnobotanicelor. Până să admită cât sunt de periculoase, lumea le-a considerat droguri ușoare sau „legale” și nimeni nu și-a bătut capul cu ele. Exact același lucru riscă să se întâmple și în acest caz.

Semnalul de alarmă a fost tras de Centrul Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului. „Pentru a fi acceptați de o femeie, bărbații pun acest drog în băutura acesteia, pentru ca apoi să o violeze fără ca ea să riposteze. GHB se vinde sub formă de lichid, praf, capsule sau granule, se dizolvă în apă sau alcool și nu are miros sau gust. GHB își face efectul în cel mult 15 minute, consumatorul simțindu-se la fel ca după un pahar sau două de alcool”, susține Gigel Lazăr, reprezentantul CIADO.

„Din informațiile noastre, Rohypnol, GHB și Ketamina au devenit foarte populare în cluburile de noapte, datorită efectului lor relaxant și amnezic. Solicităm autorităților vigilență în controlul acestui drog ce poate produce efecte dezastruoase”, se arată într-un comunicat al CIADO.

Drogul violului, GHB (acidul gama hidroxibutiric), este supranumit și ecstasy lichid. Acesta acționează diferit în funcție de sexul consumatorului. De regulă, bărbații care consumă drogul manifestă un grad mai mare de stimulare sexuală, iar femeile, o sexualitate accentuată. Ele acceptă relații multiple, despre care nu își mai amintesc decât vag. Din acest motiv, drogul este des folosit de bărbații care vor să întrețină relaţii sexuale forțate. Drogul nu mai poate fi detectat în sânge după numai câteva ore de la consum.

Specialiștii în domeniul bio-medical spun că administrarea repetată a GHB poate duce la pierdere neuronală. „Efectele GHB sunt similare cu acelea induse de consumul de alcool. Poate avea efecte sedative, hipnotice, disociative sau poate induce amnezie. Pe de altă parte, duce la pierderea capacităţii de orientare spaţială şi pierderi de memorie, acţionând asupra receptorilor de la nivelul cortexului cerebral pre-frontal”, explică Florina Bojin, medic specialist medicină de laborator.

Cei consumă GHB pot acuza ameţeli, confuzie, crize epileptiforme, bradicardie, iar în cazurile extreme, stop cardio-respirator, detresă respiratorie, stare de inconştienţă şi comă. Ingestia împreună cu alcool poate cauza chiar moartea.

Autor
Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

flo_aka_me a spus: (iunie 9th, 2012 at 15:31 )

rufies ca in hangover=))))

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Consiliul Județean va susține financiar ridicarea a două școli noi, la Peciu Nou și la Sânandrei

Peste zece milioane de lei din bugetul județului Timiș vor fi utilizați pentru ridicarea a două noi școli în două comune. Prima este Liceul Teoretic din Peciu Nou, iar a doua e Școala Verde din Sânandrei. Semnarea acordurilor vine după parafarea unuia similar, cu Dumbrăvița, pentru amenajarea unei noi școli primare. ”Am semnat ieri încă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean va susține financiar ridicarea a două școli noi, la Peciu Nou și la Sânandrei
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

“PNL este deschis dialogului, dar nu va deveni anexa electorală a USR și nu va legitima automat o succesiune Fritz-Lațcău”. Interviu cu Marilen Pirtea, preşedintele interimar al PNL Timiş

Va avea PNL un candidat comun cu USR la Primăria Timişoara? Există negocieri în acest sens? Ar putea avea PNL Timiş propriul candidat? Ce relaţie are PNL Timiş cu PSD şi Alfred Simonis? Există dispute pentru putere în PNL Timiş? Care este poziţionarea PNL Timiş, într-o perioadă destul de complicată politic? Cum răspunde preşedintele interimar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “PNL este deschis dialogului, dar nu va deveni anexa electorală a USR și nu va legitima automat o succesiune Fritz-Lațcău”. Interviu cu Marilen Pirtea, preşedintele interimar al PNL Timiş
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Față în față cu istoria. SCM USV Timișoara joacă din nou cu titlul național pe masă

Ediția 2026 a Ligii de Rugby se încheie cu partida dintre SCM USV Timișoara și Dinamo București, care va decide noua campioană. Jocul este programat sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 15:00, la stadionul Arcul de Triumf din București. Timișoara joacă pentru a noua oară finala campionatului de rugby. Cu începere din 2012, alb-violeții au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Față în față cu istoria. SCM USV Timișoara joacă din nou cu titlul național pe masă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

IULIUS devine primul operator național de malluri care integrează Generatik, platforma care digitalizează publicitatea indoor din România

Ansamblurile mixed-use Iulius Town Timișoara şi Palas Iaşi, precum şi reţeaua Iulius Mall din Cluj-Napoca, Iași și Suceava sunt primele locații ale unui operator național integrate complet în Generatik, platforma care schimbă modul în care brandurile planifică și rezervă campanii publicitare în mall-uri. Generatik, prima platformă românească dedicată digitalizării publicității indoor în malluri, şi IULIUS,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul IULIUS devine primul operator național de malluri care integrează Generatik, platforma care digitalizează publicitatea indoor din România

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Ediția 2026 a Ligii de Rugby se încheie cu partida dintre SCM USV Timișoara și Dinamo București, care va decide noua campioană. Jocul este programat sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 15:00, la stadionul Arcul de Triumf din București. Timișoara joacă pentru a noua oară finala campionatului de rugby. Cu începere din 2012, alb-violeții au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Față în față cu istoria. SCM USV Timișoara joacă din nou cu titlul național pe masă
Timișoara devine în acest weekend un treasure hunt al gusturilor și experiențelor culinare inedite. Timișoara Tasting Tour are loc sâmbătă, 26 septembrie, iar peste 70 de locații îi așteaptă pe gurmanzi cu o incursiune gastronomică inedită. În traseul aromelor sunt incluse și restaurantele și cafenelele din Iulius Town: Chin Chin, Czech In by Staropramen, Fenice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulius Town, parte din traseul gastronomic al Timișoara Tasting Tour
Angajaţii Horticultura au pus la punct locul de joacă de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 53, de pe strada Drăgășani. Echipele de mentenanță ale Horticultura au recondiționat mobilierul de joacă din curtea grădiniței. Structurile băncilor și ale leagănelor au fost curățate și revopsite, iar toate scândurile au fost înlocuite. Cei de la Horticultura au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locul de joacă de la Grădinița cu PP nr. 53 a fost amenajat de salariaţii Horticultura
Joi a debutat la Timișoara ediția cu numărul 11 a Zilelor Culturale Maghiare din Timișoara. Ca de fiecare dată, timișorenii vor avea parte de un program cu acțiuni numeroase, dar și cu standuri cu mâncare sau produse tradiționale, prezentate în centrul capitalei Banatului, evenimentul va fi deschis publicului până duminică. Programul oficial cuprinde concerte, spectacole...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A început o nouă ediție a Zilelor Culturale Maghiare la Timișoara
Universitatea Politehnica Timișoara încheie admiterea pentru anul universitar 2026–2027 cu unul dintre cele mai bune rezultate din istoria recentă, după ce toate cele 2.356 de locuri bugetate disponibile la studiile de licență au fost ocupate. Este cel mai bun rezultat înregistrat la acest nivel în ultimii cel puțin 11 ani, într-un context în care numărul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cel mai bun rezultat din ultimii cel puțin 11 ani la admitere 2026 la UPT. Aproape 5.000 de studenți în anul I
Seria partidelor dificile din startul de campionat continuă pentru handbaliștii violeți. SCM Politehnica Timișoara joacă pe terenul echipei CSM București, în etapa a treia a Ligii Naționale. Partida va avea loc vineri, 24 septembrie, de la ora 20:00 și va fi televizată de TVR Sport. Deși e abia runda a treia a noului sezon, cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deplasare grea pentru handbaliști, dar nu imposibilă
Ansamblurile mixed-use Iulius Town Timișoara şi Palas Iaşi, precum şi reţeaua Iulius Mall din Cluj-Napoca, Iași și Suceava sunt primele locații ale unui operator național integrate complet în Generatik, platforma care schimbă modul în care brandurile planifică și rezervă campanii publicitare în mall-uri. Generatik, prima platformă românească dedicată digitalizării publicității indoor în malluri, şi IULIUS,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul IULIUS devine primul operator național de malluri care integrează Generatik, platforma care digitalizează publicitatea indoor din România
Peste zece milioane de lei din bugetul județului Timiș vor fi utilizați pentru ridicarea a două noi școli în două comune. Prima este Liceul Teoretic din Peciu Nou, iar a doua e Școala Verde din Sânandrei. Semnarea acordurilor vine după parafarea unuia similar, cu Dumbrăvița, pentru amenajarea unei noi școli primare. ”Am semnat ieri încă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean va susține financiar ridicarea a două școli noi, la Peciu Nou și la Sânandrei
În ciuda riscurilor la care se expun, consumatorii de gaze naturale din Timiș continuă să se branșeze ilegal la rețeaua de alimentare. Doar în aceste luni din 2026 au fost constatate șapte asemenea cazuri de branșare la rețeaua deținută de Delgaz Grid. Peste 1.000 de cazuri de intervenții ilegale la instalațiile de energie, care au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Branșări ilegale la rețeaua de gaze naturale în Timiș. În 2026 au fost constatate șapte cazuri
Una dintre cele mai importante investiții comerciale din zona Timișoara urmează să fie realizată la Dumbrăvița. Pe terenul achiziționat de cei de la Dedeman lângă Ikea, vor fi ridicate, în tei etape, un magazin de bricolaj, galerie comercială și o zonă de servicii comerț și alimentație publică. Proiectul a fost prezentat Comisiei de Urbanism a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost prezentate detaliile investiției realizate de Dedeman la Dumbrăvița. Dezvoltarea, în trei etape
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.