„Convocator” ratat: sase suporteri au venit la intalnirea cu Robu! / FOTO

Galeria lui ACS Poli, chemată la datorie de primarul Nicolae Robu, e foarte activă, dar mai mult pe Facebook și mai puțin în viața reală. La întâlnirea anunțată pentru sâmbătă, la ora 12, la Primăria Timișoara, au venit fix… șase suporteri!

Sondajul inițiat pe Facebook de Nicolae Robu, cu privire la înființarea unei galerii pentru ACS Poli, în locul celei migrate în Liga a V-a, a născut tot felul de discuții. De la cei care susțin că o galerie se creează în mod natural, la stadion, nu prin strigare publică, până la cei care au salutat ideea edilului șef, toți și-au putut exprima oful pe unul din cele trei conturi ale lui Robu.

Vineri după-amiază, contabilizând cele 584 de voturi exprimate la sondaj și declarându-se mulțumit de rezultate – deși 65.58% din respondenți au spus că sunt total dezinteresate de fenomen – Nicolae Robu i-a invitat, la primărie, pe cei care s-au declarat în favoarea ideii sale.

„Chiar dacă este târziu, lansez celor care au dat răspunsurile 1 şi 2, dar şi celor care între timp s-au răzgândit, să vină mâine, sâmbătă, 08.09.2012, la ora 12.00, la Primărie, să ne cunoaştem face-to-face şi să purtăm o primă discuţie. Vă rog să diseminaţi și telefonic această invitaţie, către cei pe care-i ştiţi posibil interesaţi”, a notat edilul.

Nu știm dacă vreunii dintre votanți s-au răzgândit – într-o direcție sau alta – dar pe CD Loga 1 au venit, sâmbătă la prânz, șase (!!) suporteri. Într-o sala de consiliu exasperant de goală, Robu a discutat câteva zeci de minute cu tinerii. Nu știm dacă vreunul dintre ei se numără printre curajoșii care au spus că vor să fie lideri de galerie, la sondajul primarului. Ce idee îi va veni, pe viitor, edilului șef urmează să aflăm, firește, tot de pe Facebook.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

22 comentarii pentru acest articol

coco a spus: (septembrie 8th, 2012 at 13:47 )

as rade de robu, dar am o vaga impresie ca rade el de un oras intreg. asta ne ia la misto pe toti si crede ca suntem prosti.

Cristi Brancovan a spus: (septembrie 8th, 2012 at 16:44 )

Dar unde sunt propagandistii lui de pe debanat ? Pareau atat de multi. Oricum nu inteleg de ce simte nevoia unei galerii. Majoritatea echipelor din liga a 2a nu au galerie. Vrea sa ne demonstreze ceva celor care ne-am alaturat Universitatii Politehnica? Eu cred ca principala problema care trebuie sa-l preocupe pe domnul primar este managementul ACS-ului. Daca acest proiect esueaza sunt puse in pericol si celelalte sporturi ce se finanteaza de la bugetul local si judetean.

@Cristi Brancovan a spus: (septembrie 8th, 2012 at 16:48 )

pai inclusiv el e unul dintre acei propagandisti. iti poti da seama extrem de simplu dupa limbajul folosit de el, care se regaseste si in unele discursuri oficiale. mai are si cateva slugi din pnl care baga fara numar conentarii impotriva celor care au indrazneala sa nu fie de acord cu o idee de-a lor, chiar daca e idioata. din nefericire, domnul primar nu prea cunoaste care sunt pricipiile democratiei. pe undeva e si de inteles, el fiind un utecist vopsit profesor universitar.

dodo a spus: (septembrie 8th, 2012 at 16:54 )

brancovane, stai linistit ca vor iesi la atac baietii din pnl. trebuie sa numai rabdare. sa vezi cum niste anonimi ordinari te vor pune la punct. asta e, asa au invatat de la domnul rector.

Emilian a spus: (septembrie 8th, 2012 at 17:32 )

Brancovane idiot tu crezi ca un om ca domnul profesor Robu profesor universitar si primar care a fost si senator si rector isi pune mintea cu unul ca tine sau cu aberatia voastra cu ASU? Voi va credeti la concurenta cu Poli ACS cu echipa voastra de amatori care face performanta prin satele judetului? Mai fraierilor la ACS Poli au fost 6000 de spectatori nu 60 adica voi Druckeria ca la SS. Sunteti de rasul curcilor pe bune.

branco a spus: (septembrie 8th, 2012 at 17:41 )

ai vazut, brancovane? incepe jihadu penelist! emilian e una dintre slugile papagalului sef din timisoara, dar mai sunt si altele.

Roxy a spus: (septembrie 8th, 2012 at 18:08 )

@Emilian 6000 de curiosi sa vada experimentul ACS RECAS – POLI

scolaru' intarziat a spus: (septembrie 8th, 2012 at 18:42 )

Sa traiasca domnu’ Robu ca ne face galerie
Au venit sase baieti,s-asteptau sa vie o mie
Restu’ e pe internet si sustine virtual
Sa traiasca domnu Robu ca facu din cal,magar

NOUA POLI a spus: (septembrie 8th, 2012 at 19:50 )

Brancovene ai dreptate, tu si Roxy ca intotdeauna aveti dreptate! Voi sunteti singurii ca graiti adevarul in sportul timisorean, mai ales! Restul? Vai de capul lor! PNL-isti,PSD-isti,USL-isti, numai muhaele, hahalere,parasute! Voi insa, voi si drukeria sunt spuma,crema,frisca si cavalerii neinfricarti ai adevarului! Fara voi TIMISOARA ar fi singura, ar fi de rahat, de kko,de kkt! IN CONCLUZIE: TIMISORENI, SA FIM FERICITI CAT MAI EXISTA Cr. BRANCOVAN si ROXY !!!!

bianco nero a spus: (septembrie 8th, 2012 at 20:10 )

bai, sugacii lui robu, lasti-o mai moale. stapanul vostru, saltimbancul robu, face jonglerii nepermise cu banul public, ceea ce denota ca incepe sa se afunde in ceva maro si urat mirositor. iar cand va cadea in rahat, voi o sa alegeti alta barca, pentru ca ve-ti fi sariti deja din ea. dar el nu stie.

Mru a spus: (septembrie 8th, 2012 at 20:12 )

Nu inteleg de ce atata dusmanie intre echipele timisorene.Intre cele doua razboaie erau 4 echipe din Timisoara, si toate pe locuri fruntase.Eu unul imi doresc sa vad o echipa din Timisoara ,oricare din ele,care sa domine fotbalul romanesc.

florin a spus: (septembrie 8th, 2012 at 22:01 )

haideti sa fim seriosi celelalte „POLI” au putut fii adoptate ACS-ul nu? chestia cu galeria sigur a fost ceva politic tot respectul pentru Brancovan si ASU dar sigur la mijloc au fost probabil ceva promisiuni fata de ei ce nu au fost onorate si atat

Cristi Brancovan a spus: (septembrie 9th, 2012 at 08:06 )

Promisiunea neonorata de domnul primar a fost urmatoarea: ” nu o sa aduc AC Recas la Timisoara ”

Dar repet, de ce e atata nevoie de o galerie, in conditiile in care majoritatea echipelor din divizia B nu au asa ceva? Baza unui club profesionist nu e galeria.

jony a spus: (septembrie 9th, 2012 at 09:16 )

oameni buni, comportamentul lui ribu scoate la iveala faptul ca nu a prea frecventat jocurile lui poli. el vine la stadion doar de cativa ani, numai din interes electoral. unde era robu la inceputul anilor 2000, ca nu l-am zarit pe stadion? pai il putem compara pe ribu cu cartis? sa fim seriosi. cartis e unul dintre cei care, daca ar fi sa fie sincer, ar putea sa ne spuna cum sta treaba cu polistul robu, nu politehnistul, ca aia e. tot ce se intampla la poli e artificial, de la conducere, jucatori, staf si pana la galerie. in primul rand asta nu e treaba unui primar, ci a celor de la club. asta nu e clubul lui, e al nostru, al timisorenilor. noi decidem cu ne facem galeria, nu robu.

hai acs poli a spus: (septembrie 9th, 2012 at 09:27 )

domnule robu, lasati timisorenii sa-si faca singuri galeria, nu va implicati, pentru ca o galerie se face din oameni si cu oameni, dar nu monitorizati si bagati in ea ca niste vite. uitati aici un exemplu:

Alin Boldura este un nume cunoscut pentru orice microbist timisorean, si nu numai. Tanarul absolvent de Politehnica a inceput imediat dupa Revolutie sa fie printre liderii galeriei. El este, mai departe, liderul „Commando Viola Ultra Curva Sud”, intrunind simpatia fanilor. El ne-a explicat cum a aparut noua miscare alb-violeta: „De prin 1990 am inceput sa ma implic mai mult in treburile galeriei, unde protagonisti erau Nicolae Carstov „Elicopter”, Gino Dohar sau Dan Marincu (n.n. – ultimul fiind ulterior crainic pe stadion). Dupa putin timp au inceput primele divergente cu cei de la tribuna a doua, datorita petardelor si fumigenelor pe care le utilizam. Fumigenele erau facute din cauciucuri arse de la Electromotor! Noi, cei tineri, alaturi de Boris, Puiu sau Cristi Joita, ne-am decis sa ne mutam la peluza. Primul meci in care am stat in peluza a fost cel cu Atletico Madrid, cand am ocupat doua sectoare. Atunci, alaturi de Samuel Pop, am creat un steag de 4/4 metri, dupa modelul drapelului Regatului Unit al Marii Britanii. Cu titlu definitiv, ne-am mutat in peluza in confruntarea cu Sporting Lisabona, cand ne-am adunat vreo 150 de ultrasi”.
La inceput, numele noii structuri era de „Commando Poli”. Numele provoca fiori in deplasari pentru cei straini de cauza, fara absolut nici un motiv! Pana-n 1995 denumirea s-a pastrat, dar in vara acelui an s-a produs schimbarea numelui, care dainuie si astazi…

hai acs poli a spus: (septembrie 9th, 2012 at 09:35 )

si inca ceva domnule primar. poate ca ati uitat, dar la timisoara nu se discuta, se iubeste. asa a fost mereu. nu va mai bagati coada unde nu va pricepeti, ca ramaneti fara ea. echipa asta e a noastra, a timisorenilor, nu a primariei. incetati sa va folositi de acest nume si lasati-ne pe noi sa decidem cum organizam galeria asta, care nu este un proiect al universitatii, senatului sau primariei. credeti ca puteti avea aceasta decenta? daca nu, echipa asta va muri din fasa iar dumneavoastra o sa trebuiasca sa justitificati o investitie de milioane de euro intr-un proiect, cum va place dumneavoastra sa puneti, care nu isi are rostul atata vreme cat timisorenii il resping. decenta, domnule primar, ca e mai buna decat toate.

@hai acs poli a spus: (septembrie 9th, 2012 at 10:40 )

prietene,ai dreptate dar, AI OMIS TOCMAI ESENTIALUL: COMANDO VIOLA….A fost UZURPATA de catriva de la drukeria(Brancovan<herzog,Cernescu si inca 2-3…) care s-au erijat in MARI SEFI si s-au folosit de galerie CA SA INTRE EI IN POLITICA ! de aici a pornit toata nebunia,caci au pus galeria in slujba unui om contra TIMISOAREI(orza de la Urziceni…)si acum manipuleaza galeria, numai in scopuri politice

@@hai acs poli a spus: (septembrie 9th, 2012 at 10:47 )

nu stiu, poate ca asa e, dar atunci sa se oacupe de galerie cei de comando viola. sa se implice, daca tot au scapat de marii lor dusmani. imi pare rau, dar nu prea cred nici in varianta asta cu sapatul unora de catre nu stiu cine. stiu ca cei amintit de tine sunt polisti. nu ma refer neaparat la orza, care e la fel ca robu, a profitat si el de fenomenul asta la greu. si robu politizeaza clubul pana in maduva oaselor.

polistu violet a spus: (septembrie 9th, 2012 at 13:41 )

eu cred ca dl Robu ar trebui să le ia jucăria (echipa) celor de la drogheria şi atunci să vedem unde se vor mai delecta, poate la festivalul berii! oricum cred că toţi sunt beţi când merg prin judeţ la plimbare!

Incet - incet a spus: (septembrie 9th, 2012 at 14:03 )

Incet – incet, cu sau fara drukerie,cu sau fara Robu se va infiinta o noua galerie! Totul depinde foarte mult si de rezultate! Daca echipa va incepe sa „mearga”, totul se rezolva mai repede!

Allah de BANAT a spus: (septembrie 9th, 2012 at 14:10 )

Brancovan, acest Allah de Banat a cuvantat: echipele de divizia B nu au galerie ! Asa va fi Multpreafericite!

tinel a spus: (septembrie 11th, 2012 at 08:05 )

robu merita felicitat ca a insistat pentru o echipa in diviyia b. si o avem, ceea ce e foarte bine. dar ar fi bine sa nu mai comita asemenea gafe cum e cea cu galeria. vad ca brancovan e atacat si muscat de anonimi. asa e in romania. cel care indrazneste sa-si prezinte identitate este snopit de altii care se ascund in spatele anonimatului. daca aceste dedicatii pline de venin vin pe filiera liberala, ne confruntam cu o mare problema. sper ca domnul primar sa o constientizeze si sa le puna botnita agresivilor postaci.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara

Primăria pregătește dosarele pentru finanțare și pentru autorizația de construire a reabilitării din Piața Mocioni

Primăria Timișoara pregătește dosarele pentru obținerea finanțării europene, respectiv a autorizației de construire pentru reabilitarea Pieței Mocioni.  Indicatorii tehnico-economici au fost aprobați și urmează emiterea autorizației de construire pentru proiectul care include Piața Mocioni (Küttel), Piața Maria, Bulevardul 16 Decembrie 1989 și 10 străzi adiacente. Investiția municipalității include lărgirea trotuarelor, îmbunătățirea transportului public, extinderea spațiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește dosarele pentru finanțare și pentru autorizația de construire a reabilitării din Piața Mocioni
MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Politica vezi arhiva Politica

dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

După ce a anunţat şase nume noi, SCM USV Timişoara face publică lista a patru jucători care nu vor mai face parte din lotul campioanei

SCM USV Timişoara nu a pierdut timp odată cu finalul sezonului competiţional. Campioana ţării la rugby a anunţat zilele trecute lista a şase jucători noi care au semnat cu greuparea viola. Este vorba, aşa cum am mai scris, despre David Trăuşan, revenire de la Rapid, dar si transferurile lui Tudor Butnariu, Tudor Boldor şi Ovidiu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După ce a anunţat şase nume noi, SCM USV Timişoara face publică lista a patru jucători care nu vor mai face parte din lotul campioanei
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Muzeul National al Banatului
No More Bad Gifts

Economic vezi arhiva Economic

Pagina de internet a PPC și aplicația my PPC vor fi oprite câteva zile

PPC Energie și PPC Energie Muntenia își actualizează platformele online de comunicare cu clienții. Astfel, în zilele 27-28 decembrie website-ul www.ppcenergy.ro va fi indisponibil. De asemenea, în perioada 30 decembrie 2024-5 ianuarie 2025, unele servicii oferite de PPC Energie, inclusiv aplicația myPPC, vor fi temporar indisponibile, pentru a se asigura actualizarea sistemelor informatice, în vederea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pagina de internet a PPC și aplicația my PPC vor fi oprite câteva zile

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

SCM USV Timişoara nu a pierdut timp odată cu finalul sezonului competiţional. Campioana ţării la rugby a anunţat zilele trecute lista a şase jucători noi care au semnat cu greuparea viola. Este vorba, aşa cum am mai scris, despre David Trăuşan, revenire de la Rapid, dar si transferurile lui Tudor Butnariu, Tudor Boldor şi Ovidiu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După ce a anunţat şase nume noi, SCM USV Timişoara face publică lista a patru jucători care nu vor mai face parte din lotul campioanei
Primăria Timișoara pregătește dosarele pentru obținerea finanțării europene, respectiv a autorizației de construire pentru reabilitarea Pieței Mocioni.  Indicatorii tehnico-economici au fost aprobați și urmează emiterea autorizației de construire pentru proiectul care include Piața Mocioni (Küttel), Piața Maria, Bulevardul 16 Decembrie 1989 și 10 străzi adiacente. Investiția municipalității include lărgirea trotuarelor, îmbunătățirea transportului public, extinderea spațiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește dosarele pentru finanțare și pentru autorizația de construire a reabilitării din Piața Mocioni
PPC Energie și PPC Energie Muntenia își actualizează platformele online de comunicare cu clienții. Astfel, în zilele 27-28 decembrie website-ul www.ppcenergy.ro va fi indisponibil. De asemenea, în perioada 30 decembrie 2024-5 ianuarie 2025, unele servicii oferite de PPC Energie, inclusiv aplicația myPPC, vor fi temporar indisponibile, pentru a se asigura actualizarea sistemelor informatice, în vederea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pagina de internet a PPC și aplicația my PPC vor fi oprite câteva zile
Primăria Timișoara are din această săptămână patru cinematografe funcționale în subordine. Ultimul reabilitat și redevenit funcțional după două decenii este cel din Freidorf, rebotezat Cinema Johnny, după numele cunoscutului timișorean Johnny Weissmuller. Peste 50 de copii au participat la „Crăciunul pentru toți”, un eveniment dedicat integrării sociale prin cultură. Acesta a fost organizat de Primăria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Cinema Johnny a avut loc primul eveniment de la reabilitare/FOTO
Consilierii locali timișoreni au aprobat, luni seara, în ultima ședință de plen a anului, proiectul de hotărâre privind aprobarea Studiului de Fezabilitate și a indicatorilor tehnico – economici aferenți obiectivului de investiție „C30. Radiala Nouă de Vest (Centura – Solventul)”. Proiectul este unul extrem de important, va asigura o conexiune facilă spre noua Centură Vest,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studiul de fezabilitate pentru noua radială de vest a fost aprobat de consilierii locali
Muzeul Național de Artă Timișoara are plăcerea să anunțe deschiderea expoziției Utopie și cercetare. Grupurile experimentale timișorene 111 și Sigma (1966-1981), un eveniment aniversar care recontextualizează un moment de referință în istoria mișcării artistice timișorene. Expoziția va putea fi vizitată începând cu data de 27 decembrie 2024, în Galeria Paul Neagu, de la etajul II...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deschidere expoziție „Utopie și cercetare. Grupurile experimentale timișorene 111 și Sigma (1966-1981)”
† IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului Iubitului nostru cler, cinului monahal și drept-credincioșilor creștini, har, milă și pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare. „Iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul, că vi S-a născut azi Mântuitor, Care este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Scrisoarea pastorală de Crăciun a IPS Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului
După ce au picat o dată la vot proiectul taxelor și impozitelor locale, consilierii locali timișoreni de la USR, PSD și PNL s-au pus de acord după ce șefii de partid au agreat o reducere a cotei cu care să se aplice clădirilor nerezidențiale. Primarul Dominic Fritz a făcut amendamentul, care a scăzut la 1,7%...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul impozitelor locale pe 2025 trece de votul consilierilor. Scade doar impozitul pe clădiri nerezidențiale, nu și pentru autovehiculele timișorenilor
Top