Criminalul din Oravita, un pradator sexual

Profilul criminalului în serie Iancu Măran iese la iveală cu fiecare zi ce trece după omorul de duminică seară. Acum un deceniu, expertiza psihiatrică l-a catalogat ca având un „intelect sub medie”. Privit în lumina noilor evenimente, Măran se încadrează însă în categoria prădătorilor sexuali.

În septembrie 2002, Iancu Măran a răpit-o pe Ionela Hurdela, de 11 ani, fiica prietenilor săi, a violat-o și a ucis-o. A încercat să ardă cadavrul, insistând în zona feței, pentru ca fata să nu poată fi identificată,și în zona pubiană, cu speranța că legiștii nu vor putea preleva probe care să îl incrimineze sexual. A lăsat la fața locului un prezervativ folosit de altcineva, în care a aruncat câteva fire din propriul păr pubian. Cadavrul a fost găsit după 11 zile. Iancu a recunoscut fapta. După condamnare a făcut apel, folosindu-se de toate viciile de procedură identificate în dosar, iar în 2005 a fost achitat definitiv și irevocabil. Înalta Curte de Casație și Justiție a trimis, chiar în această toamnă, dosarul înapoi autorităților din Caraș-Severin, ca să elucideze misterul crimei.

După zece ani, Iancu a atacat din nou. A vrut să facă două victime și le-a ales tot din proximitate: surorile fostei sale prietene. Le-a scos la plimbare cu mopedul și, odată ajunși într-un loc retras, le-a legat de un copac, le-a violat, apoi a vrut să le omoare. Adina Iasmina, fata mai mică, de numai 14 ani, a sângerat până la moarte.

Procurorul criminalist Ioan Teacă, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, recunoște că are de-a face cu un personaj aparte. „Este categoric un personaj deștept, cu un psihic foarte puternic. E capabil să țină ascuns adevărul și să inducă în eroare. Ar trebui văzut cum răspunde la întrebări, nu are urmă de emoții. Am încercat cu el toate variantele și degeaba”, spune procurorul.

Iancu Măran este un predator sexual. Acesta e o persoană care, în mod fundamental, are o patologie în tot ceea ce înseamnă sexualitate relațională. Psihiatrul Gabriel Diaconu spune că prădătorii sexuali întotdeauna respectă tipare. Au tendința să se manifeste primăvara și toamna, când organismul lor secretă cea mai mare cantitate de hormoni androgini. Măran a comis ambele crime în septembrie. Victimele sunt alese din cercul de prieteni, iar Măran a avut relații cu familiile ambelor victime.

Alege victime foarte tinere, convins că le poate domina. Ionela Hurdela era prepuberă, iar celelate două, adolescente. Subiectul manifestă o ură psihotică față de femeile victime: pe prima fetiță a ars-o, iar pe celelalte două le-a tăiat cu un cuțit. Mutilarea victimelor arată atât faptul că ucigașul nu vrea să fie recunoscut, dar și că e stăpânit de dorința de a batjocori o faptă pe care până la urmă o înțelege a fi reprobabilă.

În fața anchetatorilor, Iancu Măran a povestit că a luat fetele la o plimbare cu mopedul, dar a rămas fără benzină. Ca să se asigure că nu fug, le-a legat de un copac. Bărbatul susține că fetele au reușit să scape și i-au aruncat nisip în ochi. În acest moment a scos cuțitul și a început să le lovească. Când a văzut că fata de 14 ani sângerează foarte tare, i-a lipit la gât o bucată de scotch şi a abandonat-o pe câmp.

Iancu Măran nu recunoaște violul, dar fata care a scăpat cu viață îl contrazice. Procurorul de caz a dispus prelevarea de probe biologice de la ambele victime, pentru a stabili dacă au avut loc contacte sexuale. „Suspectul refuză să spună adevărul. Susține că a fost provocat de fete și de aceea le-a rănit. La locul agresiunii am găsit o săpăligă și o lopată. Iancu Măran recunoaște că îi aparțin, dar spune că nu știe cum au ajuns acolo. Într-o borsetă atașată mopedului am găsit trei prezervative sigilate și alte două folosite, despre care spune că le-a folosit cu un an în urmă și că a decis să le păstreze”, mai spune procurorul Ioan Teacă.

Ioan Teacă a redeschis și cercetările în dosarul morții Ionelei Hurdela. „I-am spus că a recunoscut crima respectivă în fața instanței și că a colaborat la reconstituire. A răspuns că a fost obligat”, a mai declarat Teacă. Acesta e sigur că în ambele crime se regăsește tiparul lui Măran și a dispus o expertiză psihiatrică atentă.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

wtq a spus: (octombrie 3rd, 2012 at 21:12 )

mai bine-i era de nu s-ar fi nascut.Omul nu e muritor ,dar se va desprinde la un moment dat de trupul asta stricacios,atunci incepe totul si vai sufletului aluia ca li s-a ingaduit Sfintilor Parinti sa vada amarul vesnic din cealalta dimensiune si plangeau neincetat si se rugau pentru intreaga lume sa nu ajunga acolo,dar oamenii iubesc intunericul mai mult decat Lumina.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Drumul Boilor și bulevardul Sudului, puse în acord de CJ Timiș și Primăria Timișoara

Cele mai importante drumuri de acces spre și dinspre Timișoara, din zona de sud a orașului, vor intra în lucru. Vestea bună este că CJT și Primăria s-au înțeles și vor lucra împreună pe Drumul Boilor și pe bulevardul Sudului. Cele două instituții administrative par să fi ajuns în acord pe noile drumuri de acces...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Drumul Boilor și bulevardul Sudului, puse în acord de CJ Timiș și Primăria Timișoara
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sorin Şipoş: “Alianța PSD-AUR e reală, respiră și acaparează, rând pe rând, puterea în stat”

Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, reclamă faptul că, deşi în faţa camerelor de vederi se iau la ceartă, PSD şi AUR formează o adevărată alianţă în parlament. El a firmă că, pas cu pas, “extremiștii sunt aduși la putere de către un PSD toxic și cinic”. PSD şi AUR conlucrează tot mai bine în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş: “Alianța PSD-AUR e reală, respiră și acaparează, rând pe rând, puterea în stat”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea Politehnica Timișoara își cinstește istoria vie prin personalitatea remarcabilă a profesorului Ioan Gheorghe Carțiș, care a împlinit recent venerabila vârstă de 90 de ani. Născut în 1936 la Oradea și absolvent al Politehnicii timișorene în 1959, domnia sa a parcurs ulterior fiecare treaptă a ierarhiei academice în cadrul instituției, devenind o figură providențială pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O viață dedicată excelenței: Profesorul Ioan Gheorghe Carțiș la 90 de ani
Tramvaiele Bozankaya și autobuzele electrice Karsan din parcul STPT vor beneficia de asigurare facultativă de tip CASCO. Contractul a intrat în vigoare începând cu 1 noiembrie 2026, acesta include peste 120 de vehicule. Prin această decizie, STPT face un pas important în protejarea investițiilor realizate de municipalitate în modernizarea transportului public, reducerea riscurilor financiare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cele mai noi vehicule de transport în comun operate de STPT vor fi asigurate CASCO
Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, reclamă faptul că, deşi în faţa camerelor de vederi se iau la ceartă, PSD şi AUR formează o adevărată alianţă în parlament. El a firmă că, pas cu pas, “extremiștii sunt aduși la putere de către un PSD toxic și cinic”. PSD şi AUR conlucrează tot mai bine în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş: “Alianța PSD-AUR e reală, respiră și acaparează, rând pe rând, puterea în stat”
Devenit subiect de dispută între consiliul județean și municipalitatea timișoreană, în urmă cu mai multe luni, amenajarea unui sens giratoriu pentru accesul către viitorul Institut Regional Oncologic Timișoara pare să fie acum rezolvat. Cele două administrații, județeană și locală, par să fi ajuns la un acord și noul sens va putea fi realizat, chiar dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii la accesul spre Institutul Oncologic. CJ Timiș și Primăria Timișoara au ajuns la un acord
La jumătatea mandatului de președinte al Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis a făcut o analiză a realizărilor acestei perioade. A vorbit despre proiectele instituției, despre proiectele în care instituția este implicată, dar și despre proiectele realizate de ministerele de la București, dar erau blocate în diferite stadii. Spitalul de Mari Arși, Institutul Oncologic, Casa Austria,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Consiliului Județean Timiș și-a analizat activitatea la jumătatea mandatului: proiecte de succes, transferul banilor spre investiții, planuri de viitor
În cadrul programului acțiuni culturale@UMFT, Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara invită comunitatea academică și publicul larg la o nouă ediție specială a evenimentului Live@theMuseum, intitulată „Anatomy of the self”. Evenimentul propune o explorare profundă a relației istorice dintre medicină și artă. Punctul de pornire va fi celebra capodoperă a lui Rembrandt,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Live@theMuseum: „Anatomy of the self” – O incursiune fascinantă la granița dintre medicină și artă la UMF
Lucrările desfășurate pe porțiunea dintre Piața Kuttel și podul peste Bega din Piața Maria avansează. Intervențiile sunt realizate în așa fel încât să poată continua circulația. Viceprimarul cu atribuţii de primar, Ruben Lațcău, a fost pe șantier și pare mulțumit de ceea e a găsit acolo. ”Suntem cu utilajele pe bulevardul 16 Decembrie, unde știm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vești bune la lucrările din Piața Kuttel – Piața Maria. Rețelele de utilități vor fi ”rezolvate” până de Crăciun
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a finalizat cu succes, la 31 octombrie 2026, proiectul PERFORM-UP. Implementat pe parcursul a doi ani în parteneriat cu Business Saga și cofinanțat din Fondul Social European+, proiectul a facilitat tranziția de la facultate la piața muncii pentru 260 de studenți ai Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale. Pe parcursul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul PERFORM-UP s-a finalizat cu succes: doi ani de practică și inovație pentru studenții de la Electronică ai UPT
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.