Alimentarea cu gaze naturale pe 20 străzi din cartierul Plopi va fi oprită, miercuri, între orele 9 și 18. Compania E.ON reaminteşte consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
Fara apa calda si rece
Colterm anunţă că, din cauza unor lucrări efectuate de SC Aquatim SA, miercuri, între orele 9 și 14, va întrerupe apa caldă și apa rece hidrofor la punctele termice 71 şi 72. Vor fi afectaţi timișorenii care locuiesc pe Calea Dorobanţilor, Calea Lugojului, str. Simion Bărnuţiu, str. Topologului, str. Viorelelor, str. Telegrafului şi str. Tibiscum…
Intreruperi de curent
Enel a programat miercuri întreruperi de energie electrică după cum urmează: Timișoara – str. Brateș (p), Călimănești (p), Mircea cel Bătrân (p), Horea (p), Macilor (p), Cloșca (p), Bd. Cetății nr. 19, 21, 23, 25, orele 9 – 16; Jimbolia (str. Bucegi, C. Coposu, Iager, Recoltei, Bălcescu), Sânnicolau Mare (str. Crișan, Oituz, Libertății), Lugoj (str.…
Curatenia de toamna
Miercuri, echipele Retim vor acționa în perimetrul Calea Bogdăneștilor (între Bd. Cetății și str. Circumvalațiunii) – str. Circumvalațiunii (până în str. Nera) – str. Nera – str. B. P. Hasdeu.
„Arendasul”, ars doar de forma la buzunar
Şeful Direcţiei de Mediu, Vasile Ciupa, zis „Arendaşul”, a fost „graţiat” de Comisia de Disciplină din PMT. Comisia condusă cândva de însuși Ciupa a fost blândă, sancţionându-l pe acesta cu 20% din salariu pe următoarele trei luni. Probabil că el nu va mai prinde însă trei luni în primărie.
Vointa Sibiu se retrage, Poli urca pe locul al treilea
oli Timişoara primeşte o neaşteptată mână de ajutor de la colega de serie Voinţa Sibiu. Oficialii clubului sibian au aunţat că Voinţa se retrage din competiţie, ceea ce presupune că toate rezultatele înregistrate de echipele care au apucat să evolueze cu ardelenii se anulează.
Ioan Cojocari, anchetat vizavi de finantarea lui Poli
Secretarul Primăriei, Ioan Cojocari, este anchetat de Curtea de Conturi în ceea ce privește modul în care a fost finanțată echipa Poli Timișoara în timpul patronajului lui Marian Iancu.
Robu vrea sa taxeze „turnuletele” lui Ciuhandu
Primarul Nicolae Robu a declarat, marți, că studiază posibilitatea introducerii, începând de anul viitor, a unei noi taxe. E vorba de o supra-impozitare a celebrelor clădiri cu turnulețe, apărute ca ciupercile după ploaie în timpul mandatelor de primar ale lui Gheorghe Ciuhandu.
Controale si amenzi la balastiere
Administraţia Bazinală de Apă Banat a făcut, în perioada iunie-septembrie, 45 de controale la balastiere din bazinele hidrografice Timiş, Bega, Cerna-Belareca, Nera si Caraş. Amenzile au atins 100.000 lei.
Petru Andea merge pe Colegiul VIII Jimbolia
PSD are, în sfârșit, un candidat oficial pe Colegiul VIII deputați Jimbolia. Deși unele surse dădeau ca sigură nominalizarea lui Octav Dănilă, șeful Camerei Notarilor Publici din Timiș, acesta a anunțat că se retrage din cursă.
Crema-minune Biotitus se pregateste sa cucereasca lumea / FOTO
O alifie preparată în casă, din rășină de brad, ceară de albine și ulei, face minuni pe orice fel de răni. Oameni care au suferit arsuri severe se vindecă miraculos, în numai șapte zile, după ce sunt tratați cu această cremă. Biotitus e folosită de multă vreme de medicii timișoreni, iar acum se pregătește să-și arate calitățile în întreaga lume.
Robu sustine ca nu a inchiriat spatii pentru localuri în Complex
Primarul Nicolae Robu a reacționat la editorialul „Taxa de șmecher din Complex sau cum Robu se întoarce împotriva lui Robu”. Edilul șef a vrut să facă anumite precizări legate de închirierea unor spații în Complexul Studențesc.
Locul deseurilor nu este in casa
Primăria Timişoara continuă parteneriatul cu Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec, privind promovarea acţiunilor de colectare selectivă a deşeurilor din echipamentele electrice şi electronice (DEEE).
Curatenia de toamna
Marți, angajații Retim vor acționa în perimetrul Calea Bogdăneştilor (între Bd. Cetăţii şi Livezilor) – Livezilor – Mircea cel Bătrân (între Livezilor şi Tazlău) – Lt. Ovidiu Balea – Cloşca – Bd. Cetăţii (între Cloşca şi Calea Bogdăneştilor).
Intreruperi de curent
Enel a programat marți întreruperi de energie electrică după cum urmează: Timișoara – Calea Lipovei (p), str. Leandrului (p), Lirei (p), Amiciției (p), Dragoș Vodă, Bd. Cetății nr. 31, orele 9 – 17; Jimbolia (str. Bucegi, C. Coposu, Iager, Recoltei, N. Bălcescu), Sânnicolau Mare (str. Mărășești, Crișan), Lugoj (str. Ghiocelului, Bocșei, Grigorescu, Odobescu, Barițiu, Mărășești,…
Colegiul VIII în suspans, „telenovela” Candea continua
Controversatul Dorin Cândea este aşteptat în PSD, dacă este dispus să lupte împotriva partidului care l-a făcut şef la RAR Timiş şi apoi adjunct la nivel naţional. Condamnat penal, Cândea vrea să schimbe barca, deși nu are nicio şansă să prindă un loc de deputat.
Trif: „Licheluta mi se pare un alint”
La două zile după ce a anunţat că demisionează din fruntea organizaţiei PRM Timiş, Grigore Trif era terfelit în „Tricolorul”, oficiosul lui CV Tudor. Sub titlul „Scuipaţi aici! Licheluţa provincială Grigore Trif pusese filiala PRM Timiş la picioarele mafiei”, articolul îl face praf pe fostul președinte al peremiștilor timișeni. Trif a reacționat în stilul caracteristic.
Gloriile alb-violete vor insoti Poli in deplasari
Din următoarea deplasare, de la Râmnicu-Vâlcea, delegaţia polistă va avea câte un inedit susţinător. Boldea & Compania vor fi însoțiți, în premieră, la jocul cu CSM Râmnicu Vâlcea, de o fostă glorie a Politehnicii Timişoara.
Grindeanu, acuzat ca-si face campanie pe spitalul de copii
Reprezentanții Forței Civice Timiș cred că acțiunea de susținere a Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” este una populistă. Ei îl acuză direct pe viceprimarul Sorin Grindeanu că-și face campanie pentru a ajunge în Camera Deputaților.
Traseista Maria Barna malai viseaza
Deputatul UNPR Maria Barna încă este convinsă că ar putea candida din partea USL pe Colegiul IV Deputaţi. Asta, deși șeful ei de partid, Ion Răducanu, a fost anunțat drept candidat pe acest colegiu. Peste două zile, la Bucureşti, vor fi prezentați oficial candidaţii USL la alegerile parlamentare.