Ion Raducanu: „Nu pot sa stau deoparte, sa privesc cum fel de fel de impostori isi bat joc de noi”

Spune că nu-l interesează sub nicio formă partea materială a poziției de parlamentar. Dar nici nu mai poate sta deoparte în fața „hoției, corupției, nedreptății și injustiției”. Este Ion Răducanu, om de afaceri și candidat USL pe Colegiul 4 Timișoara. A intrat în această cursă și pentru că a ajuns la concluzia că Timișoara a devenit o nouă Copșa Mică, din punct de vedere al poluării, iar o schimbare în acest sens se poate face doar în parlament.

Dle Ion Răducanu, de ce vrea un om de afaceri de succes să fie parlamentar?

Pentru că sunt un economist cu experiență care poate să contribuie la elaborarea de proiecte legislative cu multe idei și soluții desprinse din practica întreprinzătorului din economia de piață. Nu am avut și nu am afaceri cu statul, cu bani publici și nici nu voi face vreodată acest lucru. Eu am intrat în politică în 2003. În PSD. După 13 ani de la Revoluție.

M-a revoltat comportamentul ipocrit, oportunist, infracțional al acelor personaje care au ajuns politicieni de ocazie, care-și etalau papagalismul și nesimțirea pe ecranele televizoarelor. În 2004 am fost prefect și am dovedit într-o perioadă relativ scurtă că administrația publică, serviciile publice deconcentrate pot să acționeze cu eficiență pentru aplicarea și respectarea legalității în interesul cetățenilor – dacă sunt conduse cu exigență și răspundere.

Există unii care zic: iar candidează Răducanu? Da, candidez! Candidez pentru că nu pot să stau deoparte și să privesc cum fel de fel de impostori își bat joc de noi, de toți. De întreprinzători, de pensionari, de profesori sau de tineri. Eu încerc să-i lămuresc pe oameni că pot să-i reprezint, că pot să spun adevărul. Că pot să mă opun hoției, corupției, nedreptății și injustiției.

Știu că lucrurile pot sta și altfel, oamenii pot să trăiască în demnitate dacă există voință politică. Vă amintesc că în 2008 am fost ales consilier local la Timișoara. În primele trei ședințe m-am opus aprobării unor proiecte „cu cântec” ale executivului condus de Ciuhandu. Am manifestat o opoziție dură vizavi de majorarea prețului plătit de timișoreni pentru căldură și deșeuri. Ca să mă scoată din consiliul local, „colegii” mei din PSD m-au exclus din partid. Dacă vroiam să fac o carieră în politică sau administrație, pur și simplu tăceam. Îmi încălcam principiile și rămâneam consilier local.

Care ar fi domeniile în care deputatul Ion Răducanu s-ar implica pentru început?

Administrație, pentru că am practicat-o, și în România se poate face administrație de calitate, dacă se îmbunătățește cadrul legislativ. Economie, pentru că și pe aceasta am practicat-o, iar eu cred că cineva mai trebuie să se și bată pentru ea. Altfel ne ducem toți și ne culcăm. Ordine publică, pentru că eu nu suport neaplicarea legilor.

Care ar fi o primă lege care ar trebui dată sau modificată, din punctul de vedere al deputatului Răducanu?

Legea poluării. Și asta în primul rând din interes local. Mă refer la poluarea industrială. Am repetat-o acum patru ani și o repet și acum. Este absurd ca Timișoara să bată toate recordurile în materie de poluare. Am ajuns Copșa Mică a României. Eu, unul, m-am săturat de lucrurile acestea și nu cred că trebuie iertat subiectul. E sensibil pentru foarte mulți, dar am început și n-am de gând să mă las.

Aveți o anumită experiență în administrație – ați fost și prefect de Timiș. Cum vă va ajuta această experiență?

A fost prima oară când am văzut că și structurile statului pot să facă treabă. Trebuie numai puțin scuturate… și merge treaba. Încep să se trezească de dimineață și să muncească.

În urmă cu mai bine de patru ani aveați un slogan celebru vizavi de spargerea unor clanuri. Ați depistat și în parlament clanuri care trebuie distruse?

Am amintit oamenii de afaceri care se bazează pe banii de la buget. Ăsta-i un mare clan care va avea o problemă. Problema Răducanu. Știți că nu tac prea mult.

De ce v-ar vota timișorenii de pe Colegiul 4?

Pentru că suntem la fel de revoltați. Pentru că sunt sincer, n-am alt interes decât să fac ceea ce mi-am propus. Nu mă interesează banii de la parlament. Dar, de fapt, am un interes major. Și eu locuiesc în Colegiul 4.

Există probleme specifice în acest colegiu care pot fi rezolvate în parlament?

Exact cum v-am spus. Poluarea este o problemă rezolvabilă doar în parlament. Doar de acolo poți să te bați cu numele grele din industrie. Doar de acolo poți să te iei de piept cu ei.

Ce ne puteți spune despre contracandidații dvs? Pe care îl considerați mai puternic, pe Ovidiu Ciuhandu sau pe fosta colegă de partid, Maria Barna?

Acum cu Ovidiu Ciuhandu… eu mă bat de fapt cu o brutărie, mă rog, cu pâinea bavareză. Și-a construit imaginea cu luni bune înainte. Își dorește, dar are o problemă. El este coleg de partid cu domnul Popoviciu, cu domnul Boc, cu doamna Udrea. Eu cred că-i de ajuns cu băieții de genul acesta.

A cam ajuns. În ARD nu candidezi că ești tu deștept. Acolo candidezi dacă ți se spune că ai de îndeplinit misiunea să candidezi. Oricum îi doresc, vorba colegei lui de partid, succesuri” pe plan economic. Că are mare nevoie. Cât despre doamna Barna, ce să zic. Doamne-ajută, să trăiască Elodia… iar în rest, sănătate și numai de bine.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

horia a spus: (noiembrie 20th, 2012 at 09:17 )

dupa ce in campanie la locale l-ai balacarit in toate felurile pe robu acum esti pe afise „garantat robu”,,,mi-e scarba

Bojin a spus: (noiembrie 20th, 2012 at 10:25 )

Setea de putere a acestui om este incredibila…Fost PCR-sit, FSN-ist, PDSR-ist, PSD-ist si acum UNPR-ist. A schimbat partide numai pentru a fi la ciolan. Sa ma lase cu minciunile lui mizerabile….Apropo, se vede ca a cumparat debanat.ro(se zvoneste ca a dat 18000 de euro) ca prea multe articole ii apar.

petruchio a spus: (noiembrie 20th, 2012 at 10:59 )

ma, bojine, te-au setat pe raducanu? prin ce metoda? cu duhurile sau in direct la otv? ma indoiesc ca ai citit articolul sau poate ai citit si te-ai simtit lovit. esti cu domnu’ dan sau cu domnu’ ovi? e ca la televizor, nu-ti place, schimbi canalu. la online e si mai simplu. nu te intereseaza, nu deschizi articolul. deci? la capitolul zvonuri…ce sa zic: cred ca a dat nu 18.000 de euro, ci 180.000 de euro la fiecare publicatie din tm in care ii apar articole. ce sa iti mai zic, ce sa scrie si astia: ca domnu’ ovi cauta drojdie cu atitudine si fara adaos de insolventa pentru o paine pe masura sau ca domna maria il ajuta pe noul lazarus otv-ist sa o caute pe elodia? bbbwahahaha

andreea a spus: (noiembrie 20th, 2012 at 12:21 )

Pentru o mai buna gestionare a site-ului, le recomand celor de la debanat sa faca o rubrica speciala Ion Raducanu, sa stim sa nu intram acolo, ca sincer, chiar nu ne intereseaza parerile unui fost subofiter de securitate

Mariu a spus: (noiembrie 20th, 2012 at 12:35 )

Buna intrebarea aia, ” Există unii care zic: iar candidează Răducanu? „. Serios acuma, CHIAR MAI CANDIDEAZA RADUCANU ?!? ar trebui sa candideze si la Prezidentiale ca numai acolo nu cred ca a candidat 🙂

Omu cu CF-ul a spus: (noiembrie 20th, 2012 at 14:21 )

Citat:
„Acum cu Ovidiu Ciuhandu… eu mă bat de fapt cu o brutărie, mă rog, cu pâinea bavareză. Și-a construit imaginea cu luni bune înainte. Își dorește, dar are o problemă. El este coleg de partid cu domnul Popoviciu, cu domnul Boc, cu doamna Udrea. Eu cred că-i de ajuns cu băieții de genul acesta.

A cam ajuns. În ARD nu candidezi că ești tu deștept. Acolo candidezi dacă ți se spune că ai de îndeplinit misiunea să candidezi. Oricum îi doresc, vorba colegei lui de partid, succesuri” pe plan economic. Că are mare nevoie. Cât despre doamna Barna, ce să zic. Doamne-ajută, să trăiască Elodia… iar în rest, sănătate și numai de bine.”

Bine zis, Raducanule!
Ia uite ce s-au inflamat postacii lui Barna si compania, plus aia multi pe care i-ai ajutat si acum te scuipa.
Muriti de ciuda fraierilor!
Eu zic ca a dat nu 18 000, nu 180 000 ci 1,8 milioane de euro pe debanat. Pentru ca site-ul face toti banii. Si astia care ijurati, ati putea sa va faceti si voi reclama in debanat.ro, pentru ca e singurul site unde nu se cenzureaza comentariile si va puteti rasufla frustrarile personale, ca sa le aratati sefilor vostri ce slugi curajoase au in campanie. Sparge-le mitra si clanu, Raducanule!

Cetateanul Derutat a spus: (noiembrie 20th, 2012 at 14:32 )

Aha… Votez si eu pentru rubrica raducanu si vorbe goale. Azi treceam pe Take Ionescu si pe colt cu nu stiu ce strada…photoshopati sau Robu – Raducanu si Bojin tonti domni, va rog. Nu de mult, scos afara din PSD (fostul PCR) nenea asta, iese cu un plan, Planu’ Raducanu sparge gasca PSD” se certara de moarte intre ei si-l dadura afara pe recalcitrant ca le fura frica ca intra cu mitraliera in sediu si ii face trențe pe toti. Apoi…3 pupaturi si o miloaga si iote-l candidat. Cat despre iRobu 4S se plangea nea Ion ca-i peste tot, la el in buda, la el in dus, la el in frigider peste tot ii numai Robu. Acum ii si pe afisele lui. Pai nu-i de neam prost nenea asta ca dupa ce te tavalesti cu toti sa te urci pe afise cu ei? Poze nu cred ca au facut impreuna ca Raducanu asta nici macar nu-i usl-as. Prosteste lumea ca e usl si doar asa poate sa straga mai multe voturi decat la locale.

Omu cu CF-ul a spus: (noiembrie 20th, 2012 at 14:38 )

Asa e…..aruncati in Raducanu cu pietre, ca o sa arunce inapoi in voi, Ovidiu Ciuhandu cu paine!

Nu credeam ca is atatia prosti care s ebaga in seama pe net in campania asta erectorala. Noroc cu ARD-ul ca altfel se ducea tara de rapa.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova

Unul dintre directorii Filarmonicii Oltenia din Craiova va prelua postul de șef al Filarmonicii Banatul Timișoara, rămas liber după demisia lui Ovidiu Andriș. Radu Zaharia va ocupa interimar postul din capitala Banatului. Dirijorul Radu-Ioan Zaharia, noul director interimar al Filarmonicii „Banatul” Timișoara a ocupat funcția de director artistic și dirijor principal al Filarmonicii „Oltenia” din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a criticat actualul guvern condus de Luca Niculescu, unul format în cea mai mare parte din miniștri social-democrați, reproșându-i că prin deciziile aprobate a blocat o investiție pe care Consiliul Județean Timiș, instituție pe care Simonis o conduce, o avea programată a fi realizată încă de la începutul anului. El...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liderul PSD Timiș atacă deciziile cabinetului Niculescu: ”Voi critica orice guvern care nu respectă Timișul”
Bau-bau-ul cu impozitarea dublă a imobilelor unde au fost închise balcoanele fără a fi obținute documente de autorizare nu va ”intra în vigoare” la Timișoara. Municipalitatea timișoreană oferă toate explicațiile necesare pe acest subiect devenit sperietoare națională. Așadar, la Timișoara nu se vor majora impozitele pentru apartamentele ale căror balcoane au fost închise ulterior ridicării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara nu va taxa cetățenii cu balcoane închise fără documente
Unul dintre directorii Filarmonicii Oltenia din Craiova va prelua postul de șef al Filarmonicii Banatul Timișoara, rămas liber după demisia lui Ovidiu Andriș. Radu Zaharia va ocupa interimar postul din capitala Banatului. Dirijorul Radu-Ioan Zaharia, noul director interimar al Filarmonicii „Banatul” Timișoara a ocupat funcția de director artistic și dirijor principal al Filarmonicii „Oltenia” din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova
Plenul Consiliului Județean Timiș a aprobat joi două dintre proiectele discutate cu Primăria Timișoara. Acum pot începe etapele preliminare pentru realizarea drumului la patru benzi între Bulevardul Sudului și Centura Sud, respectiv la realizarea unui nou coridor de mobilitate pe Calea Moșniței, cu sens giratoriu și pasaj suprateran peste Centura Sud, o alternativă mai viabilă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parteneriatul cu Primăria Timișoara pentru noile drumuri spre Giroc și Moșnița a fost aprobate de consilierii județeni
Recepția lucrărilor de eficientizare energetică a clădirii în care funcționează clasele de gimnaziu ale Liceului Teoretic „Jean Louis Calderon” va fi în curând efectuată de beneficiar, Primăria Timișoara. Investiția realizată cu bani europeni din PNRR va aduce un consum mai redus de energie și costuri de întreținere mai mici a clădirii, iar elevii și profesorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de eficientizare energetică a gimnaziului de la Calderon au fost finalizate
Consiliul Județean Timiș va renunța la cererea de transfer în administrarea sa a unui spital deja acordat de fostul administrator către Primăria Timișoara. Desigur, este vorba despre Spitalul CFR, cel care a fost transferat de Ministerul Transporturilor la municipalitatea timișoreană cu probabil una dintre ultimele semnături ale ministrului USR al Transporturilor, Radu Miruță, înainte ca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană renunță la ideea de a prelua Spitalul CFR Timișoara. În spiritul bunei colaborări cu primăria, spune șeful instituției
Programul „LA PAS – Educație pentru schimbare”, implementat de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare în mai multe instituții de învățământ din Timișoara va avea în anul școlar 2026-2027 nouă proiecte dezvoltate de cadre didactice care vor aduce împreună elevi, profesori, părinți, producători locali, artizani, antreprenori și specialiști, pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii din Timișoara învață în piețe și grădini, brutării și ateliere de croitorie. Noi lecții de consum responsabil prin programul LA PAS
Consiliul Județean Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea drumului care va lega zona Mănăstirii de la Șag și comuna Giroc. Deocamdată se realizează documentația și exproprierile de teren necesare pentru viitorul drum. Noul segment va face parte din centura mică de ocolire a Timișoarei. Șagul și Girocul vor fi legate prin intermediul unui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea unui nou drum între Mănăstirea Șag și comuna Giroc
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a celebrat miercuri, 11 noiembrie, împlinirea a 85 de ani de la înființarea Facultății de Construcții. Evenimentul, găzduit de recent renovatul Amfiteatru „Nicolae Maior”, a depășit cadrul unei simple festivități, reunind patru repere istorice majore pentru mediul academic și științific românesc: 85 de ani ai Facultății de Construcții (înființată în 1941),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 85 de ani de tradiție inginerească la Timișoara: Facultatea de Construcții a UPT, celebrată alături de Politehnică și Academia Română
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.