Samartinean: „Vreau ca banii Timisoarei sa ramana aici”

Cornel Sămărtinean, candidatul ARD pentru un fotoliu de deputat pe Colegiul I Timişoara, nu mai acceptă ca banii timişorenilor să se rispească aiurea. Dacă ajunge deputat, Sămărtinean se va lupta ca din fondurile care se strâng la Timişoara nu mai mult de 30% să meargă către bugetul naţional.

„Vreau ca banii Timişoarei să rămână aici. Majoritatea fondurilor care vin din direcţia Uniunii Europene se bazează pe regiuni. Există un singur program operaţional – faimosul POR, care a reuşit să deruleze 19% din totalul sumelor disponibile în 2013 – 10% din totalul banilor pe care i-am fi putut lua.

Timişul, din totalul sumei venite prin Bucureşti, a luat 2%. Nu putem accepta ca decizia să rămână la Bucureşti, decizii care, de cele mai multe ori, nu ne-au fost favorabile nouă, ca şi regiune, judeţ. Regionalizarea e un concept mai vechi în Europa, care funcţionează de ani buni, nu trebuie confundată cu autonomia teritorială”, a spus Cornel Sămărtinean.

Când vine vorba despre regionalizare, Sămărtinean este ferm. Vrea o regionalizare după model german. „Sistemul legislativ regional înlocuieşte consiliile judeţene de astăzi. În momentul în care se poate implementa regionalizarea, va fi o singură structură, care nu mai are nevoie de decizii centrale pentru implementarea unei autonomii reale în folosul cetăţeanului. Regionalizarea implementează conceptul de decizie în folosul cetăţeanului. Lucrurile trebuie să se întâmple de jos în sus, nu de sus în jos. Mă voi bate să implementez acest concept”, a mai spus Sămărtinean.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

10 comentarii pentru acest articol

+/- a spus: (noiembrie 22nd, 2012 at 23:01 )

asta e foarte frumos, insa nimic nou. de ce nu a luptat pina acum pentru asta?

Anca a spus: (noiembrie 22nd, 2012 at 23:07 )

Asta e o minciuna! Nu mai stiu saracii cum sa minta, pentru a astrage lumea de partea lor. Insa sper ca romanii si-au dat seama ce au de facut, pentru ca doar ei pot schimba lucrurile in bine.

bogdan a spus: (noiembrie 23rd, 2012 at 01:08 )

O initiativa de care timisoara si banatul are nevoie de 20 de ani , repede au sarit hienele la comentat , sa o tineti tot asa domnul samartinean nu va lasati descurajat si luptati in continuare pentru proiectul de regionalizare pentru ca timisoara are nevoie !

bogdan a spus: (noiembrie 23rd, 2012 at 11:05 )

O initiativa buna . Succes

Sasha a spus: (noiembrie 23rd, 2012 at 11:06 )

Succes. Doamne ajuta

danutzu a spus: (noiembrie 23rd, 2012 at 11:18 )

Implementarea conceptului de regionalizare va aduce un mare benificiu banatului , domnul samartinean este nou in politica dar este un manager extraordinar si un om deosebit si va fi un parlementar cu multe realizarii .

dan a spus: (noiembrie 23rd, 2012 at 13:52 )

cornel samartinean este singurul candidata care vine cu un program bine definit in urma caruia romania se poate dezvolta! ceilalti vin cu promisiuni puerile si fara substanta gen purcel, iar altii cu absolut nimic chiar daca au fost 4 ani in parlament, gen deputatul anonim horia cristian! asa ca succes domnule cornel si bazati-va pe sprijinul nostru, al oamenilor de pe colegiul 1 care timp de 4 ani nu au avut o voce in parlamentul romaniei.

dr. Becker a spus: (noiembrie 23rd, 2012 at 17:30 )

A vrut sa dea aeroportul la Arad si acum spune ca vrea sa tina banii aici.Cine il mai crede si pe asta?

mircea a spus: (noiembrie 23rd, 2012 at 17:41 )

dr.Becker cum sa dea aeroportul traian vuia care apartine de ministerul transporturilor la aeroportul din arad care apartine consiliul local al municipalitatii, si daca vrei sa stii era chiar invers ,aeroportul din timisoara a vrut sa absoare cel din arad ,dar daca faci un calcul simplistic ,timisoara 18 curse pe zi ,arad 3 pe zi …hmmm poate intelegi si tu acuma !

Sasha a spus: (noiembrie 24th, 2012 at 20:45 )

Singura sansa pentru ai stopa pe USL-isti sunt cetatenii Timisoarei si a acestui Judet.

Oamenii vor demonstra acest lucru.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Urbanismul din Primăria Timișoara se întoarce la PUG din 2002. Noile documentații, realizate pe baza acestuia

Anulat în instanță, Planul Urbanistic General al Timișoarei, început în 2023 și intrat în vigoare înainte de anulare, va fi înlocuit cu precedentul, adică cel din 2002, a anunțat Primăria. Instituția a anunțat că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism după anularea PUG 2023. Municipalitatea timișoreană anunță că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Urbanismul din Primăria Timișoara se întoarce la PUG din 2002. Noile documentații, realizate pe baza acestuia
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional

Senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş, şi primarul interimar al Timişoarei, Roben Laţcău, vicepreşedinte al USR Timiş, vor candida, sâmbătă, pentru câte un loc în Biroul Naţional al partidului. Ei fac parte din echipa condusă de Diana Buzoianu şi susţinută de preşedintele Dominic Fritz la acest congres. Congresul USR programat la finalul acestei săptămâni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) continuă o tradiție de succes și vine în sprijinul liceenilor prin reluarea lecțiilor gratuite de pregătire la matematică. Programul, devenit deja un punct de reper pentru comunitatea educațională, este dedicat în special elevilor din clasele a XI-a și a XII-a care doresc să își consolideze cunoștințele pentru examenul de Bacalaureat și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate

Economic vezi arhiva Economic

Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) continuă o tradiție de succes și vine în sprijinul liceenilor prin reluarea lecțiilor gratuite de pregătire la matematică. Programul, devenit deja un punct de reper pentru comunitatea educațională, este dedicat în special elevilor din clasele a XI-a și a XII-a care doresc să își consolideze cunoștințele pentru examenul de Bacalaureat și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate
Anulat în instanță, Planul Urbanistic General al Timișoarei, început în 2023 și intrat în vigoare înainte de anulare, va fi înlocuit cu precedentul, adică cel din 2002, a anunțat Primăria. Instituția a anunțat că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism după anularea PUG 2023. Municipalitatea timișoreană anunță că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Urbanismul din Primăria Timișoara se întoarce la PUG din 2002. Noile documentații, realizate pe baza acestuia
Înainte de a deveni stadion, terenul pe care a fost vechiul ”Dan Păltinișanu” va fi încă o dată gazdă de eveniment. „Magia Crăciunului la Circ” este programat în perioada 13 noiembrie – 6 decembrie 2026, pe terenul fostului Stadion „Dan Păltinișanu”, Consiliul Județean Timiș a aprobat acordarea, cu titlu gratuit, al acelui teren. Organizator al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș pregătește un nou eveniment pe locația fostului stadion, Magia Crăciunului la Circ
Târgul de Crăciun organizat de Primăria Timișoara în zona centrală a orașului își redeschide porțile la sfârșit de noiembrie. Casa de Cultură a Municipiului Timișoara anunță evenimentul pentru ziua de sâmbătă, 28 noiembrie, la ora 18:00, când va avea loc și aprinderea iluminatului festiv. Pentru această ediție, oferta va fi una pentru toată lumea: un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce vom primi la Târgul de Crăciun al Primăriei Timișoara: Brad de 20 de metri, patinoar-circuit, un pian suspendat și cinci săptămâni de spectacole
În urmă cu câțiva ani, Consiliul Județean Timiș lansa ideea unui proiect cu adevărat inovator, care urma să ajute cea mai importantă zonă a industriei locale, un circuit pentru teste auto. Ideea a fost bine primită, fiind cerută de industria automotive, dar în acest sector au apărut problemele, iar ideea a fost pusă în stand-by....
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș nu a uitat de pista de testare auto din județ, dar proiectul e în stand-by și se caută fonduri pentru realizare
În urmă cu cinci zile, Primăria Timișoara anunța organizarea unei dezbateri publice asupra unui proiect de hotărâre privind stabilirea criteriilor prevăzute la art. 489 alin.1 din Legea nr. 227/2015 – pentru aplicarea de cote adiționale la impozitele și taxele locale, în anul 2027. Adică o posibilă stabilire de majorare a taxelor și impozitelor aplicate anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria face dezbatere pe tema aplicării de cote adiționale la impozitele și taxele locale, viceprimarul Lațcău spune că impunerea nu crește în 2027
Sâmbătă, 31 octombrie 2026, arena Kingdom Arena din Riad va găzdui un duel de maxim interes pentru boxul românesc. Pugilistul timișorean Flavius Biea (37 de ani) urcă în ring împotriva tânărului prospect mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez (20 de ani), într-un meci programat pe durata a 10 runde la categoria mijlocie. Confruntarea este inclusă în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultima șansă în elită! Flavius Biea înfruntă un talent neînvins din echipa lui Canelo, după o serie neagră de înfrângeri
În această vară, vehiculul de teren multifuncțional UNIMOG, achiziționat la Ghiroda prin proiectul Mobilitate Verde – Mobility in Green (MIG), a fost folosit pentru combaterea ambroziei în zonele frecventate de bicicliști și de comunitate. Iar rezultatele au fost foarte bune. Ambrozia nu este doar o buruiană, polenul ei provocând alergii severe, iar planta afectează biodiversitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Printr-un vehicul achiziţionat prin proiectul Mobilitate Verde, ambrozia este sub control la Ghiroda
Wallberg, unul din cei mai importanți dezvoltatori imobiliari regionali, cu experiență pe piețele din Arad, Brașov și Timișoara, a obținut autorizația de construire pentru prima clădire din XCity The Idol, etapa a doua a proiectului XCity. Emiterea autorizației reprezintă un pas esențial în evoluția proiectului, care trece astfel de un prag important în perspectiva demarării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Wallberg a obținut autorizația de construire pentru prima clădire din proiectul XCity The Idol din Timișoara. Proiectul are o valoare estimată de 120 de milioane de euro
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.