Tarzan, in viziunea lui Florin Iepan, ajuta ICR Budapesta

Gest de solidaritate între timișoreni: regizorul Florin Iepan dă Institutului Cultural Român din Budapesta o mână de ajutor, ca să-și poată continua activitatea. De luna aceasta, ICR Budapesta, condus de timișoreanca Brândușa Armanca a rămas cu buget zero.

Miercuri, 7 noiembrie, de la ora 19, Institutul Cultural Român de la Budapesta oferă publicului său, la Film Klub, filmul documentar „Adevăratul, unicul Tarzan”, în regia lui Florin Iepan. Regizorul timișorean face astfel un gest de solidaritate şi de apreciere faţă de ICR Budapesta, rămas cu buget zero.

Filmul, inclus în seria de evenimente ICR Budapesta „Spiritul unui oraş. Timişoara”, este primul documentar despre Johnny Weissmüller în care sunt dezvăluite aspecte inedite atât despre personalitatea acestuia, cât şi despre participarea sa la Jocurile Olimpice din 1924 şi 1928.

În 1924, înotătorul timişorean Johnny Weissmüller a falsificat certificatul de naştere al fratelui său Peter, pentru a fi admis în lotul olimpic american. La cele două olimpiade la care a participat a luat cinci medalii pentru SUA, dar a devenit cetățean american abia în 1932, când ajunge să fie cunoscut ca actor.

Documentarul nu este deloc sentimental atunci când îl portretizează pe cel care a devenit cunoscut lumii întregi drept Tarzan. Având la bază perspectiva lui Johnny Weissmüller Junior asupra vieţii şi a carierei cinematografice a tatălui său, filmul conţine interviuri cu prietenii celebri şi poveşti de familie relatate de fostele soţii şi de copiii lui Johnny Weismüller.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

ait-timisoara-danemarca_700x280

Administratie vezi arhiva Administratie

Cladiri nerenovate

Amenzi pentru proprietarii care nu-și întrețin clădirile din centru

Polițiștii locali au efectuat verificări și au luat măsuri atât pe raza întregului municipiu și în special în zona centrală în cazul asociațiilor de proprietari și proprietarilor de imobile care nu și-au îngrijit proprietățile.  Pentru zona centrală, în ultima săptămână, au fost aplicate 18 sancțiuni în cazul asociațiilor de proprietari și proprietarilor de imobile care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenzi pentru proprietarii care nu-și întrețin clădirile din centru
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Politica vezi arhiva Politica

Liberalii sunt pregatiti de noi alegeri

PNL Timiş vrea majoritatea în Consiliul Judeţean şi postul de primar în Lugoj

Odată numit cabinetul Orban, în PNL Timiş e armonie şi o atmosferă foarte bună. Preşedintele organizaţiei, Nicolae Robu, spune că planurile de viitor sunt mari, iar imediat după sărbători, filiala se apucă de campania electorală pentru locale. În forurile de conducere ale PNL Timiş atmosfera de bunăvoinţă şi înţelegere e prezentă permanent. Cel puţin asta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL Timiş vrea majoritatea în Consiliul Judeţean şi postul de primar în Lugoj
CCIAT, misiune economică în SUA

Sport vezi arhiva Sport

SCM Timisoara

Test dificil în Bănie. SCM Timişoara dorește să își mențină seria de victorii

Al nouălea “examen” susţinut de “lei” bănăţeni în actuala ediţie a Ligii Naţionale de baschet masculin va avea loc duminică, de la ora 19.00, la Craiova. Echipa bănățeană a legat trei victorii, două în Cupa României şi una în campionat, şi ţinteşte al patrulea succes în grupa valorică A.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Test dificil în Bănie. SCM Timişoara dorește să își mențină seria de victorii
black-sale_728X90

Social vezi arhiva Social