M-am bucurat tare mult când nu mai știu ce guvernare a interzis consumul de petarde în perioada sărbătorilor de iarnă. Vedeam în această formă de divertisment o armă pusă în mâna unor inconștienți. Că-și scoteau ochii în fața blocului măcar îi transforma în subiecte de știri, însă nu înțelegeam de ce nu mai pot ieși cu copilul în Piața Operei fără să mă simt în pericol la tot pasul.
Petrecând revelionul departe de casă, în capitala landului Baden Wurttemberg, am crezut că în țara civilizatului neamț am scăpat de această grijă la miezul nopții, când plănuiam să urcăm pe o colină pentru a vedea orașul în toiul sărbătorii. Îmi dau repede seama că primăria șvabilor nu și-a propus pentru 2013 să investească într-un joc de artificii. Totul era pe cont propriu și mă gândeam că vreun grup de turci neadaptați mă va reintroduce în atmosfera de la Timișoara.
Ce am văzut însă mi-a întrecut orice așteptare. Coloane de cetățeni onorabili se îndreptau spre punctele mai înalte ale orașului cu câteva minute înainte de miezul nopții. Timp de o oră în preajma trecerii dintre ani s-a dezlănțuit războiul. Clădirile orașului nu mai puteau fi văzute de pâcla lăsată de la praful de pușcă, iar mirosul te introducea în atmosfera unui Poli-Dinamo de pe vremuri. Aflu că milioane de euro se cheltuie numai în Stuttgart pentru achiziția de artificii legale, motiv de bucurie pentru producătorul chinez. O pungă cu vreo 10 rachete îți scoate din buzunar spre 100 de euro și acest lucru pare să nu conteze. Ca peste tot, la ora 12 lumea se îmbrățișează, tineri, pensionari, croați, turci, nemți își toarnă un pahar de șampanie, dar nici un moment nu m-am temut că mi-ar putea exploda ceva în cap.
La întoarcerea spre casă văd străzile pline cam ca-n Fâșia Gaza. Lumini și explozii pe mai toate străzile lăturalnice. N-au voie pe arterele principale, ca să nu încurce circulația. Niște tineri ne salută în timp ce-și strâng tuburile de la rachete. Nu toți fac asta. De regulă, mizeria persistă două-trei zile până ce se trezește primăria din somnul de sărbători. Ajuns acasă, gazda mea mă cheamă insistent în balcon să văd ceva.
În fața blocului, la vreo 50 de metri de grupul tinerilor, o băbuță cu baston în mână. Să tot aibă vreo 70 de ani. Se tot ducea la containerul de gunoi si scotea ceva dintr-o pungă. Câte o rachetă cu care venea șchiopătând la o sticlă goală pusă lângă bordură. Cât se producea efectul pirotehnic se retrăgea câțiva pași, apoi relua operațiunea. N-am stat să văd când se plictisește baba de pocnit, dar cred că și-a consumat rapid suta de euro pusă de-o parte pentru acest eveniment. Cam cât o pensie socială la noi sau vreun ajutor financiar pentru greu încercatul popor grec.
Comentarii prin facebook