Arhiva pentru luna: mai 2013

BC Timisoara are antrenor nou, dar n-are obiectiv

BC Timisoara are antrenor nou, dar n-are obiectiv

Telenovela numirii unui antrenor nou la BC Timişoara s-a încheiat. Conducerea clubului timişorean a ales să meargă pe mâna lui Tudor Costescu, un antrenor de 39 de ani, care ultima dată a pregătit BCM Piteşti, unde a avut performanţe apreciabile. BC Timişoara i-a întors spatele lui Dragan Petricevici, un antrenor valoros şi cu priză la publicul timişorean, dar şi lui Bogdan Murărescu, care, la doar 30 de ani, a făcut minuni cu concitadina BC Timba.

Poanta anului: Marcel Torje, readus in primarie sa descurce zona imobiliara

Celebrul viceprimar Traian Stoia ori e prost, ori mimează prostia; din două una. Că altfel nu se poate. Dar fiindcă spune că „are suficient cap”, trebuie să marșăm pe a doua variantă. De unde această concluzie? Simplu: Stoia se declară încântat că a fost readus în primărie Marcel Torje, ca să descurce problema cu terenurile.

Perchezitii la Timisoara, intr-un dosar cu prejudiciu de 9,8 milioane de euro

O rețea infracțională transnațională a fost destrămată după aproape un an de cercetări. Aproape 170 de percheziţii, din care trei la Timişoara, au fost efectuate, luni dimineață, de poliţiştii de la Antifraudă. Prejudiciul, produs prin evaziune fiscală şi spălare de bani, este de aproape zece milioane de euro.

Traian Stoia: „Am suficient cap sa fac ce trebuie in primarie”

Traian Stoia n-a vrut să ia salariu de la primărie, dar nu-i dă voie legea. E în continuare mândru că e asociat cu frații Cristescu, pentru că asta dovedește că nu e prost, și susține că nu se aștepta ca în Primăria Timișoara situația să fie așa de grea. Cu Nicolae Robu are o relație cu mici obstrucții, pe care însă nu și le asumă, și e convins că, în trei săptămâni, s-ar putea face ordine în primărie. Cu unele mici condiții.

In Primaria Timisoara vremea a devenit instabila, chiar senila

Cel mai mare câștig pentru timișoreni după nici un an de mandat Nicolae Robu este lupta la baionetă între viceprimarul Traian Stoia (PSD, Frații Cristescu) și secretarul Ioan Cojocari (recent demisionar din PCR și prieten cu toată lumea). Deși știa că este înregistrat de un reporter al Opiniei Timișoarei, în urmă cu ceva vreme secretarul Cojocari s-a făcut că plouă și a povestit cum a fost dumnealui de-a lungul timpului „frână” pentru frații Cristescu.

Halkidiki, paradisul secret al Greciei / FOTO

Golfuri pitoreşti cu apă turcoaz, străjuite de dealuri scăldate de un soare blând şi cald… păduri de pini ce pe alocuri coboară până în mare, amestecându-se cu nisipul fin, terasele ascunse la umbră pe malul mării… este paradisul verde din Halkidiki, un tablou al naturii ce pe alocuri îţi taie respiraţia de atâta frumuseţe, iar în alte părţi se contopeşte cu cosmopolitul, formând una din cele mai îndrăgite locaţii greceşti pe perioada verii.

La Pojejena, USL a castigat cu sotia fostului primar PDL inchis pentru contrabanda

Prima confruntare electorală între USL și PD-L, după scrutinul parlamentar din decembrie 2012, s-a consumat, duminică, în comuna cărășeană Pojejena. A ieșit victorioasă Mira Radovancovici, soția „Prințului Clisurii”, Omer Radovancovici, aflat acum la închisoare. Femeia a candidat din partea PSD și l-a învins pe fostul coleg de partid al soțului ei, pedelistul Mladin Simonovici.

Saptamana Z pentru Ostaficiuc și Robu

Săptămâna viitoare poate fi crucială pentru scena politică din Timiș. Doi dintre cei mai importanți lideri politici, Nicolae Robu și Constantin Ostaficiuc, ar putea primi, la Înalta Curte de Casație și Justiție, sentințele în procesele pe care le au cu Agenția Națională de Integritate. Apele sunt tot mai agitate în organizațiile județene ale PNL și PDL, dar nu numai.

Pentru ca la Timisoara sa fie ca la Viena, spalarea vitrinelor va fi obligatorie

Civilizație cu forța: asta vor să le impună comercianților șefii Primăriei Timișoara. Ca să aibă mereu vitrine sclipitoare, ca la Viena sau în orice alt mare oraș din Europa, proprietarii de magazine vor fi obligați să-și spele zilnic geamurile, pentru a lupta activ împotriva prafului gros care acoperă Timișoara.

Top