Așadar, PSD se făcu încă o dată de culoarea maro, după ce DNA îl săltă pe onorabilul Toni Greblă, pentru niște coțcării în cârdășie cu un fin interlop din etnia lui Bercea Mondial. (Asta, ca să dau exemplu de alt fin celebru.) A fost nevoie ca PSD să-l pună pe Toni Greblă judecător la CCR pentru ca România să străpungă încă o frontieră.
Dupa ce a mers pe jos pana la Roma, Badea Cartan s-a reintors, pentru o seara, la Timisoara
Badea Cârțan a revenit în acest sfârșit de săptămână la Timișoara. Mirel Magop, cel care a decis să încalțe opincile și să recreeze una dintre cele mai importante călătorii ale lui Badea Cârțan, cea la Roma, s-a întors în orașul de pe Bega, pentru a povesti despre peripețiile lui. A ales să facă acest lucru pe 24 ianuarie, la 168 de ani de la nașterea lui Cârțan.
Primaria nu da sapte milioane de euro pe Colegiul Banatean, urmeaza renegocieri
La jumătate de an de când au început negocierile cu Episcopia Romano-Catolică, reprezentanții primăriei nu au reușit să ajungă la o înțelegere în ceea ce privește cumpărarea Colegiului Bănățean. Proprietarii cer aproape șapte milioane de euro și n-au fost prea încântați de oferta venită dinspre PMT. Negocierile continuă. Între timp, chiria încasată este de 21.000 de euro.
Surprize, surprize: PDL ar trebui sa dea presedintele noului PNL Timis!
Potrivit unui algoritm negociat la nivelul conducerii noului PNL, nu Nicolae Robu, cum aprioric era o certitudine, ar trebui să conducă filiala Timiș după fuziune, ci un membru al vechiului PDL. Cel mai probabil, Dan Popa, care este șeful organizației.
Calatorie-fulger in cinci tari pentru timisorenii care au vizitat „satul global” / FOTO
La sfârșit de săptămână, timișorenii au fost invitați într-o călătorie în Brazilia, Australia sau Indonezia. S-a întâmplat la Global Village, un eveniment pus la cale de organizația studențescă AIESEC. Pentru câteva zeci de minute, participanții au putut să uite de grijile cotidiene și au făcut o „vizită” peste mări și țări.