Stirile din ziua: 21 ianuarie 2015

Lui Robu, camasa personala ii este mai aproape decat haina liberala

Primarul Nicolae Robu a votat, alături de ceilalți colegi din Asociația Municipiilor, pentru menținerea sistemului cu un singur tur de scrutin la alegerea primarilor. Asta, în contradicție totală cu demersul liderilor Noului PNL, Vasile Blaga și Alina Gorghiu, care doresc revenirea la sistemul cu două tururi de scrutin.

Teatrul „Merlin” in 2015: cinci actori, un buget mai mic decat anul trecut si multe planuri

Cinci actori, din care unul e și director. Șapte spectacole. O medie salarială de 800 de lei și un buget anual mai mic decât în 2014. Sunt câteva cifre care definesc activitatea Teatrului pentru Copii și Tineri „Merlin”, în noul an. Oamenii sunt însă optimiști și cred că vor veni și vremuri mai bune.

La Iecea Mare, primarul si viceprimarul se cearta, iar comuna ar putea pierde 200.000 de euro / UPDATE: Primarul afirma ca nu are nimic impotriva proiectului

Scandalul de la Iecea Mare continuă și după terminarea campaniei electorale. După alegerile din noiembrie 2014, când Klaus Iohannis a obținut mai multe voturi decât Victor Ponta, primarul social-democrat și viceprimarul liberal aproape că s-au luat la bătaie. Cei doi nu reușesc să se înțeleagă însă nici când este vorba despre proiecte comunitare. Liberalul susține că, din cauza primarului, comuna ar putea pierde 200.000 de euro.

Inca o amanare: taxiurile se „albesc” abia din 2016!

Taxiurile din Timișoara ar fi trebuit să fie albe din 2014. Așa s-a stabilit încă din 2009. Apoi, schimbarea de culoare s-a amânat până la 1 martie 2015. Acum, teoretic, mașinile vor deveni albe din martie 2016. Un proiect de hotărâre care păsuiește încă un an șoferii și firmele de taximetrie va figura pe ordinea de zi a plenului de vineri, 23 ianuarie.

Grindeanu: „N-as da functia de primar al Timisoarei nici pentru cea de presedinte al Romaniei”

Președinte interimar al PSD Timiș, deputatul Sorin Grindeanu e cât se poate de diplomat când vine vorba despre ce a găsit în filială. E însă categoric în două privințe: nu mai vrea traseiști și spune că, dacă va părăsi vreodată PSD, va ieși definitiv din politică. Grindeanu explică de ce PSD a făcut ciocul mic în CL Timișoara, dar și cum ar putea fi Titu Bojin candidat la președinția CJ, în 2016.

Chiulangiii, greu de oprit! ISJ nu mai stie ce sa faca cu elevii care pleaca de la ore

Elevii din Timiș chiulesc pe capete. Polițiștii îi adună pe tineri de prin baruri, la școală li se face morală și apoi… o iau de la început. Inspectorul școlar general Aura Danielescu admite că situația e scăpată de sub control, dar nu știe cum ar putea fi rezolvată problema, deși se încearcă inclusiv consiliere psihologică pentru chiulangiii notorii.

Întreruperi de curent

Intreruperi de curent

Enel a programat miercuri întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – Calea Bogdăneștilor (p), str. Trifoiului, Zănoaga, Războieni, A.M. Guttenbrunn, C. Nepos, Tacit, Dunărea (p), Barierei, Belgrad, orele 9 – 17; Sânmihaiu German, Orțișoara (antena radio), Grabaț (ferma Smithfield nr.4, SP ANIF), orele 9 – 17; Boldur (p), orele 8 – 18.

Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.