Primaria nu da sapte milioane de euro pe Colegiul Banatean, urmeaza renegocieri

La jumătate de an de când au început negocierile cu Episcopia Romano-Catolică, reprezentanții primăriei nu au reușit să ajungă la o înțelegere în ceea ce privește cumpărarea Colegiului Bănățean. Proprietarii cer aproape șapte milioane de euro și n-au fost prea încântați de oferta venită dinspre PMT. Negocierile continuă. Între timp, chiria încasată este de 21.000 de euro.

Colegiul National Banatean (1)

Ordinul Călugăriţelor de la Notre Dame, proprietarul complexului imobiliar care cuprinde Colegiul Național Bănățean și Liceul „Dositei Obradovici”, vrea 30 de milioane de lei în schimbul acestuia. Suma a rezultat în urma unui raport de evaluare și vizează un teren construit și neconstruit cu o suprafață de 13.029 metri pătrați, dar și de clădiri cu suprafaţa construită desfăşurată de 13.166 mp. În prezent, primăria plătește, pentru aceste spații, o chirie lunară de peste 21.250 de euro. Contractul de închiriere a fost negociat în 2012, când reprezentanții Episcopiei Romano-Catolice, împuterniciți de proprietari, s-au declarat de acord cu vânzarea clădirilor, cu o singură condiție: să fie păstrată actuala destinație a acestora.

cnb

În august 2014, consilierii locali au votat în favoarea începerii negocierilor cu proprietarii, dar și pentru prelungirea contractului de închiriere până la 31 octombrie 2015. Momentan, negocierile par să fi intrat într-un impas. „Îi vom chema la renegocieri pe reprezentanții Episcopiei Romano-Catolice. Noi am făcut o ofertă, care urma să fie analizată. Nu am primit un răspuns oficial, dar în cadrul comisiei de negociere cu terții nu au fost foarte fericiți cu oferta noastră. Urmează să mai negociem, pentru a ajunge la o concluzie. Evident însă că suma nu va putea depăși suma stabilită prin raportul nostru de evaluare, pe care n-o pot face publică”, spune viceprimarul Dan Diaconu. La Colegiul Bănățean și Liceul Teoretic „Dositei Obradovici” învață peste 2.500 de elevi, iar o eventuală mutare a lor ar crea o mare problemă pentru primărie.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Dobre a spus: (ianuarie 25th, 2015 at 14:02 )

Popii, ca sunt catolici, ortodoxi, protestanmti sau musulmani, sunt la fel: lacomi, nesimtiti si razbunatori. Fereste Doamne de Popi!

ddt a spus: (ianuarie 25th, 2015 at 18:24 )

si mai lacomi sint comunistii, care au nationalizat cladirile si curtile, le-au lasat in paragina si acum se mira de ce platesc chirie pe ele. daca le-ar fi lasat Ordinului Notre Dame ar fi avut scoala si acum.

pb80tm a spus: (ianuarie 25th, 2015 at 19:32 )

suntem condusi de niste idioti. rezolvarea e simpla. in loc sa dea 7 mil euro o suma exagerata. primaria mai bine construieste una noua. muta elevi acolo apoi se hotaraste in consiliu impozitarea cladirii proportional cu valoarea invocata si sa plateasca calugaritele lu peste primariei impozit in loc sa plateasca primaria chirie. asa creste si bugetul primariei si dupa cativa ani se poate executa cladirea in folosul primariei ca sunt sigur ca in loc sa intre bani la calugarite o sa iasa si nusi permit taxe. dar cum spuneam timisoara e condusa de cretini. in germania este o lege care obliga proprietarul sa tina cladirea patrimoniu in conditii bune de exploatare si sa plateasca taxele la zi. caz concret la kempten primaria a devenit proprietar pe o cladire istorica prin donatie deoarece proprietarul nu si-a permis intretinerea ei si nimeni nu a vrut sa o achizitioneze. asa se pot recupera si casele revendicate de tigani care au fost gradinite spitale sau alte acareturi.

Maria a spus: (ianuarie 25th, 2015 at 20:38 )

Ai perfecta dreptate, pb80tm !!!

eugen2015 a spus: (ianuarie 25th, 2015 at 22:43 )

Ar trebui verificat dacă respectivele imobile nu fac parte cumva dintre zecile de mii de imobile pentru care statul român a plătit deja despăgubirile legale după 1920 (stabilite prin convenții internaționale !!!), și pe care actualul stat român (reprezentat în mare parte de politicieni de-a dreptul tâmpiți sau tâlhari) le-a retrocedat a doua oară cu voioșie după 1989. Un pic de efort pentru studiul arhivelor existente la Paris n-ar strica întregii Românii, care a retrocedat prostește a doua oară foștilor proprietari sau unor proprietari inventați de diverse mafii, proprietăți de zeci de miliarde de euro. Burta pe carte, DNA, că vă prinde bine!!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Se toarnă asfaltul de uzură pe drumul extins la patru benzi spre Sânandrei/VIDEO

Pe șoseaua care leagă drumul național dintre Timișoara și Arad și comuna Sânandrei a început turnarea stratului de asfalt de uzură din proiectul lărgirii la patru benzi. Suma plătită pentru acest proiect este de aproape 42 de milioane de lei. Lucrările finale au demarat joi. ”Ne apropiem cu pași mari de finalizarea lucrărilor de lărgire...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se toarnă asfaltul de uzură pe drumul extins la patru benzi spre Sânandrei/VIDEO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

O nouă eră în fotbalul juvenil din Timiș: AJF lansează un program multidisciplinar și caută specialiști pentru selecționatele de juniori

Performanța nu se mai obține doar pe terenul de joc, ci se construiește în echipă. Iar echipa unui tânăr fotbalist înseamnă astăzi mult mai mult decât antrenori și colegi de vestiar. Într-un fotbal modern aflat în continuă evoluție, Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Timiș face un pas curajos și extrem de necesar în dezvoltarea proiectului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă eră în fotbalul juvenil din Timiș: AJF lansează un program multidisciplinar și caută specialiști pentru selecționatele de juniori
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Acţiune voluntară de plantat pomi, sâmbătă, la Giarmata

Primăria Giarmata îi invită pe locuitorii comunei la o acţiune de plantat pomi, sâmbătă, începând cu ora 10.00, în Cartierul Primăverii. Pentru această acţiune, Primăria Giarmata a pregătit totul, zona este trasată, gropile sunt săpate, iar puieții sunt puși la dispoziție de Lions Club Timișoara. “Acum e nevoie de echipa cea mai importantă! Voi. Haideți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acţiune voluntară de plantat pomi, sâmbătă, la Giarmata

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor
Performanța nu se mai obține doar pe terenul de joc, ci se construiește în echipă. Iar echipa unui tânăr fotbalist înseamnă astăzi mult mai mult decât antrenori și colegi de vestiar. Într-un fotbal modern aflat în continuă evoluție, Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Timiș face un pas curajos și extrem de necesar în dezvoltarea proiectului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă eră în fotbalul juvenil din Timiș: AJF lansează un program multidisciplinar și caută specialiști pentru selecționatele de juniori
Constructorul înaintează cu lucrările de modernizare a căii ferate pe lotul 3, Timișoara Est – Ronaț, din linia Caransebeș – Arad. Pe mai multe noi segmente ale infrastructurii feroviare se apropie de finalizare etapa de execuție a suprastructurii căii ferate. În stația Timișoara Nord, în cadrul acestui proiect, sunt aproape de finalizare lucrările de buraj...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avansează lucrările de modernizare a suprastructurii căii ferate pe lotul 3, Timișoara Est – Ronaț
Proiectul Banat – Regiune Gastronomică Europeană are acum un nou susținător cu greutate. Milos Nedeljkov, cunoscut pe rețelele de socializare sub numele de Balkan Dad, va ajuta la promovarea proiectului. Sârbul din Novi Sad, cunoscut în întreaga lume pentru filmulețele în care pune la un loc gastronomia balcanică și umorul, cu milioane de vizualizări pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Celebrul sârb Balkan Dad se alătură susținerii proiectului Banat – Regiune Gastronomică Europeană
Pe șoseaua care leagă drumul național dintre Timișoara și Arad și comuna Sânandrei a început turnarea stratului de asfalt de uzură din proiectul lărgirii la patru benzi. Suma plătită pentru acest proiect este de aproape 42 de milioane de lei. Lucrările finale au demarat joi. ”Ne apropiem cu pași mari de finalizarea lucrărilor de lărgire...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se toarnă asfaltul de uzură pe drumul extins la patru benzi spre Sânandrei/VIDEO
Zilele trecute, în cel mai vestic oraş al României, a fost lansat un volum dedicat istoriei comunității germane şi a Bisericii Romanao-Catolice din Sânnicolau Mare. Întitulată “Sânnicolau Mare. Despre istoria orașului, a bisericii romano-catolice și a oamenilor săi”, cartea este semantă de Dietlinde Huhn, Werner Kremm și Anton Sterbling. De precizat că este vorba de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Istoria comunităţii germane din Sânnicolau Mare, într-un volum lansat în cel mai vestic oraş al României
CSC Dumbrăvița se pregătește de o deplasare în Ilfov, pentru duelul cu fosta prim-divizionară Metaloglobus București. Partida contează pentru etapa a 13-a din Liga 2 și se va disputa la Clinceni, sâmbătă, de la ora 11.00. Alb-verzii abordează jocul din Ilfov cu un nivel de încredere mai ridicat, după prestația bună de sâmbăta trecută, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După egalul cu Poli, Dumbrăvița prinde curaj și vrea victorie în deplasare cu Metaloglobus
Sala Constantin Jude găzduiește un meci de tradiție al baschetului românesc. Sâmbătă, de la ora 18:00, SCM Politehnica Timișoara va fi gazdă pentru CSU Sibiu. Aflată la al 40-lea sezon consecutiv în prima ligă, Timișoara înfruntă un alt centru de tradiție al baschetului românesc, CSU Sibiu fiind campioană a României în 1995. „Sibiul este o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel clasic sub panou, Timișoara contra Sibiu
Noiembrie aduce patru weekend-uri cu oferte speciale la Iulius Town Timișoara, unde brandurile pregătesc reduceri de până la 70% la colecțiile de sezon. În plus, în fiecare zi de vineri din această lună, cumpărăturile de minimum 500 de lei îți pot aduce un Mystery Box cu produse beauty, accesorii și alte surprize. Campania începe vinerea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Black Friday aduce reduceri de până la 70% și Mystery Boxes cu premii, la Iulius Town Timișoara
Primăria Giarmata îi invită pe locuitorii comunei la o acţiune de plantat pomi, sâmbătă, începând cu ora 10.00, în Cartierul Primăverii. Pentru această acţiune, Primăria Giarmata a pregătit totul, zona este trasată, gropile sunt săpate, iar puieții sunt puși la dispoziție de Lions Club Timișoara. “Acum e nevoie de echipa cea mai importantă! Voi. Haideți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acţiune voluntară de plantat pomi, sâmbătă, la Giarmata
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.