Un nou protest în stradă este programat vineri, 20 noiembrie, de la ora 19, în Piața Victoriei. Acesta este organizat de „Grupul civic Timișoara”, care dă din nou strigarea, la trei săptămâni de la producerea tragediei din clubul Colectiv.
După cele câteva zile consecutive de proteste, pornite după incendiul de la Colectiv, grupul de inițiativă de la Timișoara s-a organizat și a decis să se împartă. Acum sunt două tabere: una care protestează, în fiecare vineri, și a doua care lucrează la soluții, în fiecare sâmbătă. Reprezentanții „Grupului civic Timișoara” au solicitat, de altfel, de la primărie, și o sală pentru dezbateri publice. „Noi vrem schimbare, iar aceasta nu se va face de azi pe mâine, dar vom insista pe găsirea unor soluții, avem timp și răbdare (…) Această mișcare continuă și în alte orașe din Romania și diaspora, nu are lideri și nu aparține nici unui partid, asociație, ONG etc. (…) Pe viitor ne gândim la acțiuni ecologice și umanitare. De exemplu, săptămâna trecută s-a purtat o discuție foarte aprinsă și cu multe soluții pentru a ajuta oamenii străzii, să găsim un loc pe care să-l amenajăm și să mergem să gătim pentru ei”, transmit protestatarii. Dacă doriți să vă alăturați lor, sunteți așteptați vineri seară, la o nouă sesiune de dezbateri în Piața Victoriei. „Nu vrem o nouă revoluție sau destabilizarea economiei, vrem doar să ne exercităm dreptul civic de a protesta și a comemora victimele tragediei Colectiv. Corupția ucide! Tăcerea ucide!”, mai spun reprezentanții „Grupului civic Timișoara”.
Comentarii prin facebook