Pentru ca… se schimba clima, primaria a ajustat tarifele la deszapezire!

Consilierii locali au adoptat, în regim de urgență, în ultimul plen, ajustarea tarifelor pentru deszăpezire. Primăria a constatat că… vine iarna și nu vrea să fie prinsă nepregătită. Nici în acest sezon rece însă, utilajele nu vor înlătura omătul de pe aproape 300 de străzi, care nu sunt cuprinse în planul de deszăpezire.

deszapezire

La capitolul deszăpezire, orașul Timișoara este împărțit în șase sectoare, pe care acționează SDM și Retim. În 2013 s-a făcut o ajustare a contractului, astfel că au fost incluse în contract încă 300 de străzi. Asta nu înseamnă că omătul va fi îndepărtat în mod organizat de pe toate arterele din oraș. „În contractul de deszăpezire pe care l-am moștenit, doar jumătate din străzile Timișoarei erau prevăzute. Am extins contractul cu încă vreo 300 de străzi, dar tot au rămas câteva sute fără contract. Pe aceste străzi se spune că nu pot intra utilajele. Avem 1.100 de străzi și sunt aproape 800 sub contract”, declara, în noiembrie 2014, primarul Nicolae Robu.

În ultimul plen, pe ordinea de zi suplimentară a plenului CL au apărut două proiecte privind „ajustarea anuală a tarifelor la contractele de delegare a gestiunii activității de curățare și transport a zăpezii de pe căile publice”. Consilierul PSD Alfred Simonis a vrut să știe de ce proiectele au apărut pe ultima sută de metri. „Sunt urgente pentru că remarcăm o schimbare a climei. Nu ne-am putea mira să vină zăpada în Timișoara în următoarele două săptămâni. Nu putem risca să lăsăm tarifele neactualizate (…) Știm cu toții că vine iarna, numai că s-ar putea întâmpla să fie zăpadă inclusiv în următoarele săptămâni și nu vrem să fim prinși descoperiți. Uite că noi nu vrem să fim luați prin surprindere”, i-a răspuns primarul Nicolae Robu.

trotuare deszapezite

Astfel, în această iarnă, în sectoarele 1, 2, 3 și 6, gestionate de Retim, primăria va plăti următoarele tarife: curățat mecanic zăpadă și gheață cu utilaj de iarnă – 10,29 lei (tarif vechi: 10.09); curățat manual zăpadă și gheață – 557,48 lei (de la 556,35); încărcat și transportat zăpadă și gheață – 8.08 lei (de la 7.93); împrăștiat mecanic materiale antiderapante (sare) – 46,24 lei (de la 45,33); împrăștiat mecanic materiale antiderapante (șplit) – 34,21 lei (de la 33,54); combatere polei și gheață prin stropire cu soluție de clorură de calciu – 137.67 lei (de la 134.97); combatere polei și gheață prin stropire cu soluție de clorură de sodiu – 10.41 lei (de la 10.20); curățare guri de canal – 3,86 lei (de la 3,79 lei). Pentru sectoarele 4 și 5, gestionate de SDM, tarifele din această iarnă vor fi: curățat mecanic zăpadă și gheață cu utilaj de iarnă – 12,09 lei (tarif vechi: 11,85); curățat manual zăpadă și gheață – 503,10 lei (de la 493,23); încărcat și transportat zăpadă și gheață – 13,31 lei (de la 13.05); împrăștiat mecanic materiale antiderapante (sare) – 34,32 lei (de la 33,65); împrăștiat mecanic materiale antiderapante (șplit) – 37,34 lei (de la 36,61); combatere polei și gheață prin stropire cu soluție de clorură de calciu – 154.79 lei (de la 151,76); combatere polei și gheață prin stropire cu soluție de clorură de sodiu – 27,33 lei (de la 26,80); curățare guri de canal – 0,68 lei (de la 0,66 lei). Unitatea de măsură este 1.000 metri pătrați pentru toate categoriile, cu excepția încărcatului de zăpadă, calculat la metru cub, și curățarea gurilor de canal, calculată la metru pătrat. „În ultimii trei ani, primăria a plătit pentru deszăpezire aproximativ 600.000 de euro, mai exact 2,6 milioane de lei”, conform viceprimarului Dan Diaconu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe

Viceprimăriţa Paula Romocean (USR) îl acuză pe preşedintele PSD al CJ Timiş, Alfred Simonis, că refuză să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţele Colegiului Prefectural. Drept urmare, Primăria Timişoara va pune o sală la dipoziţia Prefecturii pentru astfel de şedinţe.  Paula Romocean aminteşte de situaţia imobiliară a lui Alfred Simonis, dar şi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dublă europeană la Sala Constantin Jude. SCM Poli întâlnește Granitas Kaunas

SCM Politehnica Timișoara revine în cupele europene după șapte ani de absență. Comeback-ul se datorează rezultatelor din întrecerile interne, finala jucată în Cupa României și locul al patrulea din Liga Națională. Echipa viola întâlnește în cea de-a treia competiție europeană ca valoare formația lituaniană Granitas-Karys Kaunas, într-o dublă manșă cu ambele meciuri la sala Constantin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dublă europeană la Sala Constantin Jude. SCM Poli întâlnește Granitas Kaunas
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Inovație și cooperare transfrontalieră pentru mediu: UPT a dat startul „SustainU Day”

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) își reafirmă rolul de pilon central în dezvoltarea tehnologiilor verzi și a cercetării aplicate prin organizarea unei sesiuni științifice internaționale de anvergură. Organizat în perspectiva Zilei Internaționale a Sustenabilității, evenimentul „SustainU Day” a fost dedicat în totalitate soluțiilor inovatoare pentru protecția mediului și utilizarea responsabilă a resurselor. Manifestarea s-a desfășurat în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inovație și cooperare transfrontalieră pentru mediu: UPT a dat startul „SustainU Day”

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Pensionarii vor avea o zi dedicată lor în cadrul expoziției Picasso en visite, adusă de Art Enconters la Timișoara, marți, 27 octombrie. Sunt așteptate persoanele de peste 65 de ani, acestea vor avea intrare gratuită între orele 10:00 și 20:00. Sub titlul „Marțea seniorilor”, inițiativa propune o zi întreagă în jurul artei, deschisă deopotrivă celor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pensionarii pot vizita gratuit expoziția Picasso en visite, la Art Encounters
Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final
CFR Infrastructură Timișoara a anunțat că proiectul de reabilitare al Gării de Nord a ajuns la final. Investiția a fost în valoare de 26,085 milioane de lei, fiind derulată de CNCF „CFR” SA – SRCF Timișoara și a urmărit reabilitarea ansamblului Gării de Nord și îmbunătățirea condițiilor oferite călătorilor. Lucrările au fost executate de asocierea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul de reabilitare a Gării de Nord Timișoara a ajuns la final/VIDEO
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) își reafirmă rolul de pilon central în dezvoltarea tehnologiilor verzi și a cercetării aplicate prin organizarea unei sesiuni științifice internaționale de anvergură. Organizat în perspectiva Zilei Internaționale a Sustenabilității, evenimentul „SustainU Day” a fost dedicat în totalitate soluțiilor inovatoare pentru protecția mediului și utilizarea responsabilă a resurselor. Manifestarea s-a desfășurat în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inovație și cooperare transfrontalieră pentru mediu: UPT a dat startul „SustainU Day”
Facultatea de Arte și Design, în parteneriat cu Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara, organizează marți, 27 octombrie, de la ora 18:00, la Galeria Mansarda, evenimentul „Brâncuși, Noi”, o întâlnire sincretică a artelor vizuale și ale spectacolului, dedicată celebrării a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest Timișoara celebrează 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși
SCM Politehnica Timișoara revine în cupele europene după șapte ani de absență. Comeback-ul se datorează rezultatelor din întrecerile interne, finala jucată în Cupa României și locul al patrulea din Liga Națională. Echipa viola întâlnește în cea de-a treia competiție europeană ca valoare formația lituaniană Granitas-Karys Kaunas, într-o dublă manșă cu ambele meciuri la sala Constantin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dublă europeană la Sala Constantin Jude. SCM Poli întâlnește Granitas Kaunas
Art Encounters organizează, sâmbătă şi duminică, două evenimente dedicate copiilor. Astfel, sâmbătă va avea loc atelierul “Picasso şi formele deschise”, iar duminică un atelier de modelaj în plastilină inspirat din cubism. Ambele acţiuni implică şi vizite în expoziția Picasso en visite. Sâmbătă, 24 octombrie, între orele 11:00–12:00, va avea loc atelierul pentru copii între 8...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Copiii, invitaţi în lumea lui Picasso. Două evenimente marca Art Encounters
Varianta finală a designului exterior al viitorului stadion “Dan Păltinișanu” se va decide în perioada viitoare, a anunțat președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, care a purtat discuții pe această temă, la București, cu proiectanții. Întâlnirea a avut loc la sediul Companiei Naționale de Investiții – CNI, fiind cea de a doua astfel de întâlnire, după...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În perioada viitoare vom avea varianta finală a designului pentru noul stadion “Dan Păltinișanu”
Activitatea Societății de Transport Public Timișoara (STPT) merge tot mai bine. Societatea a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2026, o cifră de afaceri de 151,5 milioane de lei, în creștere cu 10,3% față de aceeași perioadă din 2025 și un profit de 6,19 milioane de lei, comparativ cu 0,93 milioane de lei în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Profitul obținut de STPT, de peste șase ori mai mare. S-au înregistrat mai mulți kilometri parcurși și costuri de operare reduse
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.