Valeriu Sepi: Timisoara poate fi Capitala Culturala, daca punem si sufletul, si coatele, si mintea

A fost prin toată lumea și a descoperit numeroase culturi, dar Valeriu Sepi a păstrat mereu în suflet Timișoara. Îndrăgostit de Banat și de oamenii lui, artistul a revenit acasă după zeci de ani de absență. Sepi susține că orașul de pe Bega a evoluat vizibil, ba chiar are șanse să devină Capitală Culturală Europeană. Totuși, pentru asta e nevoie de un ingredient special.

valeriu sepi2

Valeriu Sepi este unul dintre personajele cheie ale Timișoarei. Pictor ilustru și fost membru al trupei Phoenix, artistul a devenit unul dintre cei mai mari susținători ai capitalei Banatului. Totuși, timp de 30 ani, Sepi a fost alături de oraș de la distanță și asta pentru că a fost plecat într-o prelungită „excursie”. A văzut lumea, a cunoscut oameni, a creat numeroase lucrări, iar într-un final dorul de Timișoara l-a readus acasă. „Revin la Timișoara cu aceeași bucurie. Eu de fapt nu am fost plecat niciunde, am fost puțin în excursie, dar acum m-am întors cu toată bucuria. Excursia mea a durat vreo 30 de ani, dar cu tot sufletul meu de bănățean m-am dus peste tot în lume și mi-am făcut prieteni în alte culturi pe cinci continente”, povestește Sepi. A fost primit acasă cu brațele deschise și, amuzat, artistul spune că unii chiar au întrecut măsura. „De când am venit, toată lumea îmi ia interviuri, mă pune în ziar, am fost pus pe un piedestal. Probabil că o să mi se facă și o statuie pe care am s-o sparg eu. Timișorenii sunt așa cum i-am știut mereu. Bănățeni calzi”, spune artistul.

De la reîntoarcerea în țară un lucru i-a atras atenția: evoluția orașului. Sepi e foarte încântat de faptul că vechile clădiri încep, încet – încet, să fie renovate. Mai mult, artistul crede că schimbarea orașului este vizibilă și din punct de vedere cultural, iar Timișoara ar avea șanse să devină Capitală Culturală Europeană în 2021. Totuși, Sepi vrea să vadă mai multă implicare din partea cetățenilor: „Cât suflet se pune în acțiunea asta, dumneavoastră, la fel ca și mine, atâta șansă avem. Dacă tot așteptăm să se întâmple lucrurile, fără să facem nimic, nu o să reușim niciodată. Eu sunt din formația aceea… o știți, noi am pus sufletul, am făcut lucrurile cu minte, inimă și cultură și am făcut-o chiar și împotriva curentului vremii. Dacă facem, dacă punem sufletul și dacă mai punem și coatele, și mintea o să fim”.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

++ a spus: (noiembrie 23rd, 2015 at 00:17 )

asa-i.

birlic a spus: (noiembrie 23rd, 2015 at 10:55 )

Nu vreau sa vorbesc cu pacat ,dar daca vrem sa devenim oras European ,primul lucru ar fi sa nu avem incredere in ajutorul „aradenilor”

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

“Stai în banca ta, sunt alții mai mari ca tine!”. Cu trei zile rămase în fruntea Primăriei Timişoara, Dominic Fritz face un “inventar” al ameninţărilor primite

Cu doar trei zile rămase la conducerea Primăriei Timişoara, Dominic Fritz face acum o trecere în revistă a ameninţărilor pe care le-a primit de la membrii unor clanuri în momentul în care a dus campania de recuperare a unor imobile. Doar trei zile îl mai despart pe Dominic Fritz de pierderea mandatului de primar al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Stai în banca ta, sunt alții mai mari ca tine!”. Cu trei zile rămase în fruntea Primăriei Timişoara, Dominic Fritz face un  “inventar” al ameninţărilor primite
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Mandatul de primar al lui Dominic Fritz se încheie, liderul USR merge înainte. ”Timișoara. Revoluția continuă” a adunat membrii și simpatizanții partidului

Duminică, 27 septembrie, cu doar câteva zile înainte de a se încheia prematur mandatul, Dominic Fritz, alături de membrii și simpatizanții USR, a ținut să marcheze momentul în care s-au împlinit fix șase ani de la momentul în care a fost ales în funcția de primar pentru prima dată. Iar momentul a fost marcat, evident...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mandatul de primar al lui Dominic Fritz se încheie, liderul USR merge înainte. ”Timișoara. Revoluția continuă” a adunat membrii și simpatizanții partidului
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Lacrimile se transformă în aplauze: Două echipe de legendă se unesc la Timișoara pentru sufletul lui Răzvan Ionilă Costel

Sunt momente în care fotbalul se oprește din freamătul său obișnuit, iar tabela de marcaj nu mai contează. Sunt clipe în care rivalitățile dispar, lăsând loc doar pentru respect, recunoștință și o durere surdă care unește un stadion întreg. Sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 18:00, Terenul Știința din Timișoara nu va găzdui doar un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lacrimile se transformă în aplauze: Două echipe de legendă se unesc la Timișoara pentru sufletul lui Răzvan Ionilă Costel
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

UPT, pas mare spre viitor. Facultatea de Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome și-a început primul an universitar

Universitatea Politehnica Timișoara a deschis, vineri, 25 septembrie 2026, primul an universitar al Facultății de Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome, o structură academică nouă, construită în jurul unor domenii tehnologice care transformă deja industria și societatea. Evenimentul a reunit conducerea universității, cadre didactice, studenți, reprezentanți ai unor companii din domeniul tehnologic și absolvenți ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT, pas mare spre viitor. Facultatea de Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome și-a început primul an universitar

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Timișoara a devenit punctul central al inovației tehnologice româno-americane cu ocazia U.S. – Romania AI & Business Summit, un eveniment de anvergură organizat de AmCham Romania, Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Universitatea Politehnica Timișoara care a adus la Timișoara la aceeași masă fondatori de tehnologie, lideri de afaceri și investitori de top din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Duminică, 27 septembrie, cu doar câteva zile înainte de a se încheia prematur mandatul, Dominic Fritz, alături de membrii și simpatizanții USR, a ținut să marcheze momentul în care s-au împlinit fix șase ani de la momentul în care a fost ales în funcția de primar pentru prima dată. Iar momentul a fost marcat, evident...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mandatul de primar al lui Dominic Fritz se încheie, liderul USR merge înainte. ”Timișoara. Revoluția continuă” a adunat membrii și simpatizanții partidului
Cu doar trei zile rămase la conducerea Primăriei Timişoara, Dominic Fritz face acum o trecere în revistă a ameninţărilor pe care le-a primit de la membrii unor clanuri în momentul în care a dus campania de recuperare a unor imobile. Doar trei zile îl mai despart pe Dominic Fritz de pierderea mandatului de primar al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Stai în banca ta, sunt alții mai mari ca tine!”. Cu trei zile rămase în fruntea Primăriei Timişoara, Dominic Fritz face un  “inventar” al ameninţărilor primite
Consiliul Județean Timiș are gânduri mari pentru Palatul Baroc, clădirea unde funcționează în prezent Muzeul Național de Artă Timișoara. Instituția muzeală vrea să închirieze trei spații în cadrul clădirii, iar ”oferta” spre licitație este mai mult decât atractivă: cofetărie, cafenea culturală și un club de jazz. Clădirea, situată în cea mai turistică zonă a Timișoarei,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cofetărie, cafenea culturală și club de jazz la Palatul Baroc. Muzeul de Artă vrea scoaterea la licitație a spațiilor generoase
Sunt momente în care fotbalul se oprește din freamătul său obișnuit, iar tabela de marcaj nu mai contează. Sunt clipe în care rivalitățile dispar, lăsând loc doar pentru respect, recunoștință și o durere surdă care unește un stadion întreg. Sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 18:00, Terenul Știința din Timișoara nu va găzdui doar un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lacrimile se transformă în aplauze: Două echipe de legendă se unesc la Timișoara pentru sufletul lui Răzvan Ionilă Costel
Universitatea Politehnica Timișoara a deschis, vineri, 25 septembrie 2026, primul an universitar al Facultății de Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome, o structură academică nouă, construită în jurul unor domenii tehnologice care transformă deja industria și societatea. Evenimentul a reunit conducerea universității, cadre didactice, studenți, reprezentanți ai unor companii din domeniul tehnologic și absolvenți ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT, pas mare spre viitor. Facultatea de Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome și-a început primul an universitar
Primăria Giarmata organizează, pe data de 18 octombrie, Balul Seniorilor. Evenimentul va avea loc la Sala de Sport din Giarmata, începând cu ora 18:00.  Primăria Giarmata îi invită pe seniorii din comună să petreacă câteva ore frumoase împreună, cu muzică, dans și voie bună. Balul Seniorilor va fi deschis de Ansamblul Sânziene Bănățene din Giarmata,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe 18 octombrie la Giarmata va avea loc Balul Seniorilor
Cramele Recaș nu mai sunt de mult doar un nume important pe harta viticolă a Banatului. În ultimii ani, compania din Timiș a construit în jurul producției de vin un adevărat ecosistem, în care investițiile, logistica, dezvoltarea portofoliului și apropierea de consumator merg în aceeași direcție. Iar cele mai recente date arată că povestea nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cramele Recaș continuă investițiile: vinul bănățean intră într-o nouă etapă de dezvoltare
Bătălie incredibilă de peste 100 de minute, cu două reprize de prelungiri!! Și o victorie senzațională a rugbiștilor timișoreni, pe Arcul de Triumf, chiar cu Dinamo! Titlul vine la Timișoara, iar de aici se dă ora exactă în ovaliada românească!! Felicitări lui Mugurel Preda, stff-ului și fiecărui băiat în parte pentru victoria care intră în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce poate fi mai frumos decât să bați Dinamo, la București, în meciul pentru titlul național la rugby! Jucătorii violeți, adevărații eroi ai orașului!!
Luna februarie a anului viitor ar urma să aducă primul meci pentru cei de la Poli Timișoara, jucat pe stadionul ridicat de Primărie în Calea Buziașului. Primul adversar găzduit pe arena de 10.000 de locuri ar trebui să fie Metaloglobus. Chiar dacă în aceste zile se montează gazonul pe arena Eroii Timișoarei, etapele ulterioare necesare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul meci oficial pentru Poli Timișoara pe noul stadion din Calea Buziașului, așteptat în luna februarie
Stadionul Știința s-a umplut, vineri, 25 septembrie, de emoția unui nou început. Sute de studenți din anul I, mulți dintre ei însoțiți de părinți, au făcut primul pas în viața universitară, în cadrul festivității de deschidere a anului 2026–2027 la Universitatea Politehnica Timișoara. Sub sloganul „StartUPT”, Politehnica le-a urat bun venit celor care încep o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea Politehnica Timișoara şi-a deschis porţile noului an universitar
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.