Ionut Popa i-a trimis la echipa a doua a lui Poli pe Neagu, Doman şi Elek

Primii care plătesc pentru rezultatele extrem de slabe ale celor de la Poli Timişoara sunt trei jucători. Ionuţ Popa a luat primele măsuri după înfrângerea ruşinoasă de pe teren propriu din jocul cu FC Botoşani şi i-a trimis la „satelit” pe George Neagu, Cătălin Doman şi Robert Elek.

Cei trei au avut cele mai proaste prestaţii din echipa lui Ionuţ Popa. În ciuda experienţei, George Neagu a avut un joc extrem de precipitat cu FC Botoşani, acesta fiind motivul pentru care a fost „exilat” la echipa a doua. Marea dezamăgire este însă Cătălin Doman. Mijlocaşul transferat la Poli Timişoara anul trecut a stat mai mult pe margine, din pricina deselor accidentări, iar atunci când a intrat pe terenul de joc a dezamăgit cumplit, aşa cum a făcut-o şi în jocul cu FC Botoşani, când s-a evidenţiat doar prin primirea unui cartonaş roşu.

Robert Elek a fost trimis la echipa a doua din cauza lipsei de concentrare în faţa porţilor adverse. Golgheterul lui Poli este campionul ratărilor, acesta nereuşind să înscrie din poziţii excelente.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

INO a spus: (august 22nd, 2016 at 12:24 )

NOW!VIN OLTENY MUICĂ !!ÎNCĂ NU SAU PRODUS SCHIMBĂRI LA CLUB!ORI IONUȚ POPA TREBUIA SĂ PLECE ÎNAINTE DE ACEST MECI!EY AȘA ESTE ÎN BANAT TIMIȘ TIMIȘOARA SCHIMBĂRILE SE FAC MAI GREU!CU CINE VOM JUCA DESEARĂ????ORICUM HAIDE POLI TIMIȘOARA ȘI VICTORIE CU CRA IOVA!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

#### a spus: (august 22nd, 2016 at 12:41 )

Ionut Popa nu isi reproseaza nimic? Faptul ca Mailat si Sorescu nu joaca titulari, e bie? Asa e cand apelezi la toti expiratii si la gloabe care nu mai au treaba cu fotbalul. Pe langa cei doi amintiti, ar mai trebui bagati in seama Fridrich, Sintean si Oprea. Chiar si Velcota. Si mai sint jucatori buni la juniori. Trebuie doar ca cineva sa aiba curajul sa riste cu ei, dar nu cred ca ala e Ionut Popa.

Doru a spus: (august 22nd, 2016 at 12:55 )

De obicei cand nu sant rezultate pleaca antrenori nu jucatori dar aici este invers antrenori sant cei mai buni nu au nici o vina jucatori nu au valoare cine ia adus pe jucatori nu antrenoru

soryn a spus: (august 22nd, 2016 at 13:20 )

bine ca ramine vesnicul , promitatorul canu, nu stiu cum ii prosteste pe toti antrenorii care s-au perindat pe la echipa … in rest popica joaca pe dreapta cu scutaru si apoi cu bocsan, care au o viteza comparabila cu a melcului, insista cu canu si artean si acel carstocea care in afara de cind este citita echipa nu mai auzi de el … dar la urma urmei ce sa ceri cind sint salarii de 400 de euro??? iar cel mai mare salar este de 3000 de euro … altfel cu jucatori adusi care sint accidentati si dupa iata al 6lea meci??? draghici? poparadu? straut? doman? care inca se face ca joaca …
Dar in final singurii vinovati sint totusi „conducatorii” acestei echipe care pur si simplu isi bat joc de numele acestui oras … fara sa dea socoteala nimanui …

teo mmusante a spus: (august 22nd, 2016 at 13:51 )

Da , probabil l mai sunt juniori de perspectiva dar NU trebuie promovați in corpore. 1-2 ajunge pentru inceput . Nu trebuie sa avem 4-5 juniori in teren ca înfrîngerile ai va demoraliza .Ancora joaca numai cu juniori……si se vad rezultatele. Ps : Sorescu trebuie jucat la mijloc iar Barbut si mai ales Bocsan nu trebuie jucați deloc. Bocsan ala nu-i nici de liga 4-a . Din pacate „desteptii” din conducere in frunte cu pletosul primar , nu aduc nici un jucător ci doar vor milionul din drepturi tv . Banii pentru datorii , NU pentru adus jucatori. Azi demisionează si comicul Popa dupa meci .

Polist a spus: (august 22nd, 2016 at 14:13 )

Popa sper sa reusesti si tu macar o victorie in campionat daca nu valea la arad sa nu uiti sati iei si staful cu tine ca santeti penibili toti o apa si un pamant tu ai adus jucatori cu care joci esti raspunzator de rezultate nu te mai plange ca teai pregatit de liga 2 trebuia sa demisionezi daca ai vazut ca nu ai echipa

Druckerul din Mehala a spus: (august 22nd, 2016 at 15:10 )

De cand tot zic sa jucam cu tineretul…f,tui , sa ne rodam echipa ptr Liga II-a , nu 3 sa dam afara…8 OUT .

ttb a spus: (august 22nd, 2016 at 19:58 )

In campionatul viitor (2017-2018) Timisoara va avea 3 echipe in C si abia atunci va incepe adevarata reconstructie a unei ECHIPE .
Echipele aflate temporar si nemeritat in ligile 1 si 2 reprezinta esecuri, dovedind ca nu sunt pregatite pentru ceva mai sus de liga a treia!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

CJ Timiș a pregătit 57 de milioane de lei pentru a deszăpezi drumurile din administrare, pe perioada iernii

Consiliul Județean Timiș are 57 de milioane de lei pe care vrea să îi aloce pentru a ține drumurile județene ”la negru” pe perioada iernii, în următorii patru ani. Administrația județului a scos la licitație un contract pentru un Acord-cadru de servicii – Prevenirea și combaterea înzăpezirii drumurilor județene. Acordarea se va face pe șase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a pregătit 57 de milioane de lei pentru a deszăpezi drumurile din administrare, pe perioada iernii
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Se schimbă raportul de forțe politice în Consiliul Local Timișoara. Un liberal ia locul unui social-democrat

Consiliul Local Timișoara va avea un nou consilier local, iar mișcarea va schimba și raportul politic existent. Vineri, în cadrul unui plen ”instant”, de îndată, aleșii locali au luat cunoștință (și oficial) despre renunțarea la funcție din partea lui Sorin Ionescu, social-democratul plecat la București pentru a face parte din noul guvern. Ca o consecință...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se schimbă raportul de forțe politice în Consiliul Local Timișoara. Un liberal ia locul unui social-democrat
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Victorie pentru Meli! Fetele de la Poli bat Ciucul și își securizează locul în play-off

Politehnica Timișoara a obținut un succes esențial pe stadionul Știința, învingând-o cu 1-0 pe FK Csíkszereda Miercurea Ciuc, echipa care a dominat o bună parte din actualul sezon regular al Superligii Feminine. În urma acestui rezultat, formația timișoreană și-a asigurat matematic prezența în play-off-ul competiției, cu două etape înainte de finalul primei părți a campionatului....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie pentru Meli! Fetele de la Poli bat Ciucul și își securizează locul în play-off
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Campania de colectare gratuită a deșeurilor de echipamente electrice, electronice și electrocasnice continuă în Jebel

Primăria Comunei Jebel, în parteneriat cu ADID Timiş și organizația ECO POSITIVE, desfașoara o campanie de colectare gratuită a deşeurilor de echipamente electrice, electronice și electrocasnice (DEEE). Până la data de 1 decembrie 2026, cetățenii comunei Jebel pot solicita ridicarea aparatelor voluminoase direct de la domiciliu sau pot preda echipamentele de mici dimensiuni la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campania de colectare gratuită a deșeurilor de echipamente electrice, electronice și electrocasnice continuă în Jebel

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Politehnica Timișoara a obținut un succes esențial pe stadionul Știința, învingând-o cu 1-0 pe FK Csíkszereda Miercurea Ciuc, echipa care a dominat o bună parte din actualul sezon regular al Superligii Feminine. În urma acestui rezultat, formația timișoreană și-a asigurat matematic prezența în play-off-ul competiției, cu două etape înainte de finalul primei părți a campionatului....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie pentru Meli! Fetele de la Poli bat Ciucul și își securizează locul în play-off
Primăria Comunei Jebel, în parteneriat cu ADID Timiş și organizația ECO POSITIVE, desfașoara o campanie de colectare gratuită a deşeurilor de echipamente electrice, electronice și electrocasnice (DEEE). Până la data de 1 decembrie 2026, cetățenii comunei Jebel pot solicita ridicarea aparatelor voluminoase direct de la domiciliu sau pot preda echipamentele de mici dimensiuni la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campania de colectare gratuită a deșeurilor de echipamente electrice, electronice și electrocasnice continuă în Jebel
Pe data de 15 noiembrie 1942, la Timișoara pornea circulația primului firobuz, o nouă premieră a orașului în România. Vehiculele erau produse de FIAT în Italia, iar în cursă au pornit trei dintre cele șapte vehicule cumpărate. Astăzi se împlinesc 84 de ani de la acel moment, venit într-o perioadă dificilă, în cel de al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara sărbătorește 84 de la o nouă premieră: circulația primului firobuz din România, introdus pe străzile orașului de pe Bega/VIDEO
Consiliul Județean Timiș are 57 de milioane de lei pe care vrea să îi aloce pentru a ține drumurile județene ”la negru” pe perioada iernii, în următorii patru ani. Administrația județului a scos la licitație un contract pentru un Acord-cadru de servicii – Prevenirea și combaterea înzăpezirii drumurilor județene. Acordarea se va face pe șase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a pregătit 57 de milioane de lei pentru a deszăpezi drumurile din administrare, pe perioada iernii
Consiliul Local Timișoara va avea un nou consilier local, iar mișcarea va schimba și raportul politic existent. Vineri, în cadrul unui plen ”instant”, de îndată, aleșii locali au luat cunoștință (și oficial) despre renunțarea la funcție din partea lui Sorin Ionescu, social-democratul plecat la București pentru a face parte din noul guvern. Ca o consecință...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se schimbă raportul de forțe politice în Consiliul Local Timișoara. Un liberal ia locul unui social-democrat
CSM CSU Oradea și-a regăsit cadența victoriilor în Liga Națională de Baschet Masculin, impunându-se sâmbătă seara pe teren propriu, scor 85-70, în fața formației SCM Politehnica Timișoara. Disputată în cadrul etapei a 7-a, partida de la Oradea Arena a oferit un duel echilibrat pe alocuri, decis de experiența și precizia gazdelor pe final. Susținuți de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Eșec așteptat pe Crișul Repede. Meci echilibrat, decis pe final
La cinci ani, Luciana Matei a dat o altă formă rochiei de mireasă a mamei sale. Astăzi, după un sfert de secol de creație vestimentară, își păstrează libertatea de a crea ceea ce simte, dincolo de tendințele momentului. Ținutele sale poartă o identitate proprie, în care viziunea designerului întâlnește personalitatea femeii care le îmbracă. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Luciana Matei, designerul din Timișoara care croiește haine după personalitatea femeilor
Un grav accident rutier, soldat cu moartea unei tinere în vârstă de 18 ani, a avut loc sâmbătă seara, 14 noiembrie 2026, în localitatea Giroc din județul Timiș. La volanul autoturismului se afla un minor de 17 ani, fără permis de conducere, care a încercat să scape de un echipaj de poliție. Potrivit informațiilor transmise...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie în Giroc: o tânără de 18 ani a murit după ce un minor fără permis a fugit de poliție cu o mașină luată fără permisiune
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.